De la USL şi până la… PSL.
(o analiză politică complementară, deloc toxică)
Perioada de viaţă a românului sub razele comunismului s-a dovedit a fi mult mai lungă decât cea a ruşilor. Se are în vedere TOTALITARISMUL: anii 1917-1953, la ruşi, anii 1944-1989, la români.
Se ştie, că existenţa determină conştiinţa. Iar, conştiinţa omului, odată modificată din copilărie, se re-modifică foarte greu. Aici, motivele materiale şi cele spirituale sunt împletite bine, încă, de la început. Restructurarea lor e dureroasă.
Materialul e trecător, dar iată, spiritualul e veşnic. Începutul dacilor a fost libertatea. Astăzi, lumea contemporană se declară liberă, dar oricât de tare vei striga”dulce” pe vârful limbii va rămâne amarul.
Istoria PNL e legată anume de acest „dulce”. PNL întotdeauna a promovat progresul în condiţiile de libertate, activitate frăţească prin un respect unic, comun, social.
Democraţia importată din occident, în aparenţă, aduce şi ea acea libertate aspirată de PNL-işti, dar, e folosită cu zel, doar, de PSD şi a devenit o sursă grasă pentru ei, urmaşi ai comunismului, „democratic” şi el. Declarându-se social – democraţi, cu voie sau fără voie, mentalitatea lor rămâne nemodificată nu numai pentru membrii de pardid, ci, şi pentru poporul îndrăgostit de „democraţia” sovetică în care fiecare avea puţin, dar sigur. Adică, o existenţă controlată de „tătic” şi o iubire mare faţă de conducător.
Constituirea USL, unitatea celor două contrarii incompatibile, PNL-PSD, a fost intuitivă, emotivă sau poate (De ce nu?), a fost calculată la rece. Oricum, PNL, un cerb al libertăţii, ştiia că s-a întorlocat cu tigrul roşu, cu numele de PSD. Începutul spiritual comunist nu putea să dispară în timp de o 20 de ani.
Speranţa PNL era de a aduce prosperitatea nu numai prin factorul material, ci, şi prin cel spiritual. Modificarea formelor de gândire cere credibilitate, iar mecanismul ei trebuia să apară în activitatea comună, „frăţiască”: PNL-PSD.
Cu părere de rău, din rândurile poporului nu se vedea că aceste partide lucrează concomitet, sincronizat, ci, prin o întrecere „socialistă”, o concurenţă. Se vedea grija fratelui PSD, mai Mare. Probabil, prin coridoarele Parlamentului, demnitarii ambelor partide nu se salutau, nu discutau. În fapt, era clar de la început că, un organism erbivor nu poate conveieţui cu altul, carnivor.
Finalul trebuia să se încununeze cu un ospăţ naţional de Crăciun, de proporţii, în care cerbul avea rolul său de cinste, principal.
De formarea unui partid unic, PSL, pe baza PNL-PSD, nu s-a vorbit niciodată, dar natura întotdeauna e binară. În istoria ţărilor democratice se văd doar două partide puternice, unul activ, altul-pasiv. Era prea strâmtă viaţa celor doi lideri de partid într-o singură cămaşa, a liderului activ. Era necesară o modificare de conştiinţă la nivel elementar a tuturor membrulor lor pe care PSD n-a acceptat-o.
Poate, din intuiţie sau poate, din calcul rece PNL a iniţiat testul la libertate, egalitatate şi frăţie. PSD, însă, n-a putut accepta o astfel de abordare. Deprins de a fi „nucleu” al poporului, PSD a păstrat relaţia sa veche, cunoscută, devenită tradiţională, ca pe un ac ascuns în sac. Acum, acul s-a manifestat.
Primul semn fusese deja. Geoană exclamă: ”Eu, sunt om de valoare!”. Cel, ce ia fost partener de încredere, îi luase locul. De atunci, valoarea de pesedist, devine o mândrie publică, deschisă:- „oameni de valoare”. De un astfel de comportament nu se foloseau nici comuniştii. Ei n-au putut manifesta o discrepanţă deschisă şi atât de mare dintre oamenii simpli şi cei de valoare.
Împărţirea societăţii române în oameni de „valoare” şi amărâţi a fost o ocupaţie de rutină, comunistă. Dar, ea era voalată de declaraţii de genul : Pământul – ţăranilor! Uzinele – muncitorilor!
Discendenţii moderni ai comuniştilor nu si-au putut schimba interiorul. Modificarea formelor de gândire aspirată de PNL a fost acceptată de PSD, doar, ca pe schimb de haină. Atât!
Este semnificativ faptul, că Ion Iliescu a scris recent o carte despre revoluţie şi a dăruit un exemplar şi lui Victor Ponta. Ştiind bine lucrarea lui Karl Marx, „Capitalul” şi viaţa acestui om genial, Dl Iliescu, ar trebui să cunoască răspunsul lui Marx, „Eu, nu sunt maxist!”. Această frază Marx a exclamat-o la una din invitaţii de a asista la şedinţele unui cerc politic „marxist”.
Probabil, de acest act de bărbăţie politică e demn şi de Dl Iliescu. Odată, el va spune: „Eu, nu sunt pesedist!”
Deoarece acest lucru, încă, nu se întâmplă, iar în condiţiile de viaţă a lui Marx ştiinţa era slab dezvoltată, astăzi omul modern are posibilitatea de a cunoaşte cauza sincerităţii lui Marx pe care el deschis a demonstrat-o în faţa oamenilor înnebuniţi după revoluţii.
Modificarea formelor de gândire, însuşirea Originii reale a cunoştinţelor noastre, Teoria ştiinţelor complementare şi multe alte lucruri vor fi de prisos tuturor, celor care nu vor duşmani. Celora, care caută pe cei vinovaţi, în primul rând, în propria gândire egocentrică şi autoritară. Toate acestea, se promovează pe facebook.
Îmi pare rău că USL a fost desfiinţat. Acum, ne va fi şi mai rău. Tuturora! USL n-a fost în stare să se transforme în PSL, Partid Social-Liberal. Scopul dat n-a fost declarat niciodată, dar anume, această logică urma, în caz, dacă modificarea formelor de gândire era acceptată. Acum, avem de ales în apa tulbure, la greu.
Victor Deleu, Pagina facebook „Conştiinţa planetară e în criză”, 28 februarie 2018
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ