Castrul roman de la Racoviţa (jud. Vâlcea)
Racoviţa (j. Vâlcea). Castrul roman de aici se gaseşte în depresiunea intracarpatică a Titeştilor, la 500 m faţă de malul stâng al Oltului, lângă pârâul Clocotiş şi în faţa gării Cornet. La jumătate de km spre S avem şi castrul de la Copăceni, amândouă castrele îndeplinind aceeaşi misiune de siguranţă pe valea Oltului şi în depresiunea amintită. Săpăturile angajate de Tocilescu, sub conducerea lui Polonic, între 9 mai 1894 şi 1 septembrie 1894, au dezvelit un frumos castru de piatră, al cărui plan a ramas mult timp necunoscut. Materialul epigrafic publicat de Tocilescu e raportat greşit, fiindcă a fost găsit numai la Copăceni, fapt clar documentat de rapoartele de săpături ale lui Polonic. La Racoviţa s-au aflat foarte puţine obiecte mărunte. Nu avem nici 0 inscripţie aflată aici din care să se constate datarea castrului. În orice caz, el e târziu, şi anume din sec. al III-lea e. n. Ca formă, seamănă cu cel de la Jidava însă e posterior şi acestuia. Constatăm în construcţia lui o seamă de lipsuri şi greşeli de măsurători, ceea ce nu se întâlneşte la nici un castru din sudul Daciei, până la Septimius ‘ Severus. Îi lipseşte ceea ce era mai important: şanţul exterior de apărare şi valul alăturat zidului. Ultimul poate fi înlocuit printr-un pod de lemn de la care n-au mai ramăs urme. Porţile nu sunt aşezate în locul stabilit de scriitorii militari, turnurile de colţ sunt sucite şi strâmbe. Lipseşte din pretoriu armamentariul (deşi avea loc în construcţia lui), iar magazia (?) e o sală sirnpla fără obişnuitele contraforturi exterioare. La acestea se mai adaugă şi slabele urme de locuire, indicele unei stăpâniri puţin îndelungate. Castrul Racoviţa a fost construit printre cele din urmă în Oltenia, după Septimius Severus şi locuit puţin timp. E probabil să nu fi fost încă terminat la părăsirea lui. La Racoviţa-Copăceni există aşezarea antică numită Praetorium. [1] Mergând pe Olt, de la Racoviţa la Câineni, unde se afirmă localizarea a două castre, nu s-a descoperit încă urmele nici unuia. La Râul Vadului Cr. M. Vlădescu face unele cercetări în 1976 fără a dovedi existenţa a un ul castru, ci doar urmele turnului de la Ponce Vetus.[2] Din nefericire nu dispunem de imagini reprezentative dar și acest castru va rămâne pe viitor în atenția cercetărilor noastre cel puțin ca arhivă foto.
4 aprilie 2014
[1] D. Tudor Oltenia Romană, Ed. Academiei Române, ediția a III-a revizuită și adăugită, București 1968, p. 297-298
[2] Cr. M. Vlădescu,M. Davidescu, Cetatea romanã de la Hinova , Buc., 1989, D. Benea, Dacia sud-vesticã…, 107-111 apud, arheolog Dorel Bindoc, Comori arheologice…, p. 173-176; p. 79.
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet.
- Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează