ROMÂNUL DE AFARĂ
Român am fost, român sunt încă,
Deși nu sunt pe-al țării plai..
Să știi că-n inimă îmi arde
Un dor pe care tu nu-l ai.
Să nu mă osândești tu, frate,
Ca tine ieri eram și eu;
Ca mine poți s-ajungi tu mâine,
De-o vrea Preabunul Dumnezeu..
Eu port în suflet România,
Căci MAMĂ-mi este țara mea;
Tu stai în țară și mă judeci,
Dar n-ai plâns încă pentru ea!
De câte ori mă-ntorc acasă,
Eu glia țării o sărut;
Tu calci pe ea cu nepăsare,
Căci pentru tine-i numai lut!
Vezi, frate care râzi de mine,
Eu nu-s în țară, și-o iubesc,
Adorm cu amintirea țării,
Cu ea în suflet mă trezesc..
Nu îndrăzni, deci, să mă judeci,
Că rău te-o bate Dumnezeu
Și poate mâine, ca pedeapsă,
Vei trece tu în locul meu!
Preot Sorin Croitoru, 4 iunie 2019
- Suntem cenzurați online, pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
- Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!