Despre cumpătare

     Aşadar, se cuvine să avem stăpânire şi asupra pântecelui. Căci educarea pântecelui este înlăturarea pasiunilor, iar înlăturarea pasiunilor este liniştea şi seninătatea sufletului, iar liniştea sufletului este izvorul cel mai productiv de virtuţi. Dar cea mai bună cumpătare a pântecelui este cea potrivită fiecăruia după puterea trupului. Căci unora oboseala poruncită nu le-a produs supărare, ci le-a dat mai degrabă bună dispoziţie decât mâhnire; datorită solidităţii şi neobişnuitei construcţii şi puteri a trupului, şi ceea ce pentru aceştia era uşor de suportat, pentru alţii a devenit cauză de primejdii. Pentru că între trupuri poate să găsească cineva atâta deosebire câtă există între aramă şi fier, pe de o parte, şi bucăţelele de lemne pe de altă parte. Aşa încât cumpătarea se cuvine să fie practicată ţinându-se seama de puterea existentă. Căci virtuţile, când sunt obţinute numai în suflet, au aceeaşi valoare pentru toţi, precum bunăvoinţa, indulgenţa, modestia, bunătatea, dragostea frăţească, sinceritatea, dragostea de adevăr, compasiunea, amabilitatea, filantropia; dar pe acestea le numim virtuţi proprii sufletului, pentru că, desigur, la dobândirea şi însuşirea lor trupul nu contribuie cu nimic mai mult pentru suflet, decât numai că se face pentru el camera de deliberare în care sunt discutate virtuţile şi sunt luate hotărârile. Totuşi, cumpătarea se cuvine să fie limitată pentru fiecare om după puterea lui trupească, aşa încât nici să nu contribuim mai puţin decât îngăduie puterea reală, nici să nu ne forţăm peste putere. Pentru că şi aceasta, socotesc, se cuvine s-o avem în deosebită atenţie, ca nu cumva, adică să consumăm rezistenţa trupului cu excesul cumpătării şi să-l facem neputincios să împlinească actele importante. Pentru că Dumnezeu, când a creat pe om, n-a voit ca el să fie nelucrător şi nemişcător, ci să fie activ pentru îndatoriri, căci pe Adam l-a aşezat în paradis poruncindu-i ca să-l lucreze şi să-l păzească (căci chiar dacă în poruncă ar fi sens de teorie, totuşi înţelesul special al ei a fost vrednic de zel şi studiu), iar după căderea lui de acolo i-a poruncit să-şi mănânce pâinea în sudoarea feţei. Iar că cele spuse pentru Adam au fost spuse şi pentru toţi descendenţii lui rezultă clar din aceasta: Că Dumnezeu a hotărât împotriva lui (Adam) şi moartea când a spus: „pământ eşti şi în pământ te vei întoarce“ şi că toţi urmaşii lui au devenit părtaşi cu el întru totul la această nenorocire. Se cuvine aşadar să nu se intervină cu ceva contra naturii şi contra celor hărăzite de Făcătorul naturii, ci, fiecare respectând aceste hotărâri, să aibă corpul capabil să activeze şi să nu fie niciodată extenuat prin excese. Acesta cred că este modul cel mai bun pentru activitate, să păstreze fiecare cu fidelitate legile rânduite. (…) Pentru că, dacă era bine ca să neglijăm trupul şi să fie un mort viu, Dumnezeu în orice caz dintru început ne-ar fi construit astfel; dar dacă nu ne-a construit aşa, totdeauna am făcut ceea ce a hotărât bine; şi fiindcă ne-a creat bine, toţi câţi nu păstrează pe cât este posibil ceea ce a fost bine construit păcătuiesc.(1)

21 aprilie 2014

_______________________________________________

1. Sf. Vasile cel Mare, Constituţiile ascetice, apud. Ziarul Lumina, 16 aprilie 2008

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează