Pe 6 aprilie 2019, Kelemen Hunor nu a fost lăsat să intre pe teritoriul Ucrainei!
În vreme ce în România UDMR-ului i s-a urcat democrația la cap, dovadă pentru asta stând numeroasele amenzi pentru discriminare etnică primite de către UDMR-iști din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în Ucraina lucrurile stau într-un cu totul alt fel, informa Glasul info.
Sâmbătă, 6 aprilie 2019, Kelemen Hunor nu a fost lăsat să intre pe teritoriul Ucrainei.
” În această dimineață m-am trezit cu câteva ore mai devreme ca de obicei. La 2.15 a sunat deșteptătorul, iar la ora trei eram deja în mașină, în drum spre Ucraina. Am vrut să ajung în Ujhorod, unde prietenii noștri sărbătoresc cea de a 30-a aniversare de la înființarea Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică. Am vrut să transmit personal urările mele de bine și, desigur, aș fi vorbit despre drumul comun pe care comunitățile naționale maghiare din Bazinul Carpatic l-au parcurs de la căderea dictaturilor comuniste și aș fi vorbit și despre provocările cu care ne confruntăm. Aș fi făcut toate acestea dacă autoritățile ucrainene mi-ar fi permis să intru în țară după o oră de așteptare și verificare la frontieră. Însă accesul mi-a fost refuzat fără nicio explicație clară. Mi-au comunicat doar, pur și simplu, că nu pot intra în țară. În aceste condiții pot doar să transmit de aici, cele mai bune urări Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică, membrilor și simpatizanților acesteia și, în același timp, îi asigur pe maghiarii din Transcarpatia de solidaritatea UDMR. Bineînțeles, am informat ministrul român de externe despre incident și mă voi adresa luni Ambasadei Ucrainei la București și voi cere o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat astăzi.”, a scris pe facebook Kelemen Hunor.
Umila noastră bănuială este că ucrainenii n-or fi tocmai la fel de fericiți ca românii să audă propagandă secesionistă chiar pe teritoriul lor, ori poate că în Ucraina numărul trădătorilor de neam și de țară este mai mic decât la noi, transmitea Glasul info.
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează