Gazeta Gorjului -1989

Duminică, 30 aprilie

      Are loc o adunare festivă în capitală, urmată de un spectacol omagial. Vlad Cernea publică în cotidianul gorjean poemul intitulat „E-n țară sărbătoare”, contribuind și el cu un omagiu, adresat acestei sărbători, în care conchide astfel: „ființa mea pulsează cu al ființei neam”. Din cotidianul publicat sâmbătă,13 mai , aflăm faptul că are loc o „vizită de lucru a tovarășului Nicolae Ceaușescu împreună cu tovarășa Elena Ceaușescu în județul Mehedinți. Vizitele acestea de lucru continuă și zilele următoate, fiindu-le alocate mereu primele pagini ale cotidienelor.

Miercuri, 24 mai

„Vizita oficială de prietenie a tovarășului Joaquin Alberto Chissano, președintele Partidului FRELIMO, președintele Republicii Populare Mozambic”. Au loc cu acestă ocazie convorbiri oficiale, precum și un dineu official care se încheie cu mulțumirile lui Ceaușescu la adresa omologului său.  Toate cotidienele publicate începând cu luna iunie, conțin pagini întregi adresate  campaniei de vară care urma să înceapă. Au loc o serie de vizite de lucru ale tovarășului Ceaușescu în unitățile agricole din toate sectoarele agricole din țară, precum vizita de la Sectorul agricol Ilfov, despre care ne informează ziarul de marți, 13 iunie, sau vizita de lucru din județele Giurgiu, Teleorman, Olt și Dolj, relatate de publicația din data de joi, 15 iunie, sau cele din Argeș, Dîmbovița și Prahova de vineri, 16 iunie.

Miercuri, 23 august

Defilări cu steaguri, pancarte şi petreceri în aer liber. Aşa arăta ziua de 23 august în urmă cu 23 de ani. După instaurarea comunismului şi până în 1990, 23 august a fost Ziua Naţională a României. O zi în care manifestaţiile dedicate partidului şi conducătorului iubit căpătau proporţii faraonice. Elevii, artiştii, dar şi muncitorii din uzine, cu toţii erau obligaţi să participe la demonstraţiile în cinstea cuplului dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu. „Trăiască 23 august, Marea Sărbătoare Națională a poporului român”. În capital are loc „cuvîntarea tovarășului Nicolae Ceaușescu” în cadrul Adunării Solemne.

„ Acestui timp îi spunem Ceaușescu

E nume de Erou, de revoluționar

Care veghează-n patria iubirii

Erou al vremii noastre exemplar”.

              Așadar Ceaușescu era perceput de către gazetari, și ,datorită acestora de întreg poporul, drept un erou al neamului. Dar un erou nu trebuie recunoscut după curaj, după faptele de bravură? Câte exemple ne-ar fi putut da oare acești gazetari de fapte eroice înfăptuite de „zeul secular” care a fost Nicolae Ceaușescu?

   Publicația de vineri, 15 septembrie, ne prezită articole legate de începerea anului școlar, care reprezintă „un moment nou în revoluționarea și dezvoltarea învățământului românesc

 Duminică, 1 octombrie

              În centru atenției ziariștilor gorjeni era „Campania agricolă de toamnă”, aceștia punându-ne la dispoziție articole despre recoltare și însămânțare, efectuate acum „în ritm mai intens, cu maximă răspundere!”. Elevii erau angrenați, ca în fiecare an petrecut sub acest odios regim, în „fibre recoltării”. Că doar era mai important acestă acțiune decât să meargă la ore. Probabil conta mai mult practica decât teoria, căci din acest punct de vedere eram „la pământ”, începând cu șeful statului și până la un om de rând. Bineînțeles că asta nu înseamnă că nu existau și excepții, adevărați oameni de cultură, prea puțini  însă,dacă facem o comparație cu marea masă a populației „ceaușizată” și care nu puteau spune nimic, cel puțin deocamdată. Am constatat cu stupoare că în cotidienele publicate în lunile noiembrie și decembrie se vorbește tot despre vizitele de lucru, despre ședințe ale Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., despre cuvântările dictatorului. Din paginile Gazetei Gorjului din acestă perioadă nu reiese nimic ce ne-ar putea duce cu  gândul la mult așteptata revoluție ce avea să vină.

  Miercuri, 29 noiembrie

„Sub semnul de granit al marilor adevăruri România a ales: socialism, pace, progres!” Sevastian Popescu susține în acest articol că gorjenii manifestă „deplină aprobare și satisfacție față de realegerea tovarășului Nicolae Ceaușescu în funcția supremă de conducere de partid” și că această realegere reprezintă o expresie a voinței unanime a întregului popor.

  Miercuri, 20 decembrie

     Aflăm despre vizita „oficială de prietenie” a lui Ceaușescu în Republica Populară Iran, iar joi 21 decembrie, despre cuvântarea tovarășului la posturile de radio și televiziune, ca o reacție la revoluția ce izbucnise deja la Timișoara. Niciun cuvânt însă despre termenii în care dictatorul catalogase oamenii care nu au mai suportat ororile la care erau supuși și au decis să iasă în stradă. Nici măcar un singur cuvânt nu regăsim despre cei care și-au pierdut viața pentru ca noi să petem trăi liber, fără nici un fel de restricții, fără teama de a ne exprima punctual de vedere, ba dimpotrivă. Pe a treia pagină a publicației gorjene , articolul „Cu toții facem zid în jurul partidului, al conducătorului nostrum iubit” ne lasă un gust de o amărăciune de nedescris. Cu toate că în întreaga țară se aflaseră evenimentele petrecute la Timișoara, autorul acestui articol afirma că „ oamenii muncii din județul Gorj, condamnă cu vehemență acțiunile grupurilor antinaționale, teroriste, cu caracter net fascist, provocator”.  Acest articol este probabil cel mai bun exemplu de aservire și subordonare totală a presei regimului comunist. Refuzăm să credem că cetățenii din județul Gorj erau atât de orbi și acționau conform cu cele spuse în articolul de mai sus. Acest lucru este de neconceput!  Liderul comunist Nicolae Ceauşescu , a cărui dictatură a fost cea mai lungă în comparaţie cu alţi lideri stalinişti s-a folosit de „cultul propriei personalităţi” pentru a-şi întări poziţia în interiorul partidului, dar şi funcția de conducător al României Socialiste. Ani de zile, totul în ţara noastră era dominat de acest obsesiv cult al personalităţii. Ceauşescu a devenit „dictator „. Prezenţa sa în fiecare zi, pe ecranul televizorului, pe undele radio şi mai ales pe paginile ziarelor, devenise insuportabilă. Propagandiştii români îl ridicau în slăvi, căutau mereu noi şi impunătoare epitete, hiperbole (figuri de stil) pentru a-l descrie pe dictator. „Lăudacii” regimului se foloseau de fel și fel de comparații pentru poziționa pe un piedestral de neatins pentru oamenii de rând.

      Încercând să găsim un răspuns întrebării „A fost Nicolae Ceauşescu idol al mulţimilor?” notăm următoarele:

1.  cultul personalităţii lui N. Ceauşescu a fost impus populaţiei prin intermediul mass- media şi a avut scopul de a întări poziţia liderului atât în fruntea ţării, cât şi în fruntea partdului Comunist Român;
2. cultul personalităţii lui Ceauşescu s-a reflectat în toate domeniile; era principala formă a propagandei comuniste. Tot poporul participa la omagierea liderului comunist, iar figura sa domina viaţa publică românească.
3. „lăudacii” lui Ceauşescu foloseau pentru a ilustra personalitatea complexă a liderului, hiperbole, epitete, comparaţii etc. De genul: „zeul nostru secular”, „cel mai iubit fiu al patriei”, „cel care a ridicat ţara pe culmile visate de strămoşi”etc. Efortul propagandistic depăşea paginile oficiosului P.C.R, Scânteia, pentru că aveau loc manifestări publice la care participa tot poporul. Aniversarea lui Ceauşescu din 26 ianuarie ajunsese „sărbătoare naţională”.
4. Nicolae Ceauşescu a fost iniţiatorul propriului cult, caracterizat de exces, care a dus, până la urmă, la suprasaturaţia poporului. Prezenţa sa în mass-media comuniste sufoca viaţa românescă; era prezentat ca o figură simbolică, garantul politicii de independenţă naţională, etc. Cu ocazia aniversării sale se producea o mare cantitate de poeme, cântări, picturi, filme, etc care îl omagiau pe Ceauşescu.

        Parcurgând, în special studiul de caz, suntem îndreptățiți să ne întrebăm dacă măcar a mia parte din ceea ce se publica la vremea respectivă în Gazeta Gorjului, era adevărat. Cei care au trăit acele vremuri neagă cu îndârjire acest lucru, având, la adresa „odiosului” doar cuvinte pline de dispreț și chiar repulsie. Lecturând poemele putem constata reluarea în multe dintre acestea a „mirosului de pîine”. Probabil era singurul mod prin care poporul mai putea simți acest miros. Această sintagmă era utilizată atât de des probabil pentru a masca adevărata față a societății comuniste, pentru a masca foametea la care era supusă populația prin intermediul raționalizării a tot ce se putea raționaliza . Alături de această sintagmă, la fel de des regăsim și cuvinte precum „pace”, „ grîu”, sau „patrie” reprezintă un fel de laitmotive ale ale acestor poeme comuniste. Un contra exemplu al acestor poeme de preamărire a „odiosului” conducător îl reprezintă celebrul „imn al golanilor”, cu strofe semnificative care reflect întru totul dorințele întregului popor roman, dintre care:

„Vrem libertate

Nu comunism

Și nici schimbări de forme

Și de aceea, securiști,

Să nu ne puneți norme.

Noi nu vrem neocomunism,

Nici neolibertate,

Democrații originale

Și nici minciuni sfruntate.

Alegeri fără comuniști,

Fără nomenclatură

Și nu vă temeți de golani

Fără coloratură.

Din cei care au murit

Ne-am reîntors năluci

Să nu mai fie cum a fost

Macelul de atunci.”

Monica Ciobanu, 23 ianuarie 2014

• Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
• Contactați-ne oricând.
• Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!