Răspunsul colaboratoarei ActiveNews la fuga de explicații și acuzele lui Claudiu Târziu, pitit în spatele AUR. CASA CU ROST, fidelă AGENDEI 2030 a ONU și recomandărilor OMS privind practicile YOGA bazate pe MINDFULNESS. FOTO de FAMILIE în LOTUS

Foto: Facebook

De Anca I. Apostol și Redacția

 ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Cei ce practică hipnotismul, yoga, ocultismul, spiritismul, magia albă, magia neagră și orice exerciții transcendentale, ne-creștine, se canonisesc ca și vrăjitorii, fiind opriți de la Sfânta împărtășanie până la 10-20 de ani, ca și ucigașii (vezi Sfîntul Vasile cel Mare, 65,72).” – 

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Rânduiala Sfintei Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii – Cu o prefață de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993

„Cu speranța că acest îndreptar de spovedanie va fi de un real folos credincioșilor noștri de diferite vârste, binecuvântăm publicarea lui, rugând pe Hristos – Domnul să dăruiască bucuria învierii Sale celor ce prin credință puternică, căință sinceră și dragoste fierbinte dobândesc de la El iertarea păcatelor spre viață adevărată și sfântă.”

† DANIEL Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Iași, 21 noiembrie 1992

Fugind de răspunsurile concrete pe care le datora după dezvăluirile făcute de colaboratoarea noastră, Anca Iuliana Apostol, și consultanta acesteia în „mindfulness”, senatorul Claudiu Riceard Târziu a ales ca tehnică de maskirovka destul de ieftină să anunțe, tam-nisam, că i-a venit ideea unui nou Referendum pentru familie în același timp cu unul pentru protejarea plăților cu numerar, bani gheață. Un fel de shaormă-cu-de-toate. Oricine știe că nu pot fi combinate două subiecte distincte la un Referendum dar pentru demagogie cu mult fum și populism cât cuprinde dă bine. În plus, pentru a proteja tranzacțiile cu bani gheață nu e nevoie de nici un Referendum. E suficientă o inițiativă legislativă. De aceea s-au inventat parlamentarii, nu numai ca să vorbească, deși definiția cuvântului ar trebui să spună tot: vorbim, vorbim și mai vorbim din nou după alegeri. În trei ani de parlamentarism nu i-au venit aceste idei mărețe ci fix acum, când ar trebui să răspundă la întrebarea DE CE ȘI-A PUS PROPRIA FIICĂ (FOTO SUS) în poziția Lotus cu mâinile în postura Gyan Mudra (Padmasana), pe post de reclamă la cursurile de Mindfulness ale Asociației Rost, senatorul ONG-ist se folosește de trucuri și diversiuni răsuflate. Hai, dacă la Referendumul propus adaugă și interzicerea actelor biometrice, inclusiv cele dorite pentru românii din străinătate – propunere a partidului lui Dacian Cioloș, REPER; pentru care tocmai a votat cu DA și Claudiu Târziu – promitem să-l susținem și noi. Până atunci, însă, colaboratoarea noastră și opinia publică pe care pretinde că o reprezintă îl așteaptă cu câteva explicații:

Dintre toate modurile în care ați fi putut să reacționați la articolul Meditația Mindfulness s-a mutat de la Cioloș la Casa cu Rost a lui Târziu de la AUR, l-ați ales pe cel mai puțin demn. Ați ales să vă victimizați, concomitent cu înșiruirea meritelor personale și menționarea (smerită) a referințelor excepționale, dar ați omis esențialul: niște explicații punctuale legate de tehnicile de sorginte budistă practicate la Casa cu Rost. Referirile la activitatea dumneavoastră publicistică și trimiterile la mari duhovnici – care de altfel condamnă cu toții amestecul yoga cu creștinismul – nu țin loc de explicații concrete legate de utilizarea tehnicilor respective.

Din reacția dumneavoastră (care este o laudă de sine de la un cap la altul, fără legătură cu subiectul) am reținut afirmația conform căreia modele vă sunt sfinții; asta probabil dacă guru Vikas Malkani – mentorul doamnei Ilieș și autorul cărții Tantra Demystified – a fost între timp canonizat, deoarece printre sfinții pe care îi cunoaștem n-am văzut niciunul în pozițiile LOTUS, Mudra NAMASTE, Mudra GYAN, sau vechea postură yoghină VRKSASANA – toate prezente pe site-ul Casei cu Rost (dacă nu au fost șterse între timp). Sfinții închisorilor – la care, de asemenea, faceți trimitere – or fi uzat în temnițele comuniste de pozițiile respective pentru a-și ușura suferințele? Ne îndoim profund!

După cum știm, marii duhovnici îndeamnă la rugăciune, pocăință, iertare, spovedanie etc., pentru dobândirea păcii sufletești.

Duhovnicul dumneavoastră – despre care spuneți că se află sub ascultarea Patriarhului Daniel – vă recomandă meditația mindfulness„pentru regăsirea echilibrului personal”? (…) – integral pe activenews.ro.


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns