ÎNŢELEPCIUNEA (margine ultimă a celor ce pot fi cunoscute): „(…) înţelepciunea, ca margine ultimă a celor ce pot fi cunoscute, (…) din chibzuială şi dreptate realizează înţelepciunea, care e cauza susţinătoare a cunoştinţei; sau din chibzuială şi ştiinţa dreptăţii; de aceea ea e, precum am spus, capătul celor ce pot fi cunoscute.”[1]

     ÎNŢELEPCIUNEA (primită de la Dumnezeu): „Cuvântul înţelept este omonim — că se numesc înţelepţi şi înţelepţii lumii acesteia, dar se numesc înţelepţi şi cei care au primit Înţelepciunea cea adevărată, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe temeiul credinţei în El.”[2]

„Înţelepciunea şi priceperea, care par cele mai mari şi mai trainice bunuri pe care le au oamenii, sunt şi ele zadarnice, că îngâmfă şi dau omului o înălţime neadevărată; sunt o nimica dacă le lipseşte înţelepciunea dată de Dumnezeu. Diavolul a fost isteţ şi ascuţit la minte, dar n-a reuşit cu isteţimea lui îndreptată împotriva omului; ceea ce meşteşugea împotriva omului, a meşteşugit, fără să-şi dea seama, împotriva lui.”[3]

       ÎNŢELEPCIUNEA (toată înţelepciunea omenească îşi are izvorul în Dumnezeu): „(…) Creatorul, Izvorul înţelepciunii, obârşia înţelegerii, rădăcina cuminţeniei[4].”[5]

18 aprilie 2014


[1] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 83a, în PSB, vol. 80, p. 220

[2] Sf. Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omil. a XII-a, XIV, în PSB, vol. 17, p. 484

[3] Ibidem, Omil. a XX-a, II, în PSB, vol. 17, p. 544

[4] Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Toată înţelegerea conştientă este în om de la Dumnezeu-Cuvântul, dar omul o poate folosi fără să vadă că ea este de la Dumnezeu-Cuvântul, de la un suprem Izvor personal, ci socoteşte că o are de la sine sau de la lume, ca şi existenţa sa. Dar înţelegerea deplin conştientă nu poate să nu fie de la Dumnezeu cel personal. Căci dacă toată înţelegerea noastră e animată de relaţia cu altă persoană, sfătuindu-ne cum să ne comportăm faţă de ea, în mod desăvârşit ea e animată de gândul la Persoana sau comuniunea personală supremă, învăţându-ne şi îndemnându-ne cum să ne comportăm faţă de ea. «Rădăcina cunoştinţei» nu poate fi decât o persoană şi «rădăcina întregii cunoştinţe», Persoana dumnezeiască, pentru că are totul în ea. (n.s. 133, p. 74)

[5] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea Întâi, Cap. 7, în PSB, vol. 41, p. 74


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează