prepoziția sărutului

Ioana-Camelia Sîrbu în centru, foto din 2017, de la lansarea celui de-al doilea volum de poezie, „Conjugările Iubirii”, crisana.ro

de Ioana Camelia Sîrbu

sărutu-ți mi-ar opri punctul să cadă pe timp
să nu murmure vreodat` cuvântul sfârșit
prin buze ce sensuri destăinuie răvășit
în același perpetuu singur contratimp

brațele tale-ar aduna victime-n martir
adormind veghea-n liniștea unui supus
cu libertatea drept leagăn pentru mult mai sus
să nu tragă păcatu-n suflet ca la tir

când mă regăsesc îmbrățișată de temeri
sedusă subtil cu mere demonice
caut distanța scăpării histrionice
și sar perfect din luceferi în luceferi

pentru gustul ce-ar plăti vieți de suferință
ani lumină s-ar năpusti dintre atomi
să-ntâmple sinteza crudă printre ribozomi
cu-ncarnarea culorilor din dorință (poezie.ro)

Alte poezii de aceeași autoare pe festivaluldearte.com.


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns