Alecu Russo: “Cântarea României”(6)

Foto: magazincritic.ro

     13. “În vremea veche… de demult, demult… cerul era limpede… soarele strălucea ca un fecior tânăr… câmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decât putea prinde ochiul… păduri tinere umbreau dealurile… turmele s-auzeau mugind de departe… și armăsarii nechezau, jucându-se prin rariște… pe o pajiște verde slobozenia, copilă bălăioară cu cosițe lungi și aurite, se juca cu un arc destins. Ferice de oamenii din câmpie, ferice de cei de la munte!.. Era vremea atuncea, când tot omul trăia fără stăpân și umbla mândru, fără să-și plece capul la alt om; când umbra văilor, pământul și aerul cerului erau deschiși tuturora; iar viața se trecea lină ca un vis; și când ajungeau pe om nevoile bătrâneților și moartea, el se ducea, zicând: “mi-am trăit zilele”, și era sigur că viața lui se va prelungi în copiii și moștenirea lui…

Dar iată aerul se tulbură… cerul cel limpede se îmbrobodește cu nori întunecoși… un nor de praf învăluie câmpia și ascunde munții… se aud vaiete… dobitoacele se învârtesc, cum se învârtesc în nopțile vijelioase, când lupii urlă în păduri… caii nechează jalnic… mulțime de glasuri se aud strigând… vădesc când primejdie, când nădejde, izbândă, când pierdere, turbare, deznădăjduire; vântul suflă și norul se împrăștie puțin… Doamne, fă-ți milă!.. Se vede amestecul unei bătălii!.. Cei ce au năvălit sunt îmbrăcați în fier… săgeata alunecă pe pavăză, și paloșul cu două ascuțite taie în carne vie… dar piepturile goale stau împotrivă… se luptă cu furie… se plec sabiei… inimile slăbesc… fug… țara slobodă a pierit!.. stați… izbânda-i în mâna Domnului… arcul se întinde din nou… luptătorii se amestecă și se izbesc… piepturile goale de pavezele… capetele descoperite de coifurile…

Departe pe câmpie se văd arcuri zdrobite, fășii de steaguri, apoi un coșciug focul jertfei se înalță în văzduh… învinși și învingători cad în genunchi, și la lumina flăcării își dau dreapta și se iau în brațe… fii cu inimă bună… țară binecuvântată… Tu fuseși altarul rudirii crivățului cu pustia, a bărbăției cu mintea, a slobozeniei cu puterea. Din această rudire frământată cu sânge și sfințită prin foc se naște un popor nou.

Astfel povestesc bătrânii.”

__________________________________________________

Alecu Russo, Cântarea României, Editura ERC PRESS, București 2010, p. 13-14


  • Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!

  • MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns