Micul simbolism românesc și literatura bună

Am citit şi am auzit destul de des că nu trebuie să judeci o carte după copertă… în acest caz, eu ar trebui să spun că nu trebuie să judeci o carte după titlu. Amuzant sau nu, pe mine titlul m-a dus cu gândul la o carte în care sunt analizate detaliat motive simbolice din literatura română. Cu ce mai ştiam eu, cu ce am mai studiat recent, se părea că sunt pe drumul cel bun. SE PĂREA!!! Dar când am deschis cartea… Hopaaa! Stai că ne referim la un curent literar… care a fost destul de marcant nu doar în ceea ce priveşte literatura română.

Bun şi-aşa, mi-am zis. Citisem Bacovia, Macedonski, Minulescu. Aveam suficiente cunoştinţe despre poeziile acestor autori, cât să dau bac-ul din nou şi să iau şi notă mare. Dar… autoarea m-a debusolat din nou! Iar se pare că nu nimerisem aceeaşi frecvenţă!

Aşadar, cu o vastă documentare (dovadă stă bibliografia extrem de cuprinzătoare), Adriana Decu poartă cititorul prin literatura românească mai puţin cunoscută şi ne face cunoştinţă cu autori mai puţin abordaţi de criticii de specialitate. „Micul simbolism românesc şi literatura bună” demonstrează în mare măsură că există cuvinte nemuritoare asupra cărora timpul nu are puterea de a acţiona ca o radieră.

Perioada cuprinsă între 1880 şi 1916 a reprezentat un fel de „boom” al liricii româneşti avide după un suflu nou, după schimbare, după real. Mulţi poeţi au încercat să se afirme prin originalitate, ingeniozitate şi abordarea unor sfere şi estetici ignorate până atunci. Cei pe care istoria i-a considerat drept notabili au fost aceia care au fost cu adevărat marcanţi, remarcabili prin impactul cuvintelor folosite – cuvinte care niciodată nu definesc, ci sugerează într-un mod indirect, lăsând cititorul să interpreteze şi să descopere pe cont propriu sensul ascuns.

Cu toate acestea, există versuri şi strofe care nu merită aruncate şi uitate în coşul de gunoi al timpului nemilos. Bazându-se pe acest fapt, autoarea aduce în prim-plan opera acestor poeţi ignoraţi şi subliniază aspectele memorabile ale operelor, aspecte pe care criticii le-au neglijat, iar istoria le-a omis voluntar.

Prefaţa cărţii mi-a cam testat abilităţile lingvistice în limba franceză, dar introducerea mi-a făcut cunoştinţă într-un mod detaliat cu conţinutul şi din acel moment am ştiut la ce să mă aştept şi ceea ce aveam să citesc. Gata! Eram pe aceeaşi lungime de undă!

„Trebuie remarcat că, în literatura română, conceptele de decandentism şi simbolism au pătruns pe aceeaşi cale (influenţa occidentală).”

Primul capitol – „Decadenţă, decadentism, dandysm” – prezintă trecerea de la romantism (curent literar extrem de abordat şi cu un mare impact asupra publicului, care a marcat literatura o mare perioadă de timp şi la care s-a renunţat cu mare greutate) la simbolism. Perioada de tranziţie dintre aceste două etape este explicată detaliat şi pe înţelesul cititorului, cu exemple sugestive care ajută la o mai bună înţelegere a nevoii de trecere peste „dulcegăriile” romantice şi prezentarea realităţii în mod artistic. Simbolismul apare astfel ca o revoluţie în artă şi mari poeţi ai vremurilor, precum Baudelaire sau Mallarme, luptă pentru inovaţie, pentru un nou limbaj artistic, pentru ilustrarea realităţii trăite, realitate care NU era tocmai romantică şi roz. Aspectele negative şi urâtul fac parte din viaţă. Fără a le neglija, decadentismul le ilustrează artistic. Această nouă expresie artistică reprezintă tranziţia către un nou curent literar şi anume simbolismul, ale cărui baze sunt puse o dată cu apariţia manifestului lui Moreas. Din acest moment, arta este puternic influenţată de spiritul acestui nou estetic literar: totul este sugestie şi imaginaţie.

„Pe la mijlocul anilor 1880, decadentismul depăşise deja stadiul de noutate scandaloasă, deşi încă stârnea polemici (Anatole France şi Paul Bourde sunt doar doi dintre contestatarii cei mai activi ai noii orientări), adevărata luptă începe să se dea în interior, între diversele grupări şi reviste ale mişcării.”

Autoarea ne plimbă prin literatura universală, dar şi prin celelalte arte marcate de acest curent, oferindu-ne o amplă panoramă asupra modului în care simbolismul a apărut şi a marcat mediul artistic şi implicit istoria. Într-un mod original şi natural, Adriana Decu le prezintă cititorilor săi atât influenţele simţite în lirica universală cât şi cele din creaţia românească. Poezia lui Macedonski, lirica bacoviană, opera lui D. Anghel şi poemele lui Minulescu debordează de elemente simboliste, iar autoarea le consemnează cu conştiinciozitate. Este evident modelul francez, dar şi influenţa dură a războiului a cărui amprentă se simte în cuvinte.

Cel de-al doilea capitol – „Macedonski şi şcoala poetică în contextul programatic al cenaclului” – evidenţiază importanţa operei lui Macedonski, importanţa Literatorului şi poziţia sa în promovarea „poeziei viitorului”.

Autoarea prezintă, de asemenea într-o manieră inedită, concepţia lui Verlaine despre poeţii decadent – simbolişti, poeţi pe care îi numeşte metaforic „blestemaţi”. Preluând această caracterizare sugestivă, cartea ne prezintă tinerii poeţi simbolişti români al căror destin a stat sub semnul fatidic al „blestemului”. Luca Ion Caragiale, Constantin Stoika, Barbu Nemţeanu sunt doar câţiva dintre autorii care au marcat începutul simbolismului românesc, dar pe care istoria a ales să-i ignore pretextând că opera lor este una de tranziţie. Mi-a plăcut faptul că autoarea le subliniază originalitatea şi amprenta prin filtrarea operelor, prin exemplificarea cu versuri, prin citate ale criticilor.

„Detunător, decorul de-oraş grotesc tresare, / Disting în mii de glasuri al vrajbei şuierat / Şi, poate, numai visul a închegat altare.”

Trecând prin poeziile de tranziţie, ajungem uşor şi la simbolismul veritabil. Ultimul capitol – „Interferenţe de curente şi simptome simboliste” – menţionează contradicţiile apărute în jurul acestui curent literar. Tonalitatea simbolismului pe fond românesc nu este deloc una dulce. Multiplele probleme de pe teritoriul ţării, grotescul în care România se scălda zilnic, viaţa dură, îngrădirea personalităţii şi cenzura dau simbolismului o imagine aproape horror. E suficient să amintim de lirica bacoviană în care moartea e regină, iar aerul pare la fel de greu ca plumbul. Apar în schimb o mulţime de interferenţe literare moderniste pe care autoarea alege să ni le prezinte purtându-ne prin universul operei câtorva autori mai puţin consacraţi.

Am apreciat selecţia de strofe şi am rămas cu impresia că literatura română a ales să ignore versuri de o importanţă majoră care ar fi putut să facă diferenţa la momentul potrivit. Am avut ocazia să cunosc puţin din opera unor poeţi de care nu am auzit, dar care m-au impresionat prin imaginile zugrăvite din cuvinte. Am aprofundat simbolismul şi am aflat lucruri noi despre perioada de tranziţie marcată de controverse puternice.

Din punct de vedere al documentaţiei, al datelor, al citatelor, al universului poetic prezentat… cartea este foarte bine pusă la punct şi oferă informaţii cu adevărat importante. Am simţit că toţi aceşti oameni, care au scris cuvinte ce nu au murit pe foi îngălbenite, merită să fie consemnaţi, merită să fie menţionaţi şi amintiţi, iar cartea „Micul simbolism…” le oferă acest lucru.

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet