Peripețiile sale la Spitalul de Copii

Două tinere priveau nemișcate de departe. Pe fața lor se putea observa limpede uimirea amestecată cu simțământul tristeții. Nimeni dintre cei prezenți nu le cunoștea și toți se întrebau cine sunt. Domnul Anastasie credea că au legătură cu vreo familie din cartier și, ca administrator al blocului în care locuise Iannis, a socotit că e de datoria sa să întrebe dacă au vreo legătură cu fratele care se mutase la Domnul. Cea mai voinică, după ce și-a șters lacrimile, a început să spună:

– Mă numesc Areti și împreună cu prietena mea, Kaliopi, lucrăm la Spitalul de copii. Cu mulți ani în urmă l-am cunoscut pe Iannis clovnul. Așa îl știam noi pe cel pe care voi îl numiți Iannis nebunul. Venea aproape în fiecare Duminică după-amiază, încărcat cu jucării. Le împărțea copiilor și se juca împreună cu ei. Îi iubea pe toți, însă arăta grijă și dragoste deosebită celor care crescuseră din pruncie în spital, pentru că îi părăsiseră părinții lor. Le aducea haine, jucării și multe altele. Pe lângă acestea mai lăsa și câțiva bani la sora de serviciu, gândindu-se că micuții vor mai avea nevoie și de alte lucruri în perioada în care el nu va putea să vină. Noi nu-l știam de nebun ca voi. Pentru noi era cel mai bun clovn, care îi amuza ca nimeni altul pe copii.

– Îl iubea foarte mult pe un copilaș, pe care părinții îl părăsiseră pentru că avea sindromul lui Down, a completat Kaliopi.

,,Bre, Kaliopița, cum de l-au părăsit pe acest îngeraș?”, se întreba Iannis. ,,Sărmanii părinți, dacă ar fi știut că acest îngeraș însemna pentru ei biletul pentru Rai și pentru veșnicie, nu l-ar fi părăsit. Cum să lași, măi copile, o asemenea comoară? Hristos al nostru, Kaliopița mea, a spus că este dragoste. Și dragostea, știi, are înăuntrul ei jertfa. Dragostea fără jertfă este ca o tinichea goală, spoială, așa cum spunea și mama mea. Hristos, Kaliopița mea, a spus că cel ce nu are dragoste jertfelnică este gol pe dinlăuntru. Dacă am ști, buna mea copilă, ce comori trimite Dumnezeu neîncetat omului, ca să-l mântuiască, am sări în sus de bucurie. Iată, acest îngeraș este o astfel de comoară. Am să-ți spun o taină. Dacă s-ar găsi o familie bună, care să-l înfieze, atunci nu numai că familia ar primi nenumărate binecuvântări cerești, ci, prin jertfa dragostei lor de a îmbrățișa pe acest îngeraș bolnav cu trupul, l-ar tămădui. Pentru că Dumnezeul nostru Cel în Treime este milostiv și îndurat.”

Acestea mi le-a spus Iannis privind la copilașul bolnav și părăsit, care dormea pe pătuțul său de spital.

,,Nu este ciudat, Kaliopița mea, ca oameni de azi să se îngrijească mai mult de animale și acestor copilași să nu le dea importanță? Nu spun că nu trebuie să iubim păsările și animalele. Și de acelea trebuie să ne îngrijim, însă cu atât mai mult trebuie să purtăm grijă de omul aflat în suferință, care este chipul lui Dumnezeu. În ziua de azi trebuie să devenim samarineni milostivi, încât să ne dăm și viața pentru binele celuilalt, dacă nevoia o cere. Nu uitați aceasta mai ales voi, surorile medicale, care în lucrarea voastră aveți de-a face totdeauna cu durerea omenească.”

(…)

Anastasie, Hristos a altoit pomul acestui cartier binecuvântat și se văd deja primele roade. Îngerii Domnului păzesc bine flacăra dreptei credințe, pe care El a aprins-o și răcorește fiecare casă. Iar această credință este darul lui Dumnezeu pentru tot cartierul nostru binecuvântat. Ea aduce binecuvântare tuturor. Câtă vreme am fost lângă voi, m-am rugat pentru toți. În garsoniera mea se află cinci caiete cu toate numele pe care le-am pomenit în rugăciunile mele. Să i le dai lui Constantin și Katerinei, moștenire de la mine împreună cu contractul pentru noua locuință în care vor locui după ce se căsătoresc. Este vorba despre apartamentul de la etajul al treilea, care se găsește chiar vizavi de casă și care a fost cumpărat cu bani de la vecinii noștri înstăriți, care au vrut să-și depună economiile la banca din Cer și să-și păstreze anonimatul. Împreună cu contractul să le dai și plicul care se află în primul sertar. Conține bani pentru cheltuielile pe care o să le aibă la nunta lor și pentru înfierea îngerașului de la Spitalul de copii, care suferă de sindromul Down. O să-l vindece cu dragostea lor. Duminica trecută m-am întâlnit cu Iorgu, cel care i-a adus lui Constantin lucrurile cu camionul său. El a primit să le fie naș de cununie. Ar fi bine ca îngerașul care suferă în spital să fie botezat de domnul Apostol, care vreme de mulți ani mi-a răbdat nebuniile, așa cum a făcut și bunul Pandelis.

(…)

Vecinul vostru cel nebun,

Iannis.

Sursa: fragment din ,,Iannis cel nebun pentru Hristos (1)”, de Dionisie A. MAKRIS, colecția Mărgăritare ale Ortodoxiei, editura Evanghelismos, București, 2010 (via revista ,,Zâmbet de copil” nr. 2).

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet