Profeţiile lui George Manu, Rectorul de la Aiud, despre România sub ocupaţie rusească.

George Manu s-a născut la 13 februarie 1903, în București, într-o veche familie boierească, cu rădăcini genoveze, familie înrudită atât cu cantacuzinii cât şi cu brâncovenii. A fost primul născut al lui Ioan Manu (magistrat, fost preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie) şi al Elisabetei Cantacuzino Corneni; Ioan şi Elisabeta au avut ulterior încă trei copii: Ion, Ana şi Elena, scrie fundația „George Manu”.

Studiază la Facultatea de Fizică din București. Doctor în fizică nucleară la Paris, unde Marie Curie îi oferă conducere unei secții importante din institut și o catedră la Sorbona cu condiția renunțării la cetățenia română. Refuză și se întoarce la București, unde, între 1935-1944, funcționează ca profesor la catedra de fizică nucleară a Facultății de Științe din București. Este considerat, alături de profesorul Horia Hulubei, unul dintre cei mai mari fizicieni atomiști ai țării.

Cunoștințe temeinice în domeniile: filosofie, teologie, drept, istorie și literatură, de care au beneficiat colegii de detenție de mai târziu. Intră în Mișcarea Legionară în anul 1937, iar în 1943 este conducător interimar al acesteia. În 1945 face parte din comitetul de conducere al Mișcării Naționale de Rezistență anticomunistă. Redactează documentul În spatele Cortinei de Fier, expediat și tipărit în occident.

În primăvara anului 1947, Gheorghe Manu a redactat amplul studiu intitulat În spatele Cortinei de Fier – România sub ocupaţie rusească (o primă versiune, scrisă în 1945-1946, purta titlul România între Rusia şi Europa), semnat cu pseudonimul Testis Dacicus. Lucrarea a fost republicata de Editura Mica Valahie (Bucuresti, 2011) cu un studiu introductiv de prof. dr. Silviu Moldovan.

În anul 1958, la conducerea închisorii este numit colonelul Crăciun care începe pregătirile pentru declanşarea reeducării cu scopul ca fiecare deţinut să-şi renege în mod public trecutul, dar să-şi exprime în mod entiziast şi admiraţia faţă de realizările regimului comunist care îl martirizase. George Manu rezistă şi ultimei încercări, refuzând fără ostentaţie, dar cu o hotărâre de neclintit, reeducarea. Se îmbolnăveşte de tuberculoză ganglionară care i se agravează după ce este pedepsit cu zece zile la „neagra”, în urma unei percheziţii la care i se găseşte într-un buzunar, un mosorel de aţă albă înşirat cu noduri. Cu trupul încovoiat de neputinţă, este adus la colonelul Crăciun să dea o declaraţie de desolidarizare la care răspunde negativ şi drept urmare este dus iarăşi la zarcă.

După câteva săptămâni de exterminare prin înfometare şi frig este din nou chemat de colonelul Crăciun care „avea pe biroul său câteva flacoane de streptomicină şi alte antibiotice occidentale. «Le vezi?, îi spune lui George Manu, iată medicamentele care te pot salva. Priveşte-le, sunt numai medicamente occidentale în care aveţi încredere voi! Dă-mi declaraţia şi te salvez!» George Manu a răspuns şi de această dată: Nu! Acesta a fost ultimul lui răspuns”[1].

Să le spui tuturor că nu am făcut nici cel mai mic compromis!

Când a ajuns aproape de istovire, când n-a mai avut putere să se ridice în capul oaselor în pat, a fost dus la infirmerie. Însă era prea târziu. Tot trupul era o rană. Avea escare peste tot şi din încheieturi îi curgea puroi. Hemoptiziile nu au mai putut fi oprite şi multe organe interne, care nu fuseseră deja lezate, încetaseră să mai funcţioneze. Până la această dată, nimeni nu-l auzise pe profesorul George Manu văitându-se. Ultimele lui cuvinte au fost la fel de clare ca întreaga lui viaţă: „Cu o zi înainte de a muri, m-a chemat la patul său şi mi-a zis: «Să le spui tuturor că nu am făcut nici cel mai mic compromis»”[2]. „Se stingea în fiecare clipă. Numai ochii îi mai ardeau ca două luminiţe şi pieptul i se zbătea dureros. Deodată, ţintindu-şi privirea în tavan, a zis cu o voce de nerecunoscut: «Iertaţi-mă, fraţilor. Daţi-mi voie să oftez odată». Profesorul George Manu a oftat adânc. Parcă acest oftat se asemăna cu un alt geamăt pe care Fiul Omului l-a avut pe Cruce când suferinţele au atins paroxismul. Apoi s-a zvârcolit într-un spasm scurt, chinuitor, faţa i s-a crispat şi din pragul morţii a mai avut luciditatea de a mai spune câteva cuvinte pe care nu le voi uita niciodată: «Fiţi credincioşi idealurilor voastre şi rămâneţi demni!»[3] (…) – integral pe atitudini.com.

Alte articole despre George Manu AICI

Concluziile lucrarii lui “Testis Dacicus” sunt valabile si azi:

“Pentru a-si asigura dominaţia în bazinul dunărean şi Balcani, ruşii trebuie în mod necesar să domine în România”

“Câteva concluzii generale pot fi trase privind acţiunea Rusiei după terminarea celui de al Doilea Război Mondial. Ele pot fi exprimate în felul următor:

Ruşii nu admit şi nu par dispuşi să admită în viitor nici un amestec străin în zona de influenţă cedată lor la Est de linia Lübeck-Triest, după prăbuşirea Germaniei. Ei consideră această zonă ca aparţinându-le definitiv şi lucrează cu toate mijloacele ce le au la dispoziţie pentru a consolida această dominaţie. Pentru a asigura dominaţia în partea de sud a acestei zone, adică bazinul dunărean şi Balcanii, ruşii trebuie în mod necesar să domine în România.

Pe întregul front la sud de zona lor de influenţă, ruşii sunt în plină ofensivă diplomatică. Aceasta din urmă este îndreptată împotriva Italiei, Greciei, Turciei şi Iranului şi este sprijinită de puternice armate ruseşti staţionate în Bulgaria, Iugoslavia, România, Ungaria şi Austria.

Pentru a asigura liniile lor de comunicaţii şi aprovizionarea acestor armate, Rusia trebuie în mod necesar să domnească în România.

Metodele de persuasiune şi onestitate întrebuinţate până acum de Puterile Occidentale pentru a opri tendinţele expansioniste ruseşti au dat toate greş, şi vor da probabil greş şi în viitor. Într-adevăr, în mentalitatea asiatică şi încă primitivă a ruşilor, întrebuinţarea unor asemenea metode ar putea numai să dovedească slăbiciunea Puterilor Occidentale.

Obligaţiile morale ca şi importante interese economice şi politice obligă USA şi Marea Britanie să dorească cu orice preţ expansiunea Rusiei şi s-o determine să reintre în frontierele ei. Această acţiune pare realizabilă fără dificultăţi serioase în viitorul apropiat, dar ar deveni cu siguranţă problematică într-un viitor îndepărtat.

Metodele de întrebuinţat pentru a obţine retragerea Rusiei nu sunt acelea de natură conciliatorie. Ele ar sugera mai degrabă dârzenia pe teren economic şi politic şi chiar întrebuinţarea forţei.

Focarul unde aceste metode vor putea să conducă la rezultatele cele mai rapide şi radicale – cel puţin în Europa şi Orientul Mijlociu – este România.”

• În spatele Cortinei de Fier – România sub ocupaţie rusească. Editura Mica Valahie, Bucuresti, 2011

• Despre carte si cum puteti sa o achizitionati gasiti mai multe detalii la Editura Mica Valahia, Google Books si Libraria Eminescu, apud MĂRTURISITORII

[1] Gabriel Bălănescu în George Manu. Monografie de Gheorghe Jijie, Ed. Elisavaros, Bucureşti, pag. 355.

[2] Radu Ciuceanu, op.cit., pag. 356.

[3] Dr. Ion Cârja, op.cit., pag. 368-369.

(Preluat din revista Atitudini Nr. 38)

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ