Corupţie, republică şi monarhie
Muzeul Județean Alexandru Ștefulescu, Târgu Jiu
Politicianul este tipul omului care câştigă fără muncă şi care îndeamnă şi pe alţii să urască munca cinstită. El este gata, pentru a-şi asigura interesul personal, să facă concesii de orice natură în domeniul afacerilor publice. Un grup de bancheri, mai mare pe lumea întreagă, îl utilizează pretutindeni pentru a dizolva unitatea naţională a popoarelor.
„Din momentul în care s-a instituit domnia ereditară în locul celei elective, şi s-a pus puterea politică a statului la adăpost de înverşunatele lupte de partid, s-a pus, în principiu cel puţin, la adăpost de patimile şi de asprimea intereselor momentane şi trecătoare, însăşi ideea statului, adică armonia intereselor naţionale. Asta e, în esenţă, deosebirea dintre monarhia constituţională şi republică. În republică domneşte, îndeosebi, interesul individual, în genere interesul de partid. Partidul, şi numai partidul, alege pe capul (conducătorul n.n) statului, el formează voinţa statului în articole de legi, epoca poartă, pe deplin, caracterul unui grup de interese predominatoare”*
De remarcat, însă, că tot Mihai Eminescu este acela care, făcând dovada unei admirabile profunzimi analitice şi a unui remarcabil vizionarism politic, departe de a se lăsa prins în eroarea absolutizării valenţelor pozitive ale guvernării monarhice, respectiv a negării oricărui potenţial benefic al celei republicane, conchide că de o conducere a treburilor ţării în acord cu interesul naţional este capabil, pe deplin, şi parlamentarismul republican: Organizarea republicană „este lipsită de pericole în proporţia în care există în stat o clasă de mijloc, economiceşte puternică şi cultă, care să menţină echilibrul între tendinţele prea înapoiate ale simţului istoric al unui popor, reprezentate, în genere, prin formele existente ale civilizaţiei trecute** şi, între tendinţele zgomotoase ale trebuinţelor acute ale prezentului, reprezentate prin nevoile claselor de jos”***
Căci, avertizează Alexandru Marghiloman: “Democraţia, pentru ca să fie operantă şi legitimă, trebuie să fie instruită şi luminată. O democraţie neinstruită, neluminată, când ar avea un rol precumpănitor într-un stat, ar fi ori instrumentul de tiranie cel mai odios, ori anarhia cea mai cumplită”
31 iulie 2019
Integral: aici
SPRE EMINESCU, Răspuns românesc la ameninţările prezentului şi la provocările viitorului, Ediţia a IV-a (reeditare după ediţia a III-a revizuită) Editura TIBO BUCUREŞTI, 2008, p. 354-355.
*Petre Georgescu-Delafras, op.cit., pag. 63, 64
** Mihai Eminescu, Din momentul în care…, în Opere, vol. XI, pag. 22
***adică a acelora dintre mecanismele economice şi structurile instituţionale actuale, care au luat naştere de-a lungul timpului, la momentul apariţiei lor constituind cea mai adecvată manieră de rezolvare a unor situaţii de fapt, dar care, ulterior, urmare a modificării datelor obiective ale realităţii, necesită: fie, dacă este posibil, adaptarea, fie, altfel, eliminarea, de la caz la caz, în tot sau în parte
**** Numai acolo „unde această clasă nu există decât în mod rudimentar, sau unde este prea slabă1319 pentru a se împotrivi tendinţelor extreme, republica devine o jucărie a partizilor, în detrimentul, vădit, al intereselor generale”
***** Mihai Eminescu, Din momentul în care…, în Opere, vol. XI, pag. 22
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet