Marius Coșerariu – Nu am aer

Nu am aer, Doamne sfinte, am nevoie de-ajutor,

Strig în van, nu am cuvinte, toate-n trupul meu mă dor

Plâng cu lacrimi de durere în spitalul blestemat

Nimeni nu vrea să-mi răspundă și mă rog neîncetat.

–

Nimănui nu-i este milă, m-au lăsat în voia sorții,

Am nevoie de-o pastilă, să nu cad în gheara morții

Nu am aer, strig de-o oră, însă mă aud doar eu,

NU-i nici doctor, nu-i nici soră, sunt doar eu cu Dumnezeu.

–

Nu am aer, strig în noapte, doar ecoul mă aude,

Respir sacadat spre moarte, nimenea nu îmi răspunde,

Strig la doctor, curge sânge, nu am aer, pulsul scade,

Sufletul în mine plânge, Cerul peste mine cade.

–

Strig zadarnic fără vlagă, orele se scurg nebune,

Sângele pe trup se-ncheagă, ceasul morții stă să sune

Cu o ultimă putere, dau un ultim telefon

Și răpusă de durere sun acasă din salon.

–

Printre lacrimi dulci-amare îi spun soțului iubit:

„Nu am aer și mă doare, în curând voi fi murit.

Plânge-mă, tu și copiii, clipele îmi sunt deșarte,

Bucurați-vă cu viii, eu mă duc… mă duc departe.

–

Aici nimeni nu mă vede, sunt săracă, nu am pile,

Strig, dar nimeni nu mă crede, nu am aer, mor cu zile.

Strig, dar nimeni nu m-aude, sângerez în toate cele

Până-n zorii dimineții voi fi înger printre stele.

–

Plâng și tremur în suspine într-un strigăt surd și mut,

Plânge hohotind în mine pruncul încă nenăscut.

Știu că m-așteptați acasă, să fiu mamă și soție,

Dar durerile m-apasă, moartea-n tâmple mă mângâie.

–

Nu am aer, strig într-una, am dureri îngrozitoare,

Parcă aș vorbi cu luna, în spital e închisoare.

Pe copii să-i pui la masă, să aprinzi o lumânare,

Să le spui c-am fost frumoasă, doar că… am plecat la soare.”

–

Trupul mi se ofilește, în zadar cu moartea lupt,

Mor ucisă mișelește de-un sistem putred, corupt.

Mor subit, nevinovată, dintr-o gravă nepăsare,

De medici abandonată, tristă, fără lumânare.

–

Eu din lume îmi iau zborul, dar vă las ca amintire,

Trei copii, să-mi ducă dorul și o tragică iubire.

Lumea merge mai departe, viața toarce ca un caer,

Drumul nostru se desparte, eu vă las, nu mai am aer.

Sursa: R3media – Poezie emoționantă în memoria Alexandrei | „Nu am aer, Doamne sfinte, am nevoie de-ajutor | Strig în van, nu am cuvinte, toate-n trupul meu mă dor …“

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ