Parabola despre ocuparea locurilor la mese (14, 7-13)

       Aflat într-o scurtă călătorie în Iudeea, Mântuitorul este invitat într-o zi de sâmbătă de unul dintre căpeteniile fariseilor pentru a lua masa împreună cu el. Cu acest prilej, El vindecă un bolnav de hidropică, prin aceasta provocând indignarea fariseilor şi a învăţătorilor, care mereu Îl acuzau pe El şi ucenicii Săi că nu cinstesc ziua de sâmbătă (Şabatul)[1].

         Cu acest prilej Mântuitorul rosteşte pilda despre ocuparea locurilor la mese, combătând spiritul fariseic manifestat cu prilejul săvârşirii acestei minuni, dar şi cu prilejul ocupării locurilor la mese de aceştia (Lc. 14, 7-11). Mântuitorul observă la farisei pretenţia de a ocupa locurile cele mai de seamă, care, de obicei, erau rezervate dinainte pentru cei mai apropiaţi gazdei. Dar ei, cu spiritul plin de mândrie, se socoteau a fi oaspeţi de seamă şi căutau cu orice preţ să ocupe locurile de onoare. Pentru a mustra acest comportament orgolios, Mântuitorul spune următoarea parabolă, ca rezultat al acestor proaste obiceiuri. „Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine. Şi venind cel care te-a chemat pe tine şi pe el, îţi va zice: Dă acestuia locul. Şi atunci, cu ruşine, te vei duce să te aşezi pe cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ţi zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinstea în faţa tuturor celor care vor vedea împreună cu tine. Căci, oricine se înalţă pe sine, se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Lc. 14, 7-14)[2].

      În cartea Pildele lui Solomon din Vechiul Testament, întâlnim cuvintele: „Nu te făli înaintea cârmuitorului şi nu sta în locul hotărât pentru cei mari, căci mai degrabă să ţi se zică: „Suie aici”, decât să te umilească în faţa stăpânului” (Pilde 25, 6-7). Mântuitorul, constatând că această învăţătură este încălcată, rosteşte această pildă prin care vrea să arate că fiecare om trebuie să-şi cunoască buna cuviinţă în adunări şi nu-şi ia cinstea singur până ce îi este acordată. Din parabolă învăţăm în primul rând că mândria îl duce pe om la căderea din treptele virtuţii, iar smerenia este calea de dobândire a cinstei, înălţându-l pe om în faţa tuturor. Mântuitorul vrea să sublinieze că mai de folos este omului să se smerească, „să se aşeze în locul cel mai de pe urmă”, pentru că smerenia va fi apreciată şi va fi chemat la un loc de cinste, decât să se mândrească şi apoi să fie ruşinat. Sfinţii Evanghelişti şi Sfinţii Apostoli vorbesc de multe ori de smerenia izvorâtă din inimă, care duce la înălţarea spirituală şi care dăruieşte har dumnezeiesc. („Cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”). Sfântul Apostol Petru arată care este atitudinea lui Dumnezeu faţă de cel mândru şi faţă de cel smerit: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (I Petru 5, 5). Sfinţii Părinţi vorbesc deseori despre smerenie, ca virtute capitală. Astfel, Sfântul Isac Sirul spune: „Căci ajutorul lui Dumnezeu este cel ce ne mântuieşte, iar când cineva cunoaşte că este lipsit de ajutorul lui Dumnezeu face multe rugăciuni şi cu cât le înmulţeşte pe acestea, cu atât se smereşte mai mult în inima sa. Căci, nimeni, rugându-se şi cerând, nu poate să nu se smerească. Iar inima zdrobită şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”[3].

       Întrebându-se ce este smerenia, cuviosul Isaia pustnicul zice: „Smerenia este a se socoti cineva pe sine înaintea lui Dumnezeu că este păcătos şi că nu face nimic bun”[4]. Avva Petru, primeşte un răspuns de la acelaşi Sfânt Părinte astfel: „Să iubim smerenia în toate şi să ne străduim să intrăm în pământul în care curge miere şi lapte, cum voia Valec (Num. 22). Să nu poftim nimic din cele ale pierzaniei, ca să nu fim omorâţi ca Ahar”[5]. Mântuitorul Iisus Hristos este pilda vieţii smerite întrucât S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare „aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce…” (Filip. 2, 7). Acesta este modelul desăvârşit al smereniei, lăsat oamenilor de Fiul lui Dumnezeu, care a coborât pe pământ ca să ne dea pildă în toate cele pentru mântuire.

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo