Parabola omului care vrea să-şi zidească turn şi a împăratului care se pregăteşte de război (14, 28-33)

       Pilda omului care construieşte un turn o găsim doar în Evanghelia după Luca, fiind urmată de pilda regelui care merge la război (Lc. 14, 31-32), încât cele două pot fi considerate pilde gemene. Cele două pilde sunt inserate în relatarea călătoriei către Ierusalim din Evanghelia de la Luca (9, 51 – 19, 28). Înaintea acestei parabole, Mântuitorul Iisus Hristos rosteşte parabola celor invitaţi la cină (14, 16-24), în care găsim îndemnul de a merge înainte pe uliţe şi drumuri pentru a invita la ospăţ pe toţi cei ce pot fi găsiţi. În acest fel înţelegem cum Dumnezeu doreşte ca Împărăţia Sa să-i cuprindă pe toţi. Înainte de a rosti această pildă, Mântuitorul le vorbeşte ucenicilor Săi despre luarea Crucii ca semn al lepădării de cele lumeşti şi apoi să-I urmeze Lui. Pentru a ilustra mai bine greutăţile pe care le vor întâmpina şi cum trebuie să se pregătească înainte de a urma această cale El spune două pilde scurte: „… Cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu. Că cine dintre voi vrând să zidească un turn nu stă mai întâi şi-şi face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească? Ca nu cumva, punându-i temelia şi neputând să-l termine, toţi cei care vor vedea să înceapă a-l lua în râs, zicând: Acest om a început să zidească, dar n-a putut isprăvi. Sau care rege, plecând să se bată în război cu alt rege, nu va sta întâi să se sfătuiască, dacă va putea să întâmpine cu zece mii pe cel care vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Iar de nu, încă fiind el departe, îi trimite sol şi se roagă de pace” (Lc. 14, 27-32).

       Scopul acestor pilde este de a învăţa pe cei care se încumetă în lucrarea de a deveni ucenicii lui Iisus, Mântuitorul, să nu desconsidere greutatea misiunii care îi aşteaptă. Putem considera că ambele parabole au în vedere starea duhovnicească a acelora care se hotărăsc să îndeplinească cele trei sfaturi evanghelice: ascultarea necondiţionată, sărăcia de bunăvoie şi castitatea[1]. Împlinirea acestor sfaturi cere o jertfă continuă şi o luptă împotriva ispitelor de la lume şi de la vrăjmaşi. De aceea, nu toţi au puterea să urmeze această cale, iar pe cei care se încumetă, totuşi, Mântuitorul îi previne asupra luptei care le stă în cale, luptă pe care trebuie să o câştige. Sfântul Vasile cel Mare îndeamnă ca fiecare să-şi cântărească mai întâi puterile trupului şi ale sufletului pentru a nu întâmpina după aceea greutăţi care să-l facă să se întoarcă din cale, unde apoi îl vor urmări tot timpul mustrările şi ironiile celor din jur[2], asemenea celui care, vrând să zidească turn după ce termină temelia să constate că nu mai are resurse să-l finalizeze. Întoarcerea în lume a celui care hotărâse să-I urmeze Mântuitorului şi să-şi închine viaţa în totalitate slujirii Lui, poate fi comparată cu gestul unui dezertor, care se întoarce de pe câmpul de luptă, străpuns de sentimentul fricii. De unii ca aceştia Sfântul Evanghelist aminteşte, spunând: „… mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El” (In. 6, 66)[3]. Astfel, Mântuitorul Iisus Hristos îi îndeamnă pe toţi cei care vor să-şi dedice viaţa celor sfinte, să renunţe la dorinţa lor ambiţioasă, dacă constată că nu dispun de mijloacele spirituale necesare pentru desăvârşirea acestei căi, asemenea celui care, lămurindu-se că nu are armata necesară pentru a învinge pe duşman, fiind nevoit, în cele din urmă, să accepte condiţiile impuse de acesta, întrucât, dacă nu va face pasul spre a cere pace, va fi învins cu desăvârşire. Imaginea turnului/casei ridicat(ă) de omul înţelept îşi are originea în tradiţia înţelepciunii veterotestamentare (Pilde 24, 3-6), fiind socotită autentică: „Prin înţelepciune se ridică o casă, prin bună chibzuială se întăreşte şi prin ştiinţă se umplu cămările ei cu tot felul de avuţie scumpă şi plăcută. Mai puternic este un înţelept decât un voinic şi cel priceput decât unul plin de putere. Cu orice dibăcie te vei război, biruinţa se dobândeşte cu mulţi sfătuitori”. Potrivit interpretării unui comentator contemporan, Mântuitorul Iisus ar fi spus, de fapt, astfel: „Nu acţionaţi fără o chibzuire matură, căci un lucru pe jumătate făcut e mai rău decât un lucru neînceput”[4]. Aceasta ar însemna – cu referire la ascultătorii Săi – că trebuie să cugeti şi să conştientizezi implicaţiile urmării Domnului înainte de a deveni lucrător pentru credinţă; în acest scop trebuie folosite instrumentele şi mijloacele cele mai precise. Această atenţionare putea avea ca rezultat îndepărtarea unora dintre ascultători. Nu erau singurele atenţionări pe care le făcea Iisus celor ce Îl ascultau şi-L însoţeau la acea vreme. Pe măsură ce este citită şi interiorizată, pilda oferă o provocare pentru cei căldicei sau şovăielnici, care sunt deja următorii lui Hristos. Pilda nu este prezentată în Evanghelia după Sfântul Luca pentru a descuraja pe cineva, ci pentru a-l determina să se autoaprecieze. După o judecată chibzuită, ascultătorul sau cititorul angajat în slujirea lui Hristos, deja începe să construiască turnul, iar apoi este necesar să continue şi să completeze ceea ce a fost început.

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo