Alecu Russo: “Cântarea României”(7)
Probabil vă întrebați cei de vârsta a treia de ce publicăm fragmente din cartea lui Alecu Russo, Cântarea României, Editura ERC PRESS ? Ceea ce veți citi nu vi se va părea cu nimic mai vechi decât vremurile în care trăim… Scenariul este același…doar actorii s-au schimbat…(I.D.C.)
21. Și era viața dulce și pacinică… sub aripile slobozeniei legea înflorea… toți fiii țării trăiau în bine, căci unirea și dragostea domneau cu ei… bogatul ajuta pe sărman; sărmanul nu pizmuia pe bogat… fiecare om avea dreptul său și era moștean în țara sa… legea era dreaptă și tare; ea nimicea înlăuntru pe cei cu inima vicleană, și era un zid de apărare de către dușmanul dinafară… fruntea ta, o țară mult dragă, nu se pleca atunci rușinoasă înaintea străinilor, și, când grăiai, glasul tău se auzea de departe… numele străinilor nu te îngrozea și, deși ziceau între ei: “hai să punem în fiare pe feciorii vulturilor și să domnim asupra lor… căci noi suntem tari și mai mulți la număr… și turmele lor vor fi ale noastre… vom necinsti femeile și fetele lor… și vom batjocori perii cărunți ai bătrânilor lor”. Dar tu râdeai de laudele sălbaticilor… că vulturii aveau aripi și căngi tari… când cătai la dânșii, ei piereau precum piere un nor de grauri, când vulturul se leagănă prin văzduh… greu era de a răpune feciorii tăi. Fiecare om era slobod și plătea cât o sută de oameni, căci se lupta pentru dânsul… slobozenia însutește puterea… numai cei mișei și cei răi țin cu străinii și cu apăsătorii…
22. Vântul de la miazănoapte bate cu furie… cerul se întunecă… pământul se cutremură… În patru unghiuri ale lumii se văd înălțându-se stâlpi de flacără învăluită în nouri de fum… se aud armăsarii nechezând, turmele mugind, zgomote de care și o larmă îngrozitoare de glasuri de tot felul; limbile se amestecă și oamenii nu se mai pot înțelege… popoarele se grămădesc și se îndeasă unele peste altele… de-abia urma unora de pe pământ s-a șters, altele au năvălit în locul lor… pare că ziua de-apoi a lumii ar fi sosit… scârșniri de dinți, gemete și țipete de moarte se mai aud… Noroadele dau năvală peste noroade și oamenii peste oameni… pustiirea pășăște înainte și în urma lor… dreptatea stă în jaf… legea în sabie, noaptea cu beznele sale a cotropit omenirea… sângele curge pâraie… focul mistuiește ce scapă din sabie… și moartea seceră pământul… întunericimea se îndeasă și mai mult… tot neamul omenesc se frământă și se struncinează… urgia Domnului… dreptatea dumnezeiască trece pe pământ pustiind!…
23. Viscolul siluirii se întinde și mai mult, și jaful se întocmește… cei mai voinici dintre voinici vor să supuie și pe soții lor, și pe cei mai slabi… sângele curge mereu… sabia domnește în acea vreme… Setea de a stăpâni cuprinde pe oameni… Domnii și boierii neamurilor se ridică ca niște uriași și caută a zdrumica popoarele… o luptă mare și îndelungată se începe între om și om, popor și popor, și între popoare cu căpeteniile lor cele răpitoare… oamenii de război se unesc toți din toate părțile între sine… slobozenia se învinge… pustiirea se întinde peste tot locul.
__________________________________________
Alecu Russo, Cântarea României, Editura ERC PRESS, București 2010, p. 20-21
- Pentru o presă independentă, ne puteți sprijini cu o donație. Vă mulțumim!
- MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează