UN ATLET AL NAŢIONALISMULUI CREŞTIN

  Așa cum spuneam, o carte deosebit de importantă amintește de perioada interbelică, când teologia ortodoxă era preocupată îndeosebi de definirea ființei noastre. Este vorba despre Ortodoxie și Naționalism, o carte puțin credibilă prin faptul că nu precizează nici localitatea, nici editura și nici nu este înregistrată cu ISBN la Biblioteca Națională a României. Din verificările redacției noastre s-a constatat că articolele din acest volum aparțin într-adevăr părintelui Dumitru Stăniloae. 

Surprinzător Părintele Dumitru Stăniloae reușește să surprindă specificul neamului nostru în raport cu cele vecine, fie ortodoxe, fie catolice sau protestante. Articolele incluse în această carte au fost publicate începând cu anii 1930 în celebrele reviste: Telegraful român, Ortodoxia, Gândirea, și în volumul Ortodoxie și românism apărut în 1939 la Sibiu.

Citind integral această carte, putem observa actualitatea teologiei ortodoxe raportată la contextul internațional  al vremurilor noastre, ceea ce ne duce la concluzia că procesul de deznaționalizare a început chiar anii *20, imediat după refacerea economiilor naționale. Prin urmare, cartea este o dovadă istorică și teologică a luptei împotriva globalizării sau mai bine zis, împotriva imperialismului mondial.

«În epoca noastră atât de lipsită de oameni cu convingeri tari, cu atitudini consecvente, capabili să îmbrăţişeze în preocuparea lor grija pentru obştea în faţa căreia declamă mincinos, Nichifor Crainic e un exemplar de rară şi ideală umanitate. Toată acţiunea lui postbelică e de o impresionantă unitate de ton. În poezia lui, care ne-aduce ecouri din ţara de peste veacul agitaţiei periferice, din substraturile de limită ale fiinţei noastre, de unde se priveşte dincolo, în dezmărginire, răsună sublimat, în muzicalitatea cristalină şi eternă, acelaşi cântec românesc care înfiorează de taină duhovnicească eseurile sale şi înfloreşte cu imagini de câmp scrisul său. «Gândirea», cuvioasă, feciorelnică, gingaşă, plină de taină şi de frumuseţe spirituală, este fiinţa română îndumnezeită, aşa cum s-a arătat în viziunea poetului, şi în acelaşi timp, cea mai statornică şi mai închegată atitudine şi concepţie literară la noi, după război. 

Curentul animat de Nichifor Crainic nu e o speţă de sămănătorism. Acela era un romantism facil, adeseori afectat, foarte puţin realist şi exagerând nota optimistă şi de mândrie naţională. Gândirismul se distinge prin nota de intimitate şi adâncime spirituală, prin preocuparea, nu de anecdoticul vieţii ţărăneşti, ci de coloritul fin, abia sesizabil al problematicii sufleteşti, de elementele religioase şi metafizice ale etnicului românesc. El nu e, direct, nici optimist, nici pesimist, ci realist. Nu e nici exaltat în ton, nici protestatar, ci problematic şi investigator. Meritul lui Nichifor Crainic e cu atât mai mare, cu cât a ştiut să atragă interesul literar şi filozofic asupra unui câmp de observaţie care părea compromis prin sămănătorism. 

Dar Nichifor Crainic n-a rămas numai la exprimarea literară a crezului său organic, ci a purces să-şi cristalizeze şi în formă de doctrină politică fireştile consecinţe ale concepţiei sale cu care îl simţi concrescut într-o bucată. «Calendarul» este a doua mare etapă în acţiunea lui; e reversul politic al «Gândirii».

Doctrina politică a lui Nichifor Crainic, în slujba căreia a pus tot talentul său de scriitor, e în ritmul concepţiei care îşi întinde uimitor de repede stăpânirea asupra întregii Europe în urma falimentului democraţiei cu derivatul ei, marxismul şi cu sprijinitorul ei ocult: francmasoneria. Caracteristic democraţiei şi suitei ei este individualismul, internaţionalismul şi ateismul, sau materialismul teoretic şi practic. Individualismul, care a dezlănţuit lăcomia şi rapacitatea insului, a dus la situaţia de azi când câteva sute sau mii de guralivi şi şmecheri încasează milioane de la consiliile de administraţie ale băncilor şi întreprinderilor industriale, din funcţii acumulate, din bugetul public, pe căi mai mult sau mai puţin cinstite, iar restul de oameni tânjesc în mizerie cruntă, ducând-o de pe o zi pe alta. Individualismul nu ştie de nicio legătură a insului cu obştea, de nicio datorie sau jertfă a lui faţă de o comunitate. Individualismul democraţiei este egoism feroce care destramă naţiunea, destramă familia, destramă breasla.  

Internaţionalismul e un pretext cu ajutorul căruia insul scapă de datoriile către comunitatea imediată, ca să servească, zice-se, comunităţii mai largi. E ca şi cu aceia care nu se căsătoresc pe motiv că familia îi împiedecă de-a-şi întinde dragostea şi ajutorul la un cerc mai larg de oameni. E o mască la adăpostul căreia neamurile mai abile, în urma unei mai fericite dezvoltări istorice, exploatează până la exterminare pe altele, cum e cazul nostru. E o nesocotire a voii dumnezeieşti care vrea ca însăşi creaţia Lui să fie variată şi, prin aceasta, cu atât mai minunată; dar e şi o utopie care nesocoteşte realitatea atât de palpabilă a naţiunilor. Ateismul rupe pe om de izvoarele metafizice, îndreptându-i tot apetitul de fericire spre cele externe, spre cele materiale, spre plăceri, căci viaţa e scurtă.

În faţa acestor fermenţi cu adevărat dizolvanţi, Nichifor Crainic opune un „solidarism naţional cu temeliile morale în credinţa religioasă”. E cel mai realist şi cel mai generos sistem politic, generos ca sufletul poetului ţării de peste veac şi a lui Iisus în ţara mea.

Statul, prin organizarea lui, şi credinţa religioasă, prin forţa ei lăuntrică, va tempera egoismul individului democrat, făcându-l să suporte solidar cu neamul lui bucuriile şi greutăţile lui. Disproporţiile actuale, strigătoare la cer, nu sunt conforme cu spiritul de dreptate şi de iubire între fraţi, cum îl cere chiar bunul simţ. Inşii trebuie să capete o educaţie în sensul unei morale eroice, jertfelnice, nu egoiste. Naţionalismul cel nou nu e declamaţie de fraze nesincere, la adăpostul cărora să exploateze bancherii naţionali pe conaţionalii săraci.

Până la internaţionalism e naţionalismul. Iubeşte întâi pe cei din jurul tău şi atunci vei fi în stare să iubeşti sincer şi alte popoare cu specificul lor etnic, tot atât de mult voite de Dumnezeu.

Naţionalistul adevărat nu predică ura faţă de alte naţiuni, dar îşi îndeplineşte o datorie faţă de Dumnezeu cultivându-şi firea ce i-a dat-o, dezvoltând-o prin puterile proprii şi cu ajutorul lui Dumnezeu în toată amploarea şi frumuseţea cuprinsă în germene.

Solidarismul naţional creştin, încoronat de monarhie, nu este o încercare de-a nesocoti nevoile sociale ale timpului nostru, ci el este o doctrină socială, cea mai echitabilă doctrină socială. Nu numai că oferă soluţiile cele mai bune pentru toate problemele sociale, ci ceea ce este şi mai caracteristic, e că insuflă un entuziasm, un patos pe care nu-l pot inspira niciuna din celelalte doctrine politice. Cum foarte corect spunea Nichifor Crainic în „Veacul naţionalismului”, internaţionalismul şi comunismul n-au putut înflăcăra tineretul care e din fire generos.

Doctrina neo-naţionalismului, sintetizată de Nichifor Crainic în articole magistrale, cum e, mai ales cel citat, din ultimul număr al «Calendarului », îl aşază pe autor în rândul puţinilor cugetători politici de marcă pe care i-am avut. Chiar dacă doctrina aceasta ar rămâne numai ca o piesă în arhivă, ar adăuga la cununa poetului o frunză nevestejită. Dar doctrina aceasta nu e făcută să rămână în arhivă. E prea vie, prea ispititoare, şi prea a cucerit entuziasmul tinerei generaţii, ca să poată fi multă vreme oprimată. Cu atât mai mult cu cât nu se poate constata nimic subversiv, nimic dizolvant în ea şi de aceea oprimarea ar părea cu atât mai monstruoasă, dacă s-ar încerca.

Peste doctrina aceasta, ilustrată şi sintetizată la noi lucid de Nichifor Crainic, nu se mai poate trece ca peste ceva pur şi simplu neexistent.

Şi nici n-ar fi bine să se poată.»

Cartea integral: aici

Dumitru Stăniloae, Ortodoxie și Naționalism, 2011, p. 24-27

______________________________________________________________________________________________________

Pentru o presă întru adevăr, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo.