MERGI LA CERURI, SUFLET HARNIC!

Mănăstirea Voroneț

Cel ce totdeauna face
Bine după-a lui putere, 
Dovedește-a sa credință
În Obșteasca Înviere.

Se hrănește ca albina
Cu nectar de faptă bună
Și ca fata gospodină,
Zestre-n Ceruri își adună!

Râvna lui de-a face bine,
Pân’ la urmă o să-l poarte
Unde-a mers Măicuța Sfântă
Și toți sfinții după moarte,

Iar la Judecata lumii
N-o să aibă a se teme,
Fiindcă n-a trăit degeaba,
Risipind a vieții vreme,

Ci, știind că-n miezul nopții
Mirele urma să vină,
A vegheat ca zi și noapte
Candela să-i fie plină..

Mergi la ceruri, suflet harnic,
Către Domnul tău te-ndreaptă,
Du-te și-ți primește plata
De fecioară înțeleaptă..

Cine ți-o urma exemplul
Și ca tine-o să muncească,
Dacă s-a jertfit ca tine,
Tot ca tine să pățească!
amin

Preot Sorin Croitoru


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns