Mihai EMINESCU: „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii” (4)

            Urmare aplicării ei vom „avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezişă”(19). Urmare ei, „capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau rezervate naşterii ilustre, averii seculare, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic…

            Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare     cedează     bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor”(20)… „Mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii”(21)… „Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie”(22)… „Ne mulţumim dacă actele guvernanţilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstracţie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea     intelectuală,     slăbiciunea     de     caracter,     lipsa     unui adevărat şi autentic sentiment patriotic”(23)… „Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bârfitorii de cafenele – literatori, ignoranţii şi proştii – administratori ai statului român(24)”(25).

15 aprilie 2014

• Mihai Eminescu apud: Radu Mihai CRIŞAN, EMINESCU INTERZIS – GÂNDIREA POLITICĂ – reeditare a lucrării: Radu Mihai Crişan,Editura Tibo, Bucureşti, 2008, p. 22-23

_________________________________

19 idem, Trei zile de-a rândul…, Timpul, 20 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 191, 192

20 idem, Alaltăieri, luni dimineaţa…, Timpul, 5 aprilie 1879, în Opere, vol. X, pag. 214

21 idem, Domnul Simeon Mihălescu publică…, Timpul, 18 aprilie 1879, în Opere, vol. X, pag. 223 22 idem, «Românul» în ajunul alegerilor…, Timpul, 3 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 229

23 idem, Nu încape îndoială…, Timpul, 8 august 1880, în Opere, vol. XI, pag. 291

24 „Favoarea     şi     interesul     electoral     singure     prezidează     la     alegerea  amploaiaţilor statului, cu toate că cine nu ştie că, integritatea, capacitatea, experienţa,     şi     probitatea     factorilor     însărcinaţi     de-a     aplica     legile     şi regulamentele sunt condiţiuni esenţiale ale mersului regulat al unei bune administraţii, a garanţiei drepturilor şi apărării intereselor fiecăruia [dintre cetăţeni], şi, prin urmare, a bunului trai şi liniştei publice? Dar, sub regimul actual, interesul personal, convenienţele de coterie, primează faţă de interesul general şi binele public. Necesitatea de-a conserva o majoritate compactă şi devotată în Adunări trece peste orice alte consideraţii. Pentru a dobândi glasurile deputăţiilor trebuie exigenţele – pretenţiile n.n. – lor satisfăcute, se încredinţează funcţiunile delicate de prefecţi şi subprefecţi creaturilor deputaţilor – protejaţilor parlamentarilor n.n. -, care, sub numele -protecţia n.n. – lor administrează districtele după plac şi dispun, fără nici o responsabilitate, de interesele, de averea şi de onoarea cetăţenilor. Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentinţe judecătoreşti; astfel muncitorii de pământ – sintagma, de fapt, îi desemnează pe toţi truditorii n.n. – sunt supuşi la vexaţiuni, la acte arbitrare, adevărate cauze care [le] aduc mizeria. Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune şi nu mai există nici o garanţie pentru cele mai preţioase interese ale societăţii”., idem, Într-un lung articol…, Timpul, 27 ianuarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 43

Spre exemplu: „Un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă – care este dată în vileag n.n. -. Acest om este menţinut în funcţie; dirijază [el] însuşi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiş a-l reabilita, alegându-l în Senat. Aici el însuşi denunţă că există această scabroasă afacere, dar maturul corp trece la ordinea zilei, lăsând să recază colţul vălului ce se ridicase”., idem, Am discutat cu nepărtinire…,

Timpul, 10 decembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 439

25 idem, Lucru de care trebuie…, Timpul, 15 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 234

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo