21 noiembrie | Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era şi ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.

Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au adus aminte de făgăduința lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Chemând toate rudeniile din Nazaret unde viețuiau, rudenii care erau de neam împărătesc și arhieresc, căci însuși dreptul Ioachim era de neam împărătesc, iar soția lui, Sfânta Ana, era de neam arhieresc; și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească.

Despre aceasta mărturisesc Sfinții Părinți cei de demult. Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: „Chemați fiice evreice curate, să ia făclii aprinse”. Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Ghermano, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduințele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, și am chemat preoți, și pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucurați-vă împreună cu mine toți, că m-am arătat astăzi și maică și înainte povățuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc”.

Iar pentru podoabă cea împărătească a dumnezeieștii prunce, Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Tesalonicului, grăiește așa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeiești să fie după vrednicia ei, și astfel, de un mărgăritar ca acesta prealuminat și de mult preț să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuință să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava și frumusețea cea mai mare”. Pregătind cele ce se cuveneau pentru cinstită și slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret la Ierusalim, timp de trei zile.

Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la biserică, ducând într-însa pe „Biserica” lui Dumnezeu cea însuflețită, pe prunca cea de trei ani, pe Curata Fecioară Maria. Cete de fecioare cu lumânări aprinse mergeau înaintea ei, după mărturia Sfântului Tarasie, Arhiepiscopul cetății lui Constantin, care povestește că Sfânta Ana ar fi grăit așa: „Purtați, fecioare, făclii și călătoriți înaintea mea și înaintea dumnezeieștii copile”. Iar sfinții ei născători, luând de mâini pe fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blândețe și cu cinste o duceau între dânșii.

Toată mulțimea rudeniilor, vecinilor și cunoscuților urma cu veselie, ținând făclii în mâini și înconjurând-o pe Preasfânta Fecioară ca stelele pe luna cea luminoasă, spre mirarea Ierusalimului. Pentru acest lucru Sfântul Teofilact scrie așa: „A uitat fiica casa părinților săi și se aduce Împăratului, Celui ce a dorit frumusețea ei, și se aduce nu fără cinste, nici fără slavă, ci cu petrecere luminată, că se scoate din casa părintească cu slavă”. Apoi toți lăudau ieșirea ei, toate rudeniile, vecinii și câți erau în legătura dragostei, urmau părinților ei. Părinții se bucurau împreună cu părintele, maicile cu maică, iar copilele și fecioarele mergeau înaintea dumnezeieștii copile, purtând făclii, și erau ca un șir de stele care strălucesc împreună cu luna.

Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzând acea nouă petrecere, cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atâta slavă și cu multe lumini; și nu numai cetățenii de jos ai Ierusalimului, ci și cei de sus, adică sfinții îngeri, s-au adunat să vadă preaslăvita ducere a Preacuratei Fecioare Maria. Și văzând, se mirau cum cântă Biserica: „Îngerii văzând intrarea Preacuratei s-au mirat, cum Fecioara intră în sfânta sfintelor…”. Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era și ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.

Sfântul Gheorghe, Arhiepiscopul Nicomidiei, așa grăiește despre aceasta: „Duceau acum părinții pe Fecioara către ușile bisericii, înconjurând-o pe ea îngerii și cu toate puterile cele mai presus de lume împreună veselindu-se; că îngerii, deși nu știau puterea tainei, însă ca niște slugi, din porunca Domnului, slujeau la intrarea ei în biserică. Și mai întâi se mirau văzând-o pe dânsa că va fi vas preacinstit al faptelor bune, care purta semnul curățeniei celei veșnice, și avea trup de care nici un fel de păcat nu se va apropia niciodată”. Deci, făcând voia Domnului, au săvârșit părinții slujba cea poruncită.

Astfel, cu cinste și cu slavă era petrecută în biserica Domnului, preanevinovata copilă, nu numai de oameni, ci și de îngeri. Căci de vreme ce chivotul Legii vechi, ce purta în sine mâna, care era numai închipuirea Preacuratei Fecioare, s-a dus cu cinste în biserica Domnului, adunându-se tot Israelul, cu cât mai vârtos se cuvenea cinste însuși Chivotului însuflețit, pe binecuvântata Fecioară, Maica lui Dumnezeu, care avea să poarte în sine pe Hristos. Când se ducea chivotul Legii în biserica Domnului, mergea înainte împăratul cel pământesc, fiind împărat peste Israel dumnezeiescul proroc David.

Iar înaintea chivotului însuflețit, adică înaintea Preacuratei Fecioare, care se ducea în Biserica lui Dumnezeu, mergea înainte, nu împăratul cel pământesc, ci Cel ceresc către Care în toate zilele ne rugăm, zicând: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului…”. Pentru că acel Împărat era mergător înaintea acestei fiice împărătești, după cum mărturisește despre acestea Sfânta Biserică în cântările ei, astfel: „În Sfânta Sfintelor, cea sfântă și fără de prihană cu Duhul Sfânt se aduce…”.

La ducerea chivotului erau cântări, căci a poruncit împăratul David Leviților să pună cântăreți, să dea glas de veselie în organe, în psaltiri, în alăute și în chimvale. Iar la ducerea Preasfintei Fecioare nu se făceau cântări ale muzicii pământești, ci cântări ale îngerilor celor ce nevăzut slujeau. Pentru că, intrând Fecioară în cele sfinte spre slujba Domnului, îngerii cântau cu glasuri cerești, despre care pomenește acum Biserica în condac: „Împreună aducând darul Duhului lui Dumnezeu pe care o laudă îngerii; aceasta este cortul cel ceresc”.

Însă și de cântări omenești era însoțită ducerea Preacuratei, pentru că Ana cea dreaptă – cum spune în cuvântul Sfântului Terasie –, grăiește către fecioarele care mergeau înainte: „Cântați-i acesteia întru laude, cântați-i întru alăute, glăsuiți cântare duhovnicească; măriți-o pe dânsa în psaltire cu zece strune”. Biserica a pomenit despre aceasta, zicând: „Bucură-se cu duhul Ioachim și Ana. Și cetele fecioarelor cânta Domnului, cu psalmi cântând și cinstind pe maica Lui”. De aici se arată că cetele de fecioare, care mergeau atunci înaintea Preacuratei Fecioare, cântau oarecare cântări din psalmii lui David. Cu ele se unește și făcătorul canonului acestuia, zicând: „Începeți, fecioare, și cântați cântări, ținând în mâini făclii”. Apoi Sfinții și drepții ei Părinți, Ioachim și Ana, după mărturia Sfântului Tarasie, aveau în gurile lor această cântare a lui David, strămoșul lor: Ascultă fiică și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău, că a dorit Împăratul frumusețea ta.

Atunci, după povestirea Sfântului Teofilact, au ieșit preoții care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui Dumnezeu și cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare, Care a străbătut cerurile. Pe aceasta aducând-o Sfânta Ana la ușile bisericii, precum scrie Sfântul Tarasie, zicea așa: „Vino, fiică, către Cel ce mi te-a dăruit! Vino chivot al sfințeniei către mult înduratul Stăpân! Vino, ușa vieții, către Milostivul dătător! Vino, sicriul Cuvântului, către lăcașul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria și veselia lumii”. Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca și către un proroc, arhiereu și rudenie a lor: „Primește, Zaharia, pe cortul cel curat; primește, preotule, sicriul cel fără de prihană; primește, proorocule, cădelnița și cărbunele cel nematerialnic, primește dreptule tămâia cea duhovnicească”.

Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povestește Sfântul Ghermano: „Primește, o! prorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primește-o și o sădește pe ea în muntele cel sfânt, în locașul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârșire cele ce bine a voit pentru dânsa”.

Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim, cincisprezece trepte la intrarea în biserică, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, și la fiecare din acele trepte se cântă câte un psalm de către preoții și leviții care intrau în slujbă. Deci drepții părinți au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o. Și alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înțeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârstă cea desăvârșită.

Atunci se mirau toți când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Mai vârtos Zaharia se miră de aceasta și, ca un proroc, din descoperirea lui Dumnezeu înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie. Căci, spune despre dânsul Sfântul Teofilact, că era luminat de Duhul. La fel și Sfântul Tarasie grăiește despre dânsul că, umplându-se de Duhul Sfânt, a strigat: „O, pruncă curată! O, fecioară neîntinată! O, doamnă preafrumoasă. O, înfrumusețarea femeilor! O, podoaba fiicelor! Tu ești binecuvântată între femei; tu ești preamărită cu curățenia; tu ești pecetluită cu fecioria; tu ești dezlegarea blestemului lui Adam”.

Iar către Sfânta Ana, după mărturia Sfântului Ghermano, Zaharia a zis: „Bine este cuvântat rodul pântecelui tău, o, femeie mai cinstită decât oricare altele! Preaslăvită este aducerea ta, o, iubitoare de Dumnezeu!”. Apoi ținând prunca de mână – zice același Sfânt Ghermano –, cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea prorociei mele; vino, săvârșirea făgăduințelor Domnului; vino, pecetea așezământului Lui; vino, împlinirea tainelor Lui; vino, oglinda tuturor prorocilor; vino, înnoirea celor învechite; vino, lumina celor ce zac în întuneric; vino, dar nou și preadumnezeiesc, intră cu bucurie în biserica Domnului tău; acum în aceasta de jos, pământească, iar puțin mai pe urmă în cea de sus și neapropiată”.

Iar prunca săltând și bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deși era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârșită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii. – integral pe doxologia.ro.

• Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
• Contactați-ne oricând.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
• Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!