Aspectul statornic şi dinamic al Sfintei Tradiţii

     Sfânta Tradiţie are un caracter unitar şi spunem aceasta, deoarece în ea se află Persoana Mântuitorului Hristos cel Răstignit şi Înviat şi împărtăşit credincioşilor continuu prin Biserică. Tradiţia este prin excelenţă hristocentrică, iar cele două aspecte ale ei nu trebuie înţelese ca două elemente separate care prezintă lucruri diferite, ci două jumătăţi indispensabile unite prin acelaşi subiect: Mântuitorul Hristos. Prin aspectul statornic al Sfintei Tradiţii, Biserica înţelege fondul Tradiţiei apostolice, pe care ea l-a primit din ziua Cincizecimii şi până la moartea ultimului apostol şi pe care ulterior l-a consemnat în scris, până la sfârşitul perioadei patristice, adică în epoca Sinoadelor Ecumenice.

Cele opt monumente sau documente ale Tradiţiei statornice sunt:

• Simbolurile de credinţă, rezumate sau dreptare de credinţă. Acestea sunt trei: simbolul apostolic; simbolul niceo-constantinopolitan; cel atanasian.
• Cele 85 de canoane apostolice, care deşi nu au fost formulate de către Sfinţii Apostoli, cuprind rânduieli stabilite de aceştia.
• Definiţiile dogmatice şi canoanele celor şapte Sinoade Ecumenice şi ale celor nouă Sinoade locale (particulare), confirmate de Sinodul VI Ecumenic – Trulan.
• Cultul divin, consemnat în cărţile de slujbă, având în centru cele trei Sfinte Liturghii.
• Mărturisirile de credinţă ale martirilor, cuprinse în actele lor martirice (ca de exemplu ale sfântului Policarp sau sfântului Ignatie Teoforul – P. S. B., vol. 11).
•  Scrierile Sfinţilor Părinţi.
• Definiţiile dogmatice împotriva ereticilor (anatematisme), cuprinse în Sinodiconul Ortodoxiei.
• Mărturiile istorice şi arheologice referitoare la credinţa creştină apostolică, precum şi operele artei bisericeşti (pictura, arhitectura)[1].

    Aceste opt izvoare sau monumente ale Tradiţiei statornice sunt neschimbătoare, întrucât conţin Tradiţia apostolică, fixată în primele opt secole ale creştinismului, în perioada Bisericii nedivizate. Cu toate acestea nu trebuie înţeles că Tradiţia statornică este închistată şi conservatoare. Deoarece, conţine Revelaţia dumnezeiască, ea poate fi şi trebuie să fie permanent explicată şi adâncită, devenind contemporană cu toate generaţiile succesive de credincioşi, asemenea Sfintei Scripturi. Prin cele două izvoare ale Revelaţiei divine, creştinul cunoaşte pe Dumenzeu şi lucrările Sale, în lume şi pentru lume, care sunt spre mântuirea sa şi a întregii lumii. Prin Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură, creştinul descoperă pe Dumenzeu şi primeşte lucrările Sale. Cuvântul dinamism înseamnă mişcare, dar, nicidecum o mişcare care ne depărtează de start; ea nu arată direcţia, de aceea, trebuie să vedem cu alţi ochi acest dinamism în Sfânta Tradiţie. De asemenea prin dinamism nu înţelegem o anchilozare: „dinamismul Sfintei Tradiţii nu îngăduie nici un fel de anchilozare în manifestările obişnuite ale piozităţii, nici în exprimările dogmatice care, de obicei sunt repetate în chip mecanic ca reţete magice ale Adevărului, asigurate de autoritatea Bisericii. A păzi „Tradiţia dogmatică” nu înseamnă a fi legat de formulele doctrinei: a fi în Tradiţie înseamnă a păzi adevărul viu în lumina Duhului Sfânt, sau, mai corect, a fi păzit în Adevăr de puterea de viaţă făcătoare a Tradiţiei; această putere păzeşte în înnoire neîtreruptă, ca tot ce purcede de la Duhul Sfânt”[2].

      Prin aspectul dinamic al Sfintei Tradiţii, înţelegem Tradiţia bisericească în sens larg, adică aprofundarea, actualizarea şi fructificarea Tradiţiei apostolice, în interiorul Bisericii, ca răspuns la provocările diferitelor epoci istorice şi diferitelor culturi naţionale. Acest aspect al Sfintei Tradiţii confirmă dreptul Bisericii de a lucra prin iconomie (atitudine pastorală de condescendenţă), prin care adaptează viaţa credincioşilor (dar nu şi credinţa lor) la epocile pe care le străbate. Astfel, în virtutea acestei iconomii, Biserica Ortodoxă a manifestat înţelegere faţă de cei care s-au rupt de ea, dar voiesc să se întoarcă prin pocăinţă la ea, recunoscând Taine săvârşite de eretici sau eterodocşi. În alte cazuri însă, Biserica a lucrat prin acrivie (atitudine pastorală intransigentă) faţă de cei care nu recunosc că au greşit, ieşind din comuniunea Bisericii, nerecunoscând Tainele acestora. Aspectul dinamic al Sfintei Tradiţii se manifestă în dezvoltarea şi bogăţia spirituală inepuizabilă a slujbelor bisericeşti, prin care se sfinţeşte viaţa credincioşilor în toate manifestările ei, în reflecţia teologică de explicitare a revelaţiei, prin care s-au lămurit multe învăţături dogmatice, în activitatea pastoral-misionară, în care s-a simţit nevoia redactării unor „mărturisiri de credinţă”, ulterior a unor Catehisme. Dacă Tradiţia cu caracter statornic a formulat răspunsuri la marile probleme religioase din perioada Bisericii nedivizate sau a ecumenicităţii Bisericii (primul mileniu al creştinismului), Tradiţia dinamică sau bisericească a îndeplinit această sarcină în perioada următoare şi o va îndeplini, pe baza Tradiţiei apostolice şi a Sfintei Scripturi, până la Sfârşitul veacurilor.

   În privinţa raportului dintre cele două aspecte ale Sfintei Tradiţii, precizăm că, deşi îşi are temeiul în Tradiţia apostolică, fiind o dezvoltare şi o actualizare a ei, Tradiţia dinamică în care elementele umane sunt preponderente, nu are o valoare egală cu Tradiţia dumnezeiască sau apostolică, ci o valoare îndeosebi istorică, care atestă continuitatea în Biserică şi prin Biserică a credinţei apostolice. Aşadar, Tradiţia bisericească creşte din Tradiţia apostolică şi rămâne în cadrul ei ca Tradiţie dinamică, pentru că înainteză pe un drum ale cărui jaloane sunt date virtual în Tradiţia apostolică. Progresul neîncetat al Tradiţiei bisericeşti reprezintă un progres subiectiv, de înţelegere tot mai adâncă a adevărului dumnezeiesc şi nu un progres obiectiv, de dezvoltare a revelaţiei. Într-un sens similar înţelege progresul Tradiţiei Bisericeşti şi Vicenţiu de Lerin, pentru care dezvolatarea Tradiţiei nu echivaleză cu schimbarea ei, ci cu „o amplificare în ea însăşi”[3]. Tot el afirmă necesitatea progresului subiectiv în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a revelaţiei Sale: „Crească dar, până la cel mai înalt grad de cunoaştere, atât fiecare creştin, cât şi toţi la un loc, fiecare om şi Biserica întreagă”[4].

     Conţinutul duhovnicesc al Bisericii nu diferă de cel din perioada apostolică: „Biserica Ortodoxă trăieşte astăzi acelaşi conţinut pe care l-a trăit în acele perioade şi-l poate trăi la aceeaşi intensitate”[5]. Ortodoxia nu trebuie confundată cu o stare de mijloc, o formă „căldicică” de adevăr, ci focul din ea arde la aceeaşi intensitate, deoarece adevărul este neschimbabil. Sfântul Grigorie de Nyssa spune: „creştinismul reprezintă înaintarea statornică”[6], sau un progres duhovnicesc care mărturiseşte aceeaşi credinţă, o sumă de adevăruri absolute, invariabile în raport cu orice alte transformări în zona cunoaşterii umane dată de ştiinţă. Progresul Sfintei Tradiţii nu trebuie înţeles ca o îndepărtare de adevăr, ci este sinonim cu adâncirea şi completarea unor elemente şi aspecte doctrinare: „progresul Sfintei Tradiţii constă în dezvoltarea, precizarea, clarificarea şi definitivarea dogmelor şi a elementelor”[7]. Vincenţiu de Lerin a stabilit condiţiile externe ale Sfintei Tradiţii: „În Biserica Universală trebuie avută grija supremă ca să ţinem ceea ce se crede pretutindeni, totdeauna şi de către toţi”[8].

    Sfântul Irineu spune cu privire la aceasta „Deşi în lume limbile sunt diferite, puterea Tradiţiei este una şi aceeaşi. După cum soarele, făptura lui Dumnezeu este unul şi acelaşi în toată lumea, tot aşa şi predica adevărului se arată pretutindeni şi lumineză pe toţi oamenii care vor să vină la cunoştinţa adevărului. Credinţa fiind una şi aceeaşi nici cel care e în stare să vorbescă mult despre ea nu o amplifică nici cel care vorbeşte mai puţin nu o micşorează”[9]. Am accentuat învăţătura despre Sfânta Tradiţie şi faptul că trebuie să rămânem tradiţionalişti, deoarece o misiune ortodoxă autentică şi care să aducă roade bune trebuie să fie bine ancorată în moştenirea pe care am primit-o de la Mântuitorul Hristos prin Sfinţii Săi Apostoli şi de la ei prin Sfinţii Părinţi ai Bisericii.

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează