Un univers în pagini – Martin Eden, de Jack London

Pe numele adevărat de John Griffith Chaney, Jack London este un scriitor de origine americană care ne-a încântat cu numeroase romane în care aventura şi emoţia se împletesc într-un mod inedit. Protagoniştii săi sunt caractere puternice care nu pregetă în a se arunca în vâltorile vieţii riscând, nelipsindu-le însă latura sensibilă.

Romanul „Martin Eden” este un fel de revoltă a autorului, transpusă în cuvinte aşternute pe hârtie. Marinarul needucat, dar înclinat către lectură şi dornic de cunoaştere, demonstrează că poate atinge „imposibilul” mânat de unul dintre cele mai puternice sentimente: iubirea.

Pe fundalul societăţii americane de la începutul sec. XX, povestea lui Martin Eden se derulează cu suişuri şi coborâşuri, cunoscând apogeuri, dar şi prăbuşiri dureroase. Falsitatea oamenilor care îl înconjoară, dar şi multiplele dezamăgiri cu care se confruntă anulează într-un final ascensiunea profesională de care nu se mai poate bucura, iar destinul i se curmă într-un mod la fel de brutal precum şi-a trăit viaţa.

Ajutându-l pe un tânăr burghez să scape dintr-o încăierare, Martin ajunge să o cunoască pe sora acestuia, Ruth Morse, o domnişoară aparţinând înaltei societăţi. Văzând-o diferită de tot ceea ce cunoscuse anterior, Martin îşi conştientizează inferioritatea intelectuală, iar dorinţa de cunoaştere ia naştere brusc, acesta dorind să se ridice la nivelul femeii de care s-a îndrăgostit. Începe astfel, pe cont propriu, un drum anevoios de dobândire a cunoştinţelor care îi lipseau. Marinarul brutal, cu un limbaj greoi şi majoritar argotic, devine scriitor în urma multor drumuri la bibliotecă şi ajutat de Ruth care îi împărtăşeşte dragostea. Numai că informaţia dobândită îl determină să vadă şi faţa ascunsă a societăţii în care el însuşi a dorit să intre, iar lumea celor bogaţi şi frumoşi este întinată de ipocrizie şi corupţie.

Deşi îşi petrece viaţa prin cercuri de oameni inferiori şi locuri mizere, destinul lui Martin Eden se schimbă în momentul în care o cunoaşte pe femeia ce reuşeşte să creeze în el controverse puternice, dar şi să aducă la viaţă dorinţa de depăşire a limitelor şi de atingere a imposibilului.

„Iată deci lucruri pentru care merita să trăieşti, să le cucereşti, să te lupţi – da, şi chiar să îţi jertfeşti viaţa. Cărţile spuneau adevărul. Pe lume existau şi astfel de femei. Iar ea era una dintre acelea.”

Poate o singură persoană să transforme întregul univers al unui om şi să îl motiveze să mute munţi dacă e necesar? Ce se întâmplă atunci când vrei ceva suficient de mult şi cu o ardoare ce nu se poate defini în cuvinte? Oare Coelho avea dreptate şi universul se pune în mişcare pentru a îndeplini dorinţa omului? Dar atunci când vrei pe cineva? Mai aştepţi să lucreze universul sau devii suveranul propriei vieţi şi îl pui tu în mişcare în sensul dorit?

Jack London ne face cunoştinţă cu Martin Eden şi ne poartă pe parcursul romanului într-o călătorie unică despre curajul de a fi tu însuţi într-o lume total diferită de tine, despre forţa uluitoare a iubirii, despre puterea de a obţine ceea ce doreşti şi nu în ultimul rând despre capacitatea omului de a-şi crea propriul destin şi de a decide asupra vieţii până în ultimul moment. Totul ţine de voinţă, de tăria de caracter, de forţa lăuntrică şi de iubire – sentimentul care are puterea de a activa întreaga acţiune.

„Îşi spuse că asta era viaţa intelectuală şi că în ea se afla frumuseţe, căldură şi asemenea minunăţii cum el nu crezuse că se află pe lume.”

Cina de la familia Morse se transformă într-un episod memorabil nu doar prin întâlnirea dintre Martin şi Ruth care reprezintă şi intriga romanului, ci şi prin faptul că scoate la iveală tumultul interior al personajului principal. Aparenţa dură, limbajul brutal, mişcările stângace, trupul marcat de cicatrici vin în contradicţie cu sensibilitatea interioară, cu atracţia către frumos, cu setea de cunoaştere, cu năzuinţa de a-şi depăşi condiţia precară. Eforturile pe care le face pentru a se integra în lumea femeii care l-a impresionat prin simplitate şi inteligenţă sunt unele care îl fac să crească în ochii cititorului. Autorul ne înfăţişează un Martin Eden decis să se autoeduce, să devină intelectual, să se poată ridica la nivelul lui Ruth pentru a putea conversa cu aceasta despre subiecte care să nu o sperie. Şi dacă până atunci traiul mizer, vocabularul defectuos şi vulgar şi cicatricile nu fuseseră băgate în seamă, acum Martin simte nevoia de a le ţine departe de Ruth pentru a nu îi umbri zâmbetul cu aspectele întunecate ale vieţii sale. Libertatea şi libertinajul de care avusese parte toată viaţa sa nu mai sunt dorite de către protagonist care este fascinat de femeia din faţa lui – una aşa cum nu mai cunoscuse vreodată, una care merita efortul de a progresa pentru ea, una pentru care şi-ar fi dat libertatea şi viaţa zâmbind.

„În sfârşit întâlnise femeia – femeia la care prea puţin se gândise, fiindcă nu avea obiceiul să se gândească la aşa ceva, dar pe care totuşi, în chip nu prea lămurit, se aşteptase să o întâlnească odată.”

Contrastul dintre aparenţă şi esenţă este creionat de către autor în contururi puternice şi îl cunoaştem pe Martin Eden atât ca un individ sălbatic care nu se dă înapoi de la a-şi folosi forţa atunci când simte ameninţarea, care şi-a trăit viaţa mereu pe drum, care a cunoscut mizeria în cele mai profunde forme, cât şi ca o persoană dornică de cunoaştere, capabilă să aprecieze esteticul şi cultura, aptă să aibă sentimente puternice şi suficientă forţă interioară de decizie.

„Sunt ca un marinar care pluteşte în voia vântului pe-o mare necunoscută, fără hartă şi fără compas. Acum însă vreau să ştiu precis cum stau.”

Pe de altă parte, Ruth este văzută de cititor prin ochii lui Martin – care o priveşte admirativ din primul moment, femeia fiind pentru el una specială, diferită de tot ce a cunoscut anterior, frumoasă, atractivă, inteligentă, cât şi prin descrierile autorului – o fiinţă sensibilă, constrânsă de reguli şi norme sociale, informată, capabilă de a avea o părere proprie, sociabilă, având prejudecăţile impuse de societatea căreia îi aparţine. Bărbatul stângaci o intrigă şi o atrage, o înspăimântă şi totodată o provoacă să se apropie.

„Focul lui interior o încălzea. Se întreba dacă nu cumva toată viaţa ei fusese o fiinţă rece ca de piatră. Voia să se apropie de bărbatul acela arzător şi înflăcărat…”

Martin este mai mult decât un personaj de roman. Prin el, autorul îşi exprimă convingerile pe care şi le-a format cu privire la societatea americană burgheză, cu privire la rafinamentul cultural care nu poate fi dobândit decât cu foarte mare efort, cu privire la forţa iubirii care poate crea o voinţă de nestrămutat. Soluţia finală pe care o găseşte pentru Martin nu este decât o modalitate disperată de a striga că a rămas fără soluţii.

Există poveşti ce nu mor chiar dacă timpul nu le scuteşte de trecerea-i necruţătoare, aşa cum există şi personaje memorabile din ale căror poveşti putem trage concluzii moralizatoare. Martin Eden, protagonistul ce dă şi titlul romanului, a fost creionat de către autor pentru a trage un semnal de alarmă asupra societăţii corupte şi false a vremii, dar şi pentru a oferi o lecţie de viaţă celor care se dau înapoi, speriaţi de un zid pe care scrie IMPOSIBIL. Şi oare există imposibil? Sau acest cuvânt a fost inventat pentru a scuza neputinţa şi teama de eşec a omului?

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo – Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet