Cultura sub asediu! Primăria Municipiului Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu, pregătește desființarea Corului Filarmonicii Oltenia
Instituțiile culturale sunt sub asediu, după ce Primăria Municipiului Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu, vine cu mai multe propuneri privind desființarea unor instituții de prestigiu, precum Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, Casa de Cultură „Traian Demetrescu” și Corul Filarmonicii Oltenia.
Așadar, alături de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” şi Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova, și Corul Filarmonicii Oltenia este la un pas de desființare.
Potrivit presei locale, existența Corului Academic este în pericol de desființare. Un amendament formulat de un ales local PSD la proiectul privind funcționarea instituției de cultură îi aruncă în aer pe artiștii lirici, scrie ȘtiriCraiova.ro.
Pe 18 decembrie a.c., administrația locală supune la vot proiectele de hotărâre privind aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare ale instituțiilor, direcțiilor, societăților și regiilor din subordine, pentru punerea în aplicare a Legii austerității fiscale, respectiv nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung.
La Filarmonica Oltenia urmează să fie desființate și reorganizate mai multe servicii ori birouri, angajații urmând să fie redistribuiți și preluați în alte compartimente, numărul de posturi, inclusiv cele vacante, rămânând, însă, neschimbat: 193.
Potrivit sursei, consilierul local Ionuț Pîrvulescu (PSD) a formulat și transmis Consiliului Local (CL) Craiova un amendament la proiectul de hotărâre. Conform documentului care a intrat în posesia redacției Stiri Craiova, alesul propune desființarea „Compartimentului Cor” din organigrama și statul de funcții al Filarmonicii Oltenia Craiova. Totodată, acesta mai solicită și desființarea posturilor vacante de la nivelul întregii instituții.
În consecință, alesul local de la PSD vrea desființarea Coralei Academice, făcând afirmații de-a dreptul halucinante, cum că „este de notorietate faptul că activitatea acestei structuri este una conexă și complementară, nu de sine stătătoare, care să aducă beneficii în spectacolele organizate, ceea ce nu justifică, din punct de vedere al eficienței, eficacității, economicității, oportunitatea menținerii sale”.
de Raluca Oanță
Pe același subiect:
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet.
- Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: aici
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează