5 aprilie: Sfântul Mucenic Teodul și Sfântul Mucenic Agatopod | VIDEO
Trinitas TV / Sf. Mc. Teodul și Agatopod
Sfântul Mucenic Teodul
Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian păgânii împăraţi ai Romei, erau în Tesalonic doi clerici bisericeşti plăcuţi lui Dumnezeu, Agatopod şi Teodul. Agatopod era cu rânduiala diacon, bătrân de ani şi foarte înţelept, împodobit cu cărunteţe, iar Teodul era citeţ, tânăr şi frumos la faţă, fiind în anii tinereţii şi vieţuind în curăţie şi fără de prihană, fiu al unor cinstiţi părinţi creştini, care avea fraţi după trup, pe Capiton, Mitrodor şi Filostorghie, toţi desăvârşiţi dreptcredincioşi către Dumnezeu. Şi mai înainte de nevoinţa pătimirii, fericitul Teodul a luat semn de la Dumnezeu pentru cununa mărturisirii ce avea să o câştige; pentru că într-o noapte, odihnindu-se, i se părea în vedenia visului că ia în mâna sa un lucru oarecare de la o persoană cinstită.
Deci, deşteptându-se îndată din somn, a găsit în mâinile sale un inel foarte frumos, lucrat dintr-o materie neştiută şi având pecete cu închipuirea Sfintei Cruci, care era semnul pătimirii pentru Iisus Domnul, Cel ce a pătimit pe Cruce pentru noi. Cu inelul acela tânărul cel sfânt tămăduia toate bolile între oameni şi numai dacă întâmpina Teodul pe cineva din cei bolnavi, îndată fugea boala de la cel neputincios şi i se dădea sănătate, şi pentru aceasta mulţi dintre elini se întorceau către Hristos.
După aceea, păgânii împăraţi au ridicat prigonire asupra creştinilor şi au trimis poruncile lor cele necurate pretutindeni, ca oamenii să se închine idolilor celor făcuţi de mâini omeneşti, iar nu lui Dumnezeu, Ziditorul tuturor. Acea poruncă a mers şi la Tesalonic şi se puneau înainte la privelişte uneltele cele de muncire pentru cei ce nu se supuneau poruncii împărăteşti. Şi mulţi din credincioşi fugeau să se ascundă, oriunde puteau. Unii alergau voioşi la munci iar alţii, fiind neputincioşi, temându-se de îngrozirile cele de moarte, se lipeau de păgâni şi mâncau din jertfele cele idoleşti, iubind această deşartă viață mai mult decât cea fără de moarte; şi, fugind de muncile cele de scurtă vreme, îşi pregăteau moartea cea veşnică şi pierzătoare.
Deci, diavolul se bucura de unii ca aceia, însă se biruia şi se ruşina de ostaşii cei viteji la suflet şi tari ai lui Hristos, precum şi de aceşti doi sfinţi, adică de Agatopod şi Teodul, pentru că aceştia în vremea cumplitei prigoniri n-au fugit, nici nu s-au ascuns, ci petrecând în casa lui Dumnezeu totdeauna, ziua şi noaptea se rugau lui Dumnezeu pentru Sfânta Biserică, care era în primejdii şi aşteptau să-i ducă la munci. Dar, înştiinţându-se ostaşii, i-au prins şi i-au aruncat în temniţă. Pe atunci era în Tesalonic un ighemon cu numele Faustin. Acela, şezând la judecată într-una din zile, a poruncit să pună înainte la cercetare pe mărturisitorii lui Hristos, pe Agatopod şi Teodul. Iar aceia, fiind chemaţi, mergeau cu veselie ca la un ospăţ, ținându-se de mâini unul cu altul, cu feţele luminoase şi cu sufletele viteze, şi strigau cu mare glas şi cu îndrăzneală: „Suntem creştini!” Şi astfel au stat înainte la judecata tiranului.
Iar acela vrând mai întâi pe cel tânăr să-l vâneze cu amăgirile sale, a poruncit ca să se depărteze toţi şi pe Agatopod să-l ducă de acolo, şi mai aproape de sine chemând pe Teodul, i-a zis prieteneşte: „Ascultă-mă, o, tânărule, rogu-te, leapădă acea nouă amăgire creştinească şi apropie-te de legile cele vechi, ca să nu te lipseşti rău de viaţa ta”. Iar Sfântul Teodul, cu faţa veselă, i-a răspuns: „Eu de mult am scăpat de toată amăgirea şi rătăcirea, iar pentru tine, care ai iubit deşertăciunea, mă tem foarte mult ca să nu cazi în moartea cea veşnică”. Aceasta zicând sfântul, nu s-a mâniat ighemonul, ci în tot chipul îl amăgea, uneori fagăduindu-i daruri, iar alteori cinste, ca să se apropie la închinarea de idoli. Şi stătea acolo un slujitor al lui Die, anume Zenos. Acela a zis către sfântul: „Dacă darurile şi cinstirile nu te pleacă spre jertfă, apoi muncile te vor sili, ca să te supui împărăteştilor porunci”. Integral pe: Doxologia
Sfântul Mucenic Agatopod
Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian păgânii împăraţi ai Romei, erau în Tesalonic doi clerici bisericeşti plăcuţi lui Dumnezeu, Agatopod şi Teodul. Agatopod era cu rânduiala diacon, bătrân de ani şi foarte înţelept, împodobit cu cărunteţe, iar Teodul era citeţ, tânăr şi frumos la faţă, fiind în anii tinereţii şi vieţuind în curăţie şi fără de prihană, fiu al unor cinstiţi părinţi creştini, care avea fraţi după trup, pe Capiton, Mitrodor şi Filostorghie, toţi desăvârşiţi dreptcredincioşi către Dumnezeu. Şi mai înainte de nevoinţa pătimirii, fericitul Teodul a luat semn de la Dumnezeu pentru cununa mărturisirii ce avea să o câştige; pentru că într-o noapte, odihnindu-se, i se părea în vedenia visului că ia în mâna sa un lucru oarecare de la o persoană cinstită.
Deci, deşteptându-se îndată din somn, a găsit în mâinile sale un inel foarte frumos, lucrat dintr-o materie neştiută şi având pecete cu închipuirea Sfintei Cruci, care era semnul pătimirii pentru Iisus Domnul, Cel ce a pătimit pe Cruce pentru noi. Cu inelul acela tânărul cel sfânt tămăduia toate bolile între oameni şi numai dacă întâmpina Teodul pe cineva din cei bolnavi, îndată fugea boala de la cel neputincios şi i se dădea sănătate, şi pentru aceasta mulţi dintre elini se întorceau către Hristos.
După aceea, păgânii împăraţi au ridicat prigonire asupra creştinilor şi au trimis poruncile lor cele necurate pretutindeni, ca oamenii să se închine idolilor celor făcuţi de mâini omeneşti, iar nu lui Dumnezeu, Ziditorul tuturor. Acea poruncă a mers şi la Tesalonic şi se puneau înainte la privelişte uneltele cele de muncire pentru cei ce nu se supuneau poruncii împărăteşti. Şi mulţi din credincioşi fugeau să se ascundă, oriunde puteau. Unii alergau voioşi la munci iar alţii, fiind neputincioşi, temându-se de îngrozirile cele de moarte, se lipeau de păgâni şi mâncau din jertfele cele idoleşti, iubind această deşartă viață mai mult decât cea fără de moarte; şi, fugind de muncile cele de scurtă vreme, îşi pregăteau moartea cea veşnică şi pierzătoare.
Deci, diavolul se bucura de unii ca aceia, însă se biruia şi se ruşina de ostaşii cei viteji la suflet şi tari ai lui Hristos, precum şi de aceşti doi sfinţi, adică de Agatopod şi Teodul, pentru că aceştia în vremea cumplitei prigoniri n-au fugit, nici nu s-au ascuns, ci petrecând în casa lui Dumnezeu totdeauna, ziua şi noaptea se rugau lui Dumnezeu pentru Sfânta Biserică, care era în primejdii şi aşteptau să-i ducă la munci. Dar, înştiinţându-se ostaşii, i-au prins şi i-au aruncat în temniţă. Pe atunci era în Tesalonic un ighemon cu numele Faustin. Acela, şezând la judecată într-una din zile, a poruncit să pună înainte la cercetare pe mărturisitorii lui Hristos, pe Agatopod şi Teodul. Iar aceia, fiind chemaţi, mergeau cu veselie ca la un ospăţ, ținându-se de mâini unul cu altul, cu feţele luminoase şi cu sufletele viteze, şi strigau cu mare glas şi cu îndrăzneală: „Suntem creştini!” Şi astfel au stat înainte la judecata tiranului.
Iar acela vrând mai întâi pe cel tânăr să-l vâneze cu amăgirile sale, a poruncit ca să se depărteze toţi şi pe Agatopod să-l ducă de acolo, şi mai aproape de sine chemând pe Teodul, i-a zis prieteneşte: „Ascultă-mă, o, tânărule, rogu-te, leapădă acea nouă amăgire creştinească şi apropie-te de legile cele vechi, ca să nu te lipseşti rău de viaţa ta”. Iar Sfântul Teodul, cu faţa veselă, i-a răspuns: „Eu de mult am scăpat de toată amăgirea şi rătăcirea, iar pentru tine, care ai iubit deşertăciunea, mă tem foarte mult ca să nu cazi în moartea cea veşnică”. Aceasta zicând sfântul, nu s-a mâniat ighemonul, ci în tot chipul îl amăgea, uneori fagăduindu-i daruri, iar alteori cinste, ca să se apropie la închinarea de idoli. Şi stătea acolo un slujitor al lui Die, anume Zenos. Acela a zis către sfântul: „Dacă darurile şi cinstirile nu te pleacă spre jertfă, apoi muncile te vor sili, ca să te supui împărăteştilor porunci”.
Mucenicul a răspuns aceluia: „Îngrozirile muncilor nu pot deloc să mă înfricoşeze şi cât de puţin nu pot să mă plece la voia voastră”. Şi Faustin iarăşi îl sfătuia şi îi zicea: „Au nu este mai bună viaţa cea cinstită, decât moartea cea cumplită?” Sfântul Teodul a răspuns: „Cu adevărat şi eu am cunoscut aceasta, că mai bună este viaţa decât moartea, şi mi-am pus în minte să trec cu vederea această viaţă muritoare de puţine zile pe pământ, ca să mă fac părtaş vieţii celei fără de moarte şi bunătăţilor cereşti celor veşnice. Drept aceea, munceşte-mă cu focul şi cu bătăile şi vei cunoaşte că trupul care se munceşte este stricăcios şi pieritor, iar sufletul cel înţelegător fiind nestricăcios, prin munci despărţindu-se mai degrabă de trup, mai mult se va veseli în viaţa cea fără de sfârşit”. Zis-a ighemonul: „Spune-mi, te rog, cine este mijlocitorul acestui mare bine, pentru a cărui dragoste astăzi de voie ţi-ai ales a trece cu vederea bătăile şi moartea”.
Sfântul Teodul a răspuns: „Dumnezeu, Cel ce a încuiat toate cu legile cele fireşti, şi Fiul Său, Iisus Hristos, Cuvântul Tatălui, cu a Cărui Cruce însemnându-mă din pruncie, până la sfârşitul vieţii mele nu mă voi părăsi de însemnarea Lui; ci, mai degrabă prin muncile tale mă voi despărţi de trup, decât de Crucea lui Hristos; pentru că sunt slugă credincioasă a Stăpânului meu şi nu mă înfricoşez nici de foc, nici de uneltele de muncă”.
Faustin ighemonul, minunându-se de o bărbăţie şi îndrăzneală ca aceea a Sfântului tânăr Teodul, a poruncit să-l ducă departe, la un loc osebit, iar pe Sfântul Agatopod, chemându-l la sine, i-a zis: „Închină-te zeilor noştri, căci Teodul, care a fost mai înainte în înşelăciune, acum a făgăduit să se închine lor şi să aducă împreună cu noi jertfă”. Iar Sfântul Agatopod, cunoscând amăgirea ighemonului, a răspuns: „Şi eu cu sârguinţă şi cu bucurie, după cuvântul lui Teodul, voi aduce jertfă adevăratului Dumnezeu şi Fiului Său, Iisus Hristos. Pentru că acelui Dumnezeu a făgăduit Teodul să-I aducă jertfă de bună mireasmă”. Faustin la rândul lui a zis: „Nu acelora pe care tu îi numeşti, ci celor doisprezece zei care ţin lumea a făgăduit Teodul să le jertfească”.
Iar Sfântul Agatopod, clătinând puţin din cap, a zis: „Oare dumnezei numeşti pe aceia care din materii stricăcioase i-a închipuit meşterul după asemănarea omenească? Oare dumnezei sunt aceia pe care i-au făcut oamenii cu mâinile lor şi fără de minte au legiuit să le slujească, ca unor mai buni şi mai mari decât ei? Oare dumnezei sunt aceia, care, dacă voieşte cineva să-i răstoarne şi să-i sfărâme pe dânşii, nu pot să se împotrivească, nici să se apere pe ei? Care nu văd cu ochii, nici nu umblă cu picioarele şi nici o simţire oarecare nu au în ei? Oare dumnezei sunt aceia, pe care îi cred elinii că aveau oarecând suflet viu şi spun despre dânşii că se spurcau cu preaurâte lucruri desfrânate, iar acum meşterii cioplindu-i pe aceia, îi vând pentru un ban sau pentru patru? Oare eu jertfa ce se cuvine Atotputernicului Dumnezeu să o aduc nevrednicilor şi necuraţilor ce sunt socotiţi de tine dumnezei ai voştri? Oare cântare să cânt idolilor celor surzi?” Integral pe: Doxologia
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează