Scrisoare către un avortist

Autoarea scrisorii, foto de pe ClaireCulwell.com, via dailycitizen.focusonthefamily.com

Te-ai gândi că o fetiță care supraviețuiește încercarea unui medic de a o avortă ar avea simțăminte de ură față de el. La urma urmei asta e firea omului. Surprinde însă că majoritatea covârșitoare a indivizilor care promovează dreptul la viață al copilului nenăscut sunt oameni cu compasiune, nu numai pentru ființele nenăscute, dar și pentru medicii care prestează servicii de avort. Unii dintre ei chiar surprind prin compasiunea și iertarea pe care le acordă acestor medici. Mărturii ale unor astfel de persoane sunt multe și frecvențe. Una publicată mai în vară, însă, ne-a atras atenția în mod deosebit. E vorba de o tînără pe care un medic nu a reușit să o ucidă atunci cînd mama ei, în vârstă de doar 13 ani, a venit la el să o avorteze. Tînără copilă era însărcinată cu gemeni, un băiat și o fetiță. Fetiță a supraviețuit, dar băiețelul a fost avortat. După mai mulți ani, fetiță ajunsă femeie l-a aflat pe medicul care a încercat să o avorteze. I-a scris o scrisoare, scurtă, dar plină de căldură și afecțiune.

Stimate domnule doctor Patel: Vă scriu această scrisoare având inima îndurerată. În anul 1988, mama mea biologică în vârstă de 13 ani a venit la dumneavoastră pentru a avorta…în cea de-a douăzecea săptămână de sarcină. Ea a fost asigurată că avortul va rezolva problema pe care o avea, iar viaţa sa va intra pe făgaşul normal, însă nu a fost aşa. Când s-a întors să vă vadă, a fost înştiinţată că avortul a avut parţial succes, dar ea era încă însărcinată, dat fiind faptul că în realitate ea era însărcinată cu gemeni, însă nu a fost bine informată. De asemenea, i s-a spus că în timpul avortului s-a rupt sacul amniotic, şi astfel a avut o scurgere de lichid timp de câteva săptămâni. Drept urmare, mama mea naturală a fost expusă la mai multe complicaţii. Din cauză ca avortul a eşuat, m-am născut prematur, cu două luni şi jumătate mai devreme, având multe complicaţii de-a lungul vieţii.

Pe măsură ce v-am citit istoricul practicii medicale, am descoperit faptul că mărturia mea este în concordanţă cu mărturiile altor pacienţi. Mama mea naturală avea 13 ani. Era tânără şi naivă; uşor de manipulat şi minţit. Ea nu ştia cum să procedeze. Datorită avortului eşuat, mama mea a îndurat douăzeci şi şase de ani de greutăţi si regret. Îmi imaginez lucrurile care s-ar fi putut întâmpla şi despre care nu poate să vorbească… lucruri pe care alte femei le mărturisesc că le-aţi făcut, în timp ce erau în grija dumneavoastră. Totuşi, ea nu a fost singura care a suferit un avort eşuat. Viaţa mea, a familiei şi copiilor mei au avut de suferit de pe urma unei ,,greşeli” sau a unui ,,avort eşuat, care a avut loc cu mult timp în urmă. Pe lângă faptul că m-am născut cu două luni şi jumătate mai devreme, am suferit anumite complicaţii, cum ar fi: şolduri dislocate, picioare deformate, şi am fost conectată la aparate.   

Am avut picioarele puse în ghips, ham la şolduri care mă pregătea pentru operaţie şi ghips pe corp pentru a corecta urmările avortulului. De fapt, eu încă mai am complicaţii la şold şi picioare, cauzate de avort. Din nefericire, nu sunt singura care a trecut prin aceste lucruri. Sute de alţi supravieţuitori ai avortului spun lumii despre faptul că noi suntem copii, merităm o şansă la viaţă, iar avortul este, fără îndoială, riscant. Am petrecut douăzeci şi unu de ani întrebându-mă dacă mai am un frate. (…) – integral pe stiricrestine.ro.

Cu sinceritate,
Claire Culwell

Traducere de Mona Stănescu, AFR Oradea.


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns