USR Gorj: Reduceți urgent tariful la apa potabilă în Gorj!
În sfârșit, avem o inițiativă socială – absolut necesară – a unui partid de opoziție la Târgu Jiu. Așteptam de mult ca societatea civilă să intervină în acest sens. Dar pentru că majoritatea ONG-urilor din Gorj sunt ale puterii, ca peste tot în țară, nevoile stringente ale cetățenilor sunt evitate sau cel mult tratate superficial. Sperăm ca și această atitudine politică să nu rămână doar la nivelul de campanie electorală…
Iată textul petiției:
“La 1 ianuarie 2024, Aparegio ne-a majorat iarăși prețul apei potabile și al serviciului de canalizare, ajungând să plătim cu 70% mai mult decât acum 2 ani.
Plătim acum cu 41% mai mult decât locuitorii din Bihor, cu 26% mai mult decât cei din Valcea, sau Cluj. Nu suntem mai bogați decât bihorenii, decât vâlcenii, sau decât clujenii.
Ultima majorare de preț din 2022-2023 a fost motivată de creșterea prețurilor la energie. Între timp, prețurile la energie au mai scazut, dar APAREGIO, cu votul consilierilor locali PSD-PNL, în loc să scadă tariful, a crescut iarași prețul.
Semnați petiția pentru a pune presiune pe primărie și Consiliul Județean să renegocieze contractul cu Aparegio în interesul gorjenilor.”
USR Gorj
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo