Urare

Colindul de-altădat’

se-aude în iarna

coborâtă peste noapte.

Colindătorii bat la geam,

cu glas de clopoței

și degete-nghețate.

Urarea lor îi poartă pe la case

și amintește tot ce-a fost demult:

de peștera săracă,

de Domnul, pentru noi, născut.

Ieslea Lui se umple iarăși de lumină

și-n case, focul prinde pâlpâire,

miroase a cetină de brad,

de cântec și iubire.

În niciun timp ca-n iarnă,

dorul de casă nu ne înfioară.

Poate tristețea fulgilor din ram

și crengile

de multă neculoare-mpovărate

ne țes în suflet gânduri –

ca flori și frunze-n geam,

ne-adorm în dor

cu greul somnului de noapte.

Bătrâna iarnă tace peste noi

și ochii dor de ger

și multă neculoare.

Pe lângă iesle trece încă un călător,

venit în plină iarnă,

cu pași tăcuți

și degete ce dor,

ca în colinde și urări

credința să-și măsoare.

• Suntem cenzurați online, pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
• Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
• Apărăm Credința și Patria. Susținem Familia, Cultura și Viața de la concepție la moartea naturală.

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu