O presă gratis

• Avem o presă de 2 lei pentru că oamenii nu dau nici măcar doi bani pentru ea. 

Singura modalitate în care ar fi posibil să existe o presă independentă și relevantă ar fi dacă oamenii ar fi dispuși să plătească pentru informația de calitate. Înainte de apariția internetului, dacă doreai să citești un ziar, te duceai la chioșc, plăteai frumos prețul, îl luai acasă, eventual îl citeai, apoi îl foloseai în câteva moduri (să împachetezi, să te ștergi etc) care nu mai există astăzi.

Acum ziarele tipărite pe hârtie sunt la fel de rare ca obiectele de lux. Pentru a putea exista, publicațiile trebuie să recurgă la alte surse de finanțare. Iar aici sunt doar două variante care dau rezultate: publicitate sau patron, plus una care la noi n-a prins, abonamente plătite de cititori, dar ar fi rezolvat problema. 

Publicitatea online este dominată de Google și Facebook, ele dictează prețul, câți bani pot încasa publicațiile, adică de ele depinde viața ziariștilor și calitatea informării cititorilor. În plus, odată cu implementarea agresivă a ideologiei corectitudinii politice, determină și conținutul care poate să apară. Dar din reclame greu poți întreține o redacție, care să facă investigații și să vină cu materiale bine lucrate și gândite. Publicitatea online este o soluție doar pentru bloggeri de succes, dar și aceasta se întâmplă destul de rar în raport cu cât de mulți încearcă, sau pentru publicații de nișă, care au un public fidel, căruia îi livrează ceea ce vrea să audă. Este una care atacă BOR, alta care atacă politicienii care nu fac parte din USR. Oricum, foarte puține din numeroasele publicații care apar în frumoasa limbă română se pot susține din banii pe care îi dau cititorii.

Altă modalitate este atunci când un patron se hotărăște să își facă propriul organ de presă. El știe că nu va obține profit financiar, iar în acest caz cred că este evident pentru toată lumea că ziariștii au ca singură menire să îi servească scopurile, care extrem de rar sunt cinstite.

Astfel că presa are două moduri în care poate să se expună. Prima este să fie excesiv de comercială, fenomenul a fost analizat și se cheamă clickbait. Este o presă care, în ciuda, sau poate datorită faptului că este extrem de vulgară, are totuși numeroși cititori. Dar când scrii despre culoarea chiloților vreau unei dive, cine cu cine se mai mărită, nu mai poți pretinde că faci presă.

În cazul că ești angajatul unui patron ai toată libertatea de a te exprima în voie, dacă-i urăști pe cei care îi urăște patronul, și, simetric, îi iubești pe cei pe care îi iubește el. Dar atunci, cred că suntem toți de acord, asta nu mai este presă, ci prostituție.

Acestea sunt cele două variante pe care le au jurnaliștii români, și din care se vede de ce mulți dintre ei aleg să iasă din breaslă și să-și caute o altă meserie din care să trăiască cinstit.

Ar mai fi o variantă, dar aceasta este atât de rară, încât poate fi amintită doar ca fapt divers, sau ca dorință care se va împlini întru un viitor imposibil de determinat. Ar fi o presă care rezistă pentru că cititorii îi înțeleg valoarea, apreciază activitatea jurnaliștilor și îi compensează cu o sumă de bani plătită lunar. (…) – integral pe site-ul autorului, Paul Cătălin Curcă.

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo