Sfântul Ioan de Kronstadt – „Liturghia – cerul pe pământ”
Murgiuc Marius-Petrişor[1]
Rusia secolelor XIX şi XX a fost binecuvântată cu mari personalităţi duhovniceşti, cu oameni care în marea lor zbatere lăuntrică, existenţială, L-au aflat pe Hristos cel Răstignit şi Înviat. În pofida contextului dificil în care se găsea Rusia, Dumnezeu nu a lăsat-o sărăcită de oameni sfinţi. Aşa a pregătind-o pentru vremile negre care şi-au făcut apariţia în primele decenii ale secolului trecut. Acest „popor purtător de Dumnezeu”, cum îl numeşte Dostoievski, a strălucit, în această perioadă, prin Sfântul Serafim de Sarov şi Sfântul Ioan de Kronstadt. Personalităţi marcante, etalon, pentru spiritualitatea Rusiei şi a întregii Biserici Ortodoxe a Mântuitorului Iisus Hristos. Primul, Sfântul Serafim, a rămas în conştiinţa Bisericii ca omul Sfântului Duh, fiind acela care a trăit în mod profund şi autentic viaţa „întru Duhul”, viaţa pnevmatică, fiind totodată un deschizător de drumul în sensul regăsirii adevăratei vieţuiri creştine, care atunci, era receptată mai mult epidermic. Lipsea, la marea parte a creştinilor, adâncirea în trăirea duhovnicească. Nici noi cei de azi nu suntem departe de oamenii acelor zile. A doua personalitate de marcă a momentului istoric de care ne ocupăm, este Sfântul Ioan de Kronştadt. Despre acesta vom încerca să vorbim, sau mai precis, despre cum acest om plin de har a trăit şi a teologhisit despre Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Sfântul Ioan s-a născut la 19 octombrie 1829, în satul Sura din gubernia Arhanghelsk. Familia sa era una în care Dumnezeu era slăvit, tatăl său fiind paracliser. Va primi o educaţie aleasă şi ortodoxă. Mama micului Ioan era o femeie smerită şi rugătoare. În acest cadru, viitorul preot Ioan îşi petrece primii ani din viaţă. Urmează treptat ciclul şcolar, încheind cu succes studiile Academiei Duhovniceşti din Sankt Petersburg. Se căsătoreşte cu Elisaveta Konstantinova, fiică de preot, iar în anul 1855, la 12 noiembrie primeşte Taina Hirotoniei întru preot pe seama Parohiei „Sfântul Andrei” din Kronştadt[2].
Odată cu primirea hirotoniei începe marea provocare pentru noul preot. Înţelege foarte curând, acum din experienţă, realităţile existente în cadrul în care era chemat să-şi lucreze vocaţia. Se loveşte de insensibilitatea duhovnicească a oamenilor, a acelei părţi dintre credincioşii „căldicei” care erau străini de o viaţă articulată în Trupul mistic al lui Hristos. Raportarea formalistă la viaţa creştină era în floare, fiind alimentată şi de reformele lui Petru cel Mare. Oamenii priveau foarte superficial Tainele Bisericii, veneau la acestea mai mult din obligaţie. Era preambulul viitoarele evenimente din Rusia. În acest context dat, Sfântul Ioan trebuia să dea un răspuns, să ofere o alternativă sănătoasă la realitatea exterioară în care era trăită viaţa liturgică[3]. Ca răspuns venit din adâncul fiinţei, Sfântul Ioan de Kronştadt propune ca antidot experienţa existenţială a Sfintei şi dumnezeieştii Liturghie.
Pentru misticul Ioan, parohul Bisericii Sfântului Andrei, Sfânta Liturghie a însemnat viaţa lui. Inima lui cea adâncă pulsa pentru Jertfa cea tainică a Mielului înjunghiat pentru viaţa lumii. Sfântul a slujit în fiecare zi a vieţii lui dumnezeiasca Liturghie, s-a identificat la maximum cu ritmul slujirii Bisericii. Deşi preot de mir, prezbiterul Ioan a dus o viaţă ascetică şi liturgică deopotrivă. Felul acesta de vieţuire i-a mijlocit experienţa faptului că înafara Tainelor Bisericii totul este minciună.
Ritmul acesta de vieţuire l-a propus tuturor celor care voiau să cunoască viaţa întru Hristos. A atras ca un magnet. În scurt timp, în jurul preotului desăvârşit s-au adunat mii de ucenici. Viaţa şi slujirea Sfântului nu a rămas fără ecou în inimile credincioşilor. Sătui de creştinismul secătuit de ceea ce are mai de preţ şi redus la o formă de filosofie, oamenii au înţeles că Sfântul Ioan este urmaşul de cinste al marilor sfinţi ai Rusiei. De aceea, mii de oameni[4] însetaţi de viaţa cea adevărată l-au căutat pe smeritul preot Ioan care ascundea în sine viaţa de secole a Bisericii. Printre cei care l-au căutat s-a numărat şi tânărul Semion, devenit mai târziu Siluan, marele Sfânt athonit, care deşi nu s-a bucurat de întâlnirea faţă către faţă cu Sfântul Ioan, a fost îngrădit de rugăciunile lui[5].
Sfântul Ioan de Kronstadt îndemna, pe cât este cu putinţă, participarea zilnică la Sfânta Liturghie şi cuminecarea cât mai deasă, cu pregătire, cu Sfântul şi Scumpul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos[6]. Astfel, pe bună dreptate, Sfântul Ioan a primit recunoaşterea de „sfântul cuminecător”[7]. Centralitatea Liturghiei şi Euharistiei se reliefează atât în viaţa, cât şi în mărturia propovăduirii preotului Ioan. Evident, Sfântul nu făcea rabat de la celelalte mijloace ascetice ale drumului spre mântuire, ci a înţeles că înafara Tainei prin excelenţă, toate celelalte rămân simple practici automulţumitoare şi amăgitoare. Toate eforturile ascetice trebuie să culmineze cu şi în Sfânta Liturghie şi în unirea reală cu Hristos Cel Euharistic, ceea ce nu era o noutate, ci cugetul Părinţilor Sfintei Biserici a Mântuitorului Hristos. Sfântul Ioan avea mintea Părinţilor.
În sensul acesta, putem să vorbim despre o retrezire a conştiinţei liturgice a credincioşilor secătuiţi de formalismul sec şi plictisitor. Acest flux vine prin Sfântul Ioan. S-a putut realiza acest fapt întrucât Sfântul Ioan era el însuşi un trăitor al Liturghiei, ardea şi iradia din el această forţă mobilizatoare. Nu s-a mulţumit cu o predică seacă, ci cu una arzândă şi plină de harul lui Dumnezeu care îl acoperea pentru că trăia Taina vieţii lumii. Forţa duhovnicească a Sfântului venea din Sfânta Liturghie şi din împărtăşirea cu Mântuitorul Hristos. Cu adevărat, paradigma Sfântului Ioan era aceea că Sfânta Liturghie este cu adevărat „coborârea cerului pe pământ”. Deopotrivă coborârea cerului şi ridicarea umanului, întru împletire şi simfonie desăvârşită. În Sfânta Liturghie, zicea Sfântul Ioan, avem expresia cea mai clară a Bunătăţii şi Smereniei Dumnezeului nostru făcut Om. În continuare, îl lăsăm pe Sfânt să grăiască despre Sfânta Euharistie: „preţuieşte după vrednicie cea mai mare minune a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, cea care se vădeşte în împărtăşirea cu Dumnezeieştile Sale Taine. Ce fel de minune este aceasta? Cea care dă pace şi înzdrăvenire inimii celei mortificate de păcat, minunea care se arată după o deasă împărtăşire, primită după ce ai trăit un timp în nelinişte şi moarte spirituală”[8]. Iată ce înseamnă pentru Sfântul Ioan cuminecarea: învierea; o ridicare din mormântul păcatului şi al lâncezelii spirituale.
Arătând iconomia mântuirii, Sfântul Ioan face următoarea afirmaţie: „Dumnezeu nu-ţi poate da mai mult decât ţi-a dat, fiindcă ţi S-a dat pe Sine, ţi-a dat Trupul şi Sângele Fiului Său”[9]. Cu alte cuvinte, Dumnezeu a făcut totul pentru mântuirea omului, iar acest lucru se trăieşte şi se împărtăşeşte în Sfintele Taine şi, în mod excepţional, în Dumnezeiasca Liturghie. De aici se observă că pentru Sfântul Ioan de Kronstadt Liturghia este totul, pentru că în Liturghie se află sub forma smerită a Pâinii şi Vinului Totul, Dumnezeu. În sensul acesta zice: „Copii! Ţineţi minte că Iisus Hristos v-a iubit atât de mult, încât vă cheamă la Sine în fiecare an, de câteva ori, la Dumnezeiasca şi Dătătoarea de viaţă cină a Sa, la care vă dă drept hrană preacuratul, dumnezeiescul Său Trup”[10].
Slujirea Sfintei Liturghii sau coborârea cerului pe pământ de Sfântul Ioan de Kronstadt se făcea întotdeauna cu maximul de responsabilitate, ca înaintea lui Dumnezeu, care nu este o metaforă, ci o realitate trăită de toţi Părinţii Bisericii în rândul cărora se înscrie şi titanul Ortodoxiei ruseşti a apusului de secol XIX şi a începutului secolului al XX-lea. De aceasta îl lăsăm pe el să dea mărturie: „Ce poate fi mai măreţ, mai mişcător, mai de-viaţă-făcător pe pământ decât slujirea Liturghiei? Aici se închipuie şi se săvârşeşte cea mai mare Taină a iubirii lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc – unirea lui Dumnezeu cu oamenii prin întrupare, prin dumnezeiasca Sa învăţătură, prin pătimire, moarte, îngropare şi înviere – taina înnoirii şi îndumnezeirii omenităţii, taina unirii oamenilor cu Dumnezeu prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui. Prin măreţia sa, această taină covârşeşte mintea şi stârneşte pe fiecare creştin raţional spre cucernicie, mulţumire şi preamărire adusă lui Dumnezeu. lucrarea pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin Liturghie întrece prin măreţia sa orice altă lucrare dumnezeiască în lume şi însăşi facerea lumii. Este cu adevărat o slujire cerească a lui Dumnezeu pe pământ, pe care se cuvine să o primim cu înţelegere şi vrednicie; este o fericire, pace şi bucurie pentru suflet”[11]. Slujirea Liturghiei este prin excelenţă chemarea cea mai înaltă pe care o adresează Dumnezeu omului. Viaţa celui care şi-a închinat existenţa lui Dumnezeu prin hirotonie trebuie să fie articulată, în primul rând, aşa cum vedea la Sfântul Ioan, pe slujirea Jertfei celei fără de sânge, din care izvorăsc toate celelalte. Observăm că Părintele Ioan a răspuns în cel mai asumat mod acestei tainice chemări.
Sănătatea duhovnicească a creştinilor o lega Sfântul Ioan de Kronstadt de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi Euharistie. Mădularele Bisericii sunt sănătoase şi aduc rod doar rămânând în Viţa-Hristos. Orice extrapolare de la aceasta, nu înseamnă altceva decât boală şi amăgire, o tragedie existenţială, prea puţin conştientizată atunci, ca şi acum. Împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine ritmează şi dau consistentă vieţii creştine. Prin Împărtăşanie noi devenim şi ne păstrăm temple sau biserici ale lui Dumnezeu: „când ne împărtăşim vrednic cu Dumnezeiescul Trup şi Sânge, şi noi suntem în chip deosebit temple ale Dumnezeirii. Îţi mulţumim, Doamne, Dumnezeul nostru, că ne învredniceşti de atâta cinste!”[12]. În scrierile sale, apare des pus accentul ca Împărtăşirea să se facă cu vrednicie. Sfântul nu cheamă la o tratare superficială, din inerţie, la cuminecare, ci încearcă să trezească conştiinţele pentru a le face receptive la Taina îndumnezeirii lor. Dar totodată, aceasta Taină poate să devină şi pricina osândirii lor. Deci, Sfântul Ioan nu vrea ca Liturghia şi Euharistia să devină acte seci, ca multe practici ale credincioşilor ruşi din acea vreme, ci să le primească într-o primenire lăuntrică cât mai apropiată de ceea ce cere Domnul, dar cu toate acestea, niciodată nu o să ajungem la vrednicia totală pentru a ne împărtăşi cu Hristos. Sigur, Împărtăşirea reprezintă şi efortul unui itinerariu parcurs de credincios. Astfel, Sfântul Ioan îndeamnă la întărirea credinţei, la stăruirea în rugăciune şi fapte bune şi la pocăinţă adâncă concretizată prin Sfânta Taină a Mărturisirii. Aşa trebuie făcută apropierea de Sfintele Taine şi de Sfânta Liturghie despre care Sfântul Ioan spune următoarele într-o formă doxologică: „O, dumnezeiască, preasfântă, mai presus de ceruri, atotcuprinzătoare liturghie ortodoxă, unde se află concentrate cerul şi pământul! Cât eşti de minunată, de dorită, de plină de nesfârşită bunătate, înţelepciune, dreptate, sfinţenie dumnezeiască, de mărire neapropiată”[13]. Aceste cuvinte puţine concentrează în sine însufleţirea Sfântului Ioan pentru Sfânta Liturghie, dezvăluindu-ne, atât cât este cu putinţă, câte ceva din taina inimii părintelui plin de harului lui Dumnezeu.
Părintele a slujit pentru ultima dată Sfânta Liturghie pe 9 decembrie 1908, iar câteva zile mai târziu, pe 20 decembrie s-a dus la Cel pe care toată viaţa L-a iubit şi s-a străduit să-L slujească[14]. În esenţă, viaţa Sfântului Ioan de Kronstadt a gravitat în jurul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, a coborârii cerului pe pământ şi a unirii omului cu Dumnezeu. Jertfelnic şi smerit, Sfântul şi-a asumat până la finalul crucea slujirii Mântuitorului Iisus Hristos şi a fraţilor. Sintetizând cele prezentate, putem să afirmăm cu multă convingere că personalitatea luminoasă a Sfântului Ioan de Kronstadt a fost providenţială pentru cele două secole în care a trăit. Dumnezeu îl ridică din neamul său într-un context extrem de dificil pentru Rusia, în care viaţa creştinilor era într-o decădere accentuată, reuşind ca acesta să trezească conştiinţele multor credincioşi pentru o viaţă asumată şi sădită în Tainele Bisericii şi pregătindu-i, totodată, pentru timpii stăpânirii bolşevice. Punctul de greutate din viaţa Sfântului Ioan a căzut pe Dumnezeiasca Liturghie, pe care a trăit-o în toată adâncimea şi profunzimea ei. La această experienţă a vrut să-i conducă şi pe toţi aceia care l-au urmat. Lăsăm pe unul dintre cei care l-au cunoscut să concluzioneze referatul nostru: „A murit un om cu adevărat extraordinar, aş putea spune unic, mai ales în ceea ce priveşte apropierea sa de inima poporului. Chiar dacă au murit în timp oameni mari din neamul nostru, ca Dostoievski, Turgheniev, Ceaikovski ori Mendeleev, moartea acestora impresiona doar o parte a populaţiei… În aceşti treizeci de ani nici un om din Rusia nu a concentrat în sine o închinare generalizată aşa cum s-a întâmplat cu părinţelul din Kronstadt… pe părintele Ioan îl ştie orice băbuţă de la ţară, orice păstor şi orice ocnaş din Siberia”[15].
[1] Masterand, anul I; coordonator: Pr. Lect. Univ. Dr. Ioniță Apostolache.
[2] IOAN I. ICĂ JR.., „Sfântul Ioan de Kronştadt între Liturghie şi revoluţie” – studiu introductiv la SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT, Liturghie – cerul pe pământ. Cugetări mistice despre Biserică şi cultul ortodox, ediţia a II-a, traducere Boris Buzilă, Editura Deisis, Sibiu 2002, pp. 6-8.
[3] IBIDEM, p. 10.
[4] IOAN ANRONIC, Viaţa Sfântului Ioan de Kronstadt, Editura Doxologia, Iaşi, 2013, p. 66.
[5] ARHIMANDRITUL SOFRONIE, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, ediţia a II-a, Editura Deisis, Sibiu, 2004, p. 17.
[6] Curs de Teologie şi Filozofie, p. 11.
[7] IOAN I. ICĂ JR.., „Sfântul Ioan de Kronstadt între Liturghie şi revoluţie…, p. 22.
[8] SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT, Viaţa mea în Hristos, traducere Boris Buzilă, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 18.
[9] IBIDEM, p. 137.
[10] IBIDEM, p. 429.
[11] SFÂNTUL IOAN DE KRONSTADT, Liturghia – cerul pe pământ …, pp. 160-161.
[12] IDEM, Adevărurile în care cred, traducere Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, p. 236.
[13] IDEM, Ultimele însemnări, traducere Tănăsescu-Vlas şi Tănăsescu-Vlas Xenia, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 22.
[14] Mărturii despre Sf. Ioan de Kronstadt, traducere Eugenie Rogoti, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 109.
[15] IBIDEM, pp. 163-164.
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet