GLOBALIZAREA – REALISM GEOPOLITIC

     Manipularea norodului la scară mondială a fost un factor uzual de-a lungul istoriei, dar din vremurile în care magnaţii au motivat globalizarea ca soluţie indispensabilă dezvoltării mondiale, lucrurile au luat o întorsătură indezirabilă, inclusiv în rândul lor. Emil Cioran a făcut inutil o analiză perspicace despre viitorul României, arătând cât de nocive sunt interesele meschine a celor ce se opun unei bune guvernări a naţiunii noastre, zicând: „Tot ce nu e profeţie în România este un atentat împotriva României.”[1]

   De aceea istoria explică limpede contribuţia înaintaşilor la obţinerea identităţii naţionale şi nu invocă atitudini josnice, motivate de politici apăsătoare a celor fără scrupule. Când este vorba de a da socoteală gloatei, aceştia ne plictisesc cu promisiuni deşarte şi false compătimiri. Din nefericire inclusiv plebea înţelege că „istoria este o explicaţie, dar nu o scuză. ”[2], fiind dezamăgiţi că politica zilelor noastre nu le mai dă posibilitatea de a schimba viitorul… Se consolează cu ideea că păstrarea umanităţii contribuie la răscumpărarea lor apocaliptică şi astfel poporul lor devine moral invincibil căci „o naţiune nu este mare dacă nu încearcă să se substituie umanităţii.”[3] Realismul geopolitic este bazat pe interesele statelor, în vreme ce idealismul societãţii deschise pune accentul pe umanitate. Încã din epoca Luminilor, a existat mereu o tensiune între principiile universale şi suveranitatea statului. Cu cît Statele Unite au devenit mai puternice, cu atît tensiunea a devenit mai pronunţatã. Theodore Roosevelt poate fi considerat protagonistul hegemoniei americane, iar Woodrow Wilson  un model de abordare idealistã în domeniul afacerilor externe. Totuşi, el nu poate reprezenta un model de idealism al societãţii deschise, date fiind performanţele sale sumbre în domeniul respectãrii drepturilor omului pe plan intern. Un exemplu mai potrivit ar fi Jimmy Carter. Atunci cînd realismul geopolitic se confruntã cu idealismul societãţii deschise, cel dintîi de obicei cîştigã.[4] Aceeaşi aviditate de globalizare s-a observat de-a lungul constituirii Uniunii Europene până în zilele nostre ceea ce ne face să anticipăm o alianţă tacită împotriva bunelor moravuri umanoide. Cum rămâne însă cu identitatea naţională când valorile noastre particulare dispar pe zi ce trece? Acelaşi Emil Cioran învaţă că „un popor devine naţiune numai când ia un contur original şi îşi impune valorile lui particulare ca valabile universal.”[5] Cu greu ne-am putea angaja la o analizã criticã a politicilor administraţiei într-un moment cînd pericolul este inerent şi guvernarea face multe dintre lucrurile ce trebuie fãcute.[6] Deşi nu împărtăşesc ideea filosofului Emil Cioran, legată de lipsa esenţei spirituale a oamenilor, merită amintită, deoarece indică necesitatea participării spirituale a poporului la consolidarea culturii şi tradiţiilor naţionale, asigurâd astfel veşnicia lui.

    El accentuiază opinia că: „poporul, considerat în sine, nu este un fenomen spiritual; prin naţiune el participă la spirit, care şi ea întrupează istoric valori spirituale, fără să fie, în esenţa sa, spirituală. ”[7]Lipsa acestor valorori afectează viitorul oricărei ţări fie ele mari şi dezvoltate iar globalizarea constituie pierderea identităţii naţionale a statelor mici şi slab dezvoltate anihilând orice mişcare iredentistă menită să schimbe destinul acestor naţiuni. Globalizarea ţării noastre care tocmai s-a realizat nu se întinde numai la nivel macroeconomic, ci pătrunde şi în toate structurile microsociale, până în însăşi persoana omenească, insuflând duhul său distructiv, care este spiritul banului.[8] Practic acesta este condiţia imorală ca dovadă esenţială în demonstrarea ineficienţei acestei politici, iar ”prin logica dezvoltării toate activităţile umane se transformă în activităţi economice, aşa cum, prin morala dezvoltării, singurele valori rămân cele economice.”[9] Noi cei naţionalişti, aşa cum ne condamnă sistemul, sperăm totuşi, la o revigorare a clasei politice dispusă, să diminuieze efectele dăunătoare ale globalizării şi să asigure un viitor cel puţin modest românilor.

    „Dacă în întreg sud-estul Europei, România nu se va defini ca singura realitate politică şi spirituală, atunci viitorul mi se pare searbăd, superfluu, stupid.”[10] Mulţumesc Lui Dumnezeu că m-a primit în turma sa chiar dacă momentan sunt oaia neagră. Şi-l rog să-mi ierte agresivitatea verbală la adresa „Cezarilor noştrii”, care au luat şi vor mai lua şi ceea ce nu li se cade a primi. Dar ştiu că un singur lucru nu ni-l pot lua: SUFLETUL.

L-aş mai ruga,

inofensiv şi temător,

Să fie îngăduitor

cu mine, şi cu – al meu popor.

I.C.M.  

                                                                  Polemika, an IV, nr 140, 27, 2009 martie/2 aprilie 2009

____________________________________________________________

[1]Emil Cioran, SCHIMBAREA LA FAŢĂ A ROMÂNIEI, Humanitas, 1990, p. 28

[2]Ibidem, p. 29

[3]Ibidem, p. 35

[4]SOROS GEORGE, Despre globalizare, trad. de Silviu Lupescu; cuvânt înainte de Daniel Dăianu, Iaşi,  Polirom, 2002, p. 129

[5]Emil Cioran, op. cit.,  p. 36

[6]SOROS GEORGE, op. cit., p. 134

[7]Emil Cioran, op. cit., p. 39

[8] Mantzaridis I. Georgios Globalizare şi Universalitate, Ed Bizantină, Bucureşti 2000, p. 13

[9]Ibidem. p. 123

[10]Emil Cioran, op. cit., p. 145

Pentru o presă întru adevăr, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo