SPUNE-MI CE SĂRBĂTOREȘTI, CA SĂ-ȚI SPUN CINE EȘTI!

Luna martie (denumită tradiţional „luna lui Mărţişor”) stă la români sub semnul femininului. Faptul în sine nu ar fi rău deloc, dacă ar exista în privinţa lui un minimum de discernământ, o lucidă şi principială „deosebire a duhurilor”.

Ziua de 1 martie (socotită, în vremuri străvechi, nu doar ca început al primăverii, dar şi al unui nou an) deschide cele nouă zile ale Babei sau Babelor, ce marchează mitic trecerea, meteorologic capricioasă, dinspre iarnă spre primăvară. 1 martie este ziua Babei Dochia, cea care şi-ar fi dezbrăcat pe rând cele nouă cojoace şi apoi ar fi surprins-o îngheţul, cu oi cu tot. Alţii zic să fi fost un alai de nouă Babe (cu Dochia în frunte), împărtăşind toate aceeaşi soartă, întruchipată în faimoasele steiuri din Bucegi. Fantezia romantică (Asachi) a încercat, la modul pastoral, să facă din babă o fecioară, identificând-o pe Dochia cu fiica lui Decebal şi transformând legenda meteorologică într-un mit literar al etnogenezei. Dochia n-are însă nimic de-a face cu Dacia (Dachia), ci este o adaptare populară a numelui grecesc Evdokia (sfânta zilei din calendarul bisericesc): creştinismul a rebotezat, ca şi în alte cazuri, un vechi şi obscur mit păgân. De aceeaşi zi se leagă şi obiceiul de a împleti şnur două fire de lână (unul alb, altul roşu sau negru) şi de a le lega de gâtul său de mâna cuiva, dar şi de coarnele vitelor, în chip de amuletă cu rol protector, luându-şi numele de mărţişor de la denumirea populară a lunii. Mai târziu, de acest şnur s-a atârnat şi câte-o mică monedă, făcându-se pe nesimţite pasul dinspre amuletă (accesoriu magic) spre podoabă (accesoriu estetic). De aici obiceiul (astăzi „galant” desacralizat) de a dărui mărtişoare fetelor şi femeilor. Marcată la început de auspiciile feminităţii, luna se încheie sub aceleaşi auspicii, mai ales prin praznicul creştin al Bunăvestirii (25 martie): Sfânta Fecioară Maria – şi prin ea firea omenească însăşi – consimte cu smerenie maternităţii divine („Fie mie după cuvântul tău!”) şi mântuirii revelate prin Arhanghelul Gavriil (cf. Luca 1, 26-38); de bună voie Născătoare a Noului Adam (Cel ce „ţintuieşte capului şarpelui”), Noua Evă şterge păcatul Evei celei vechi, împlinind cuvântul Protoevangheliei (cf. Facerea 3, 15).

În acest cadru tradiţional s-a amestecat, tardiv şi parşiv, sărbătorirea zilei de 8 martie („Ziua Femeii/Mamei”), care la români pare să fi prins mai organic decât la alte popoare, profitând, desigur, de contextul descris mai sus. Puţini mai conştientizează astăzi faptul că aceasta nu reprezintă decât o falsă tradiţie încetăţenită de regimul comunist şi care, la rigoare, ar fi trebuit abolită oficial o dată cu prăbuşirea comunismului (din care se vede însă că – cel puţin mental – suntem departe de-a fi ieşit). Care este istoria acestei invenţii politico-propagandistice? Ea se leagă mai ales de numele militantei cominterniste de origine iudeo-germană Clara Zetkin (1857-1933), lideră a mişcării feministe, dar şi a Partidului Comunist German sau a Internaţionalei a III-a, născută la Wiederau (Saxonia) şi moartă la Arhanghelskoie (U.R.S.S.), care a avansat propunerea respectivă în cadrul Conferinţei Internaţionale a Femeilor Socialiste de la Copenhaga (1910). Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită de către comunişti şi socialişti pentru prima oară în 1911. De ce tocmai ziua de 8 martie? Pentru că în această zi avuseseră loc mai multe demonstraţii revendicative ale femeilor muncitoare, începând cu mişcarea anarhistă a ţesătoarelor newyorkeze din 1857 (un fel de „Apaca” revoluţionară în versiune americană), reprobabil de aspru reprimată, ce-i drept, de autorităţile vremii. Propaganda comunistă a căutat să ideologizeze tendenţios problema socială a femeii, asociind-o principiilor sale revoluţionare, ateiste şi materialiste.

Pretinzând a-i apăra „drepturile”, comunismul n-a reuşit decât să descrestineze şi să abrutizeze „sexul frumos”, târându-l în aventura lui utopică, imundă şi destructivă, pe care ladă de gunoi a istoriei încă nu pridideşte s-o încapă.

Cui continuă să sărbătorească şi astăzi ziua de 8 martie, fie în cunoştinţă de cauză, fie doar în virtutea inerţiei (sub pretextul lui „Aşa am apucat” sau al lui „Mai bine o sărbătoare în plus decât una în minus”), i se poate aplica pe bună dreptate formula: „Spune-mi ce sărbătoreşti, ca să-ţi spun cine eşti!”…

In Memoriam Răzvan Codrescu +2021, Rost Online

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator – Nihil Sine Deo – PRESĂ LIBERĂ