Stiluri și timpuri – Clasicism şi romantism pe teritoriul românesc
Sursă foto: Pixabay
Reunind mai mulţi scriitori, curentele literare sunt acele orientări literare dintr-o perioadă de timp ce iau naştere din anumite situaţii culturale. Apărând de obicei ca reacţie la un curent literar anterior şi ca o opoziţie la o situaţie culturală considerată depăşită, aceste curente literare au condensat de fiecare dată mai mulţi autori, astfel încât, fiecare dintre ele are reprezentanţi de seamă ai contextului cultural. Raportându-ne la teritoriul ţării noastre, vă propunem o scurtă plimbare prin curentele literare ce s-au perindat prin România exemplificând cu autori şi opere reprezentative.
Clasicism (apărut în sec. XVII – Franţa)
Clasicismul propune un stil sobru, riguros, concis, echilibrat, pur. Raţionalul este subliniat, iar normele literare sunt respectate în amănunt. Pe de altă parte, caracterele umane sunt analizate în detaliu. Curentul apărut în timpul Regelui Soare a avut parte de o adevărată şcoală literară în Franţa. La un secol distanţă, această manifestare literară a avut loc şi pe teritoriul României neavând însă acelaşi impact major.
3 reprezentanți ai clasicismului românesc:
Costache Negruzzi
Scriitor cunoscut al perioadei paşoptiste, dar şi om politic al vremii, C. Negruzzi se numără printre autorii clasici români. Îşi începe activitatea literară cu traduceri, scrie chiar şi poeme, dar succesul i-l aduce proza – „Dar întâi de toate, Negruzzi e un mare prozator…” – G. Călinescu. În nuvelele sale se împletesc mai multe curente literare şi regăsim cu precădere şi elemente clasice. Cunoscută drept nuvelă istorică romantică, „Alexandru Lăpuşneanul” are, de asemenea, şi caracteristici ce aparţin clasicismului prin obiectivitatea acţiunii, prin perspectiva narativă, povestirea la persoana a III-a, mesajul moralizator, ş.a.m.d.
Titu Maiorescu
Unul dintre numele sonore ale culturii române, Titu Maiorescu este fondatorul curentului cultural Junimea, critic literar, academician şi lista continuă. Junimismul are bază clasică, cu acel stil riguros şi cu orientare spre realism. Revista Convorbiri literare aparţine Junimii şi promovează diverse opere clasice, atât complete, cât şi conţinând diverse elemente clasice. Fără să refuze romantismul, publicaţia reliefează clar gustul pentru clasicism, astfel Titu Maiorescu devine unul dintre susţinătorii acestui curent literar. Nu putem să nu menţionăm aici şi deja celebra teorie a formelor fără fond care se poate aplica şi în zilele noastre cu succes…
Grigore Alexandrescu
Cunoscut pentru fabulele sale, Grigore Alexandrescu este unul dintre autorii ce au abordat stilul clasic. Adaptându-şi fabula la realitatea cotidiană, autorul pune în lumină problemele epocii în care a trăit, când între clasele sociale erau multiple diferenţe de trai şi conceptul de dreptate era deformat. Teme precum parvenitismul („Boul şi viţelul”), justiţia şchiopătândă a vremii („Dreptatea leului”) sau egalitatea („Câinele şi căţelul”) le regăsim în aceste fabule originale de factură clasică.
Romantism (apărut în prima jumătate a sec. XIX)
Aşa cum spuneam mai sus, curentele literare au apărut ca o manifestare împotriva celor anterioare. Aşa se întâmplă şi cu romantismul care izbucneşte ca o înfruntare a clasicismului, propunându-şi să se rupă de normele rigide clasice, să acorde atenţie naturii şi aceasta să nu mai reprezinte doar un decor fad, să abordeze toate mediile sociale şi să ofere eroi literaturii. Condiţiile sociale din România au creat un romantism specific, mixat cu clasicism dar şi cu realism. Istoria, datinile şi folclorul sunt subliniate, sunt preferate calităţile excepţionale ale protagoniştilor, care la rândul lor sunt speciali.
3 reprezentanți ai romantismului românesc
Mihai Eminescu
În timp ce în Europa simbolismul începe să îşi facă simţită prezenţa, în România, Eminescu afirmă romantismul său unic fiind considerat „ultimul mare romantic european”. Tematica liricii sale, imaginile create din cuvinte, viziunea poetică – toate contribuie la încadrarea operei eminesciene în curentul literar romantism, începând cu „Epigonii” când elogierea înaintaşilor este sinonimă cu o despărţire de viziunea acestora. Motivul geniului îi poate sintetiza aproape întreaga lirică de factură romantică, reprezentativ în acest sens fiind atât poemul „Luceafărul” cât şi „Scrisoarea I”. Natura şi folclorul sunt, la rândul lor, motive predilecte în poezia sa („Ce te legeni”, „Sara pe deal”, Lacul” etc).
Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri promovează un romantism paşoptist în care confortul, gusturile burgheze proprii, atitudinea pasivă şi pasiunea domoală sunt caracteristici principale. Pastelurile sale sunt reprezentative în acest sens – poezii pictate în cuvinte, mai aproape de tablouri decât de opere literare, aceste pasteluri înfăţişează un romantism aparte, liniştit, domestic, căruia nu-i poate fi tulburată armonia. Natura este o scenă picturală descrisă în detaliu de către scriitor, adesea din confortul conacului de la Mirceşti, de unde şi cele mai aprige ierni păreau feerice atât timp cât erau privite pe fereastră…
George Coşbuc
George Coşbuc afirmă un romantism posteminescian, un fel de prelungire a curentului literar în care emoţia şi lirismul sunt diluate, iar accentele realiste tot mai vizibile. Această tendinţă de a se agăţa de romantism în timp ce migrează spre realism poate fi încadrată în orientarea literară cu numele de sămănătorism formată în jurul publicaţiei „Sămănătorul” pe care a şi condus-o o bună bucată de vreme. În poezia lui Coşbuc, mediul rural este preferat, considerându-se că, la sat, fondul sufletesc a reuşit să îşi păstreze puritatea şi inocenţa. De asemenea este pus preţ pe valorile morale, pe dreptate şi cinste, care fac parte din natura fiinţei umane, dar care pot fi pierdute cu uşurinţă.
Dezvoltarea ştiinţei va atrage în mod inevitabil dorinţa unei reprezentări cât mai fidele a realităţii înconjurătoare. Astfel, va apărea realismul care adoptă stilul obiectiv, analiza psihologică, predilecţia pentru natura umană dominată de instincte violente sau chiar animalice. Realismul respinge orice formă de falsitate prin care realitatea este cosmetizată. În România, realismul a fost îmbrăţişat de mulţi autori care au folosit îndeosebi tehnica detaliului inspirându-se din realitatea imediată. Dar acesta este un alt curent literar şi o altă poveste pentru o altă zi…
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo – Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet