Frumuseţea înţelepciunii
Masa Tăcerii / magazincritic.ro
„Câştigând, prin ocupaţia sârguincioasă cu cele dumnezeieşti, deprinderea neschimbăcioasă a contemplaţiei neînşelătoare, te-ai îndrăgostit, prea iubitule al lui Dumnezeu, în chip neprihănit, nu numai de înţelepciune pur şi simplu, ci şi de frumuseţea ei. Iar frumuseţea înţelepciunii este cunoştinţa activă sau activitatea înţeleaptă, amândouă având ca temei raţiunea dumnezeieştii Providenţei şi Judecăţi, care se împlineşte prin ele”.[1]
Înţelegerea: „Dar Cuvântul lui Dumnezeu «luminează pe tot omul care vine în lume» nu prin învăţătură, precum îngerii, sau oamenii, ci mai degrabă ca Dumnezeu, Care, sădind în chip creator în fiecare dintre cei chemaţi la existenţă sămânţa înţelepciunii, sau a cunoaşterii lui Dumnezeu, sau plantându-i fiecăruia rădăcina înţelegerii, îl face astfel făptură raţională, arătând-o părtaşă la firea Sa dumnezeiască şi făcând să pătrundă în minte, ca nişte suflări luminoase, strălucirea Lui negrăită, în modul şi sensul ştiute numai de El[2]. Dar socotesc că nu trebuie să spunem despre acestea lucruri de prisos. De aceea şi protopărintele Adam e văzut nu dobândind ca noi, în timp, calitatea de-a fi înţelept, ci îndată, din primul moment al facerii, se arată desăvârşit în înţelegere, păstrând în sine netulburată şi curată luminarea dată firii de Dumnezeu şi având demnitatea firii nerăpită.”[3]
„Ce înseamnă când şi cel foarte înţelept între oameni, când e comparat cu Înţelepciunea lui Dumnezeu, este văzut ca fiind animalic şi se socoteşte între cei ce nu au minte? Precum, o stea mai mică nu va rivaliza cu razele soarelui, dar nici piatra grea, cu un munte mai înalt decât toţi, aşa nici înţelegerea oamenilor nu s-ar putea compara vreodată cu Înţelepciunea lui Dumnezeu, mai bine-zis, nu e nimic care să se compare cu aceea.”[4]
[1] Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea întâi, Cuvânt înainte, în PSB, vol. 80, p. 45
[2] Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Pe de o parte, Dumnezeu a sădit în om sămânţa înţelegerii, pe de alta, a sădit-o prin actul creaţiei. Deci, pe de o parte ţine de firea omului, dar, întrucât firea aceasta e creată, înţelegerea o are omul de la Dumnezeu, prin împărtăşirea de Înţelepciunea sau de Cuvântul Lui. Omul e deosebit de Dumnezeu, dar nu cu totul tăiat de El. Chiar prin firea lui este deosebit de Dumnezeu, dar se află şi în legătură cu Dumnezeu. Aşa este şi înţelegerea lui. O are legată de firea lui, dar legată şi de Dumnezeu. E de o fire deosebită de a lui Dumnezeu, dar părtaşă la Dumnezeu. Aşa e şi înţelegerea omului. E deosebită de a lui Dumnezeu, dar există ca părtaşă la înţelepciunea lui Dumnezeu. Aceasta face ca înţelegerea lui Dumnezeu, de care se împărtăşeşte, să ia în om forma proprie. Pe când în Dumnezeu e nemărginită din veci ca şi existenţa Lui, în om e mărginită, dar însetată după nemărginire, însă putând căuta nemărginirea în mod amăgitor în eul propriu şi în cele create. (n.s. 159, p. 90-91)
[3] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea Întâi, Cap. 9, în PSB, vol. 41, p. 90-91
[4] Ibidem, Cartea a Noua, Introducere, în PSB, vol. 41, p. 818
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează