Cîteva întrebări pentru 3 dintre candidații la P.E.

totuldespreavort.ro

Pentru Parlamentul European candidează, din ce știu, și partide ce apără dreptul la viață al celor nenăscuți, A.U.R. prin alianța constituită, A.D. și P.N.Ț. Maniu-Mihalache.
Iată 8 întrebări adresate astăzi conducerii acestora. Vom publica răspunsurile pe măsură ce le primim.

  1. Cum vă poziționați vizavi de avort?
  2. Ce se poate face din P.E. referitor la dreptul la viață al celor nenăscuți?
  3. Este un pericol pentru România ideologia de gen sau educația sexuală comprehensivă? Cum ar putea fi combătute, din moment ce lobby-ul LGBTQIA+ e tot mai agresiv și bine finanțat?
  4. Se mai poate face azi politică respectînd principiile biblice/valorile creștine? Ce riscuri sau obstacole există? Este libertatea religioasă sau de gîndire în pericol?
  5. Care ar fi 3 priorități ale partidului dvs. odată ce va avea eurodeputați?

Actualizare 23.36: Cred că ar fi interesant ce ne răspund și ceilalți candidați, așa că am scris și restului partidelor/membrilor din alianțe, cît și independenților.

Actualizare 16 aprilie: Am primit azi răspuns de la președintele P.N.R., dl Sebastian Popescu. Îl publicăm integral mai jos:

1. Cum vă poziționați vizavi de avort?
Avortul reprezintă o procedură chirurgicală dureroasă și traumatizantă în primul rând pentru femeia însărcinată. Exceptând situațiile medicale, care impun întreruperea sarcinii prin avort, de regulă, se ajunge la acest deznodământ în privința unei sarcini, atunci când femeia însărcinată nu își dorește acel copil din diverse motive. Unul dintre motive, îl reprezintă lipsa informării și educării în privinta activității sexuale, a contracepției și a responsabilității actului sexual neprotejat. Foarte multe sarcini sunt întrerupte pentru că au apărut în urma unor contacte sexuale neprotejate care s-au soldat cu o sarcină nedorită. Fie că femeia este tânără, necăsătorită, nu dispune de fonduri pentru a da naștere unui copil și pentru a-l crește. Putem reduce foarte mult rata avorturilor în România, prin informare, educație și responsabilitate, atât în sânul familiei, cât și prin școală, cu implicarea părinților, a profesorilor și medicilor. PNR susține dreptul românilor la procreere, la a da naștere la urmași, ne dorim ca un număr tot mai mic de românce să recurgă la întreruperea sarcinii, dacă situația medicală și de sănătate nu o impun.

2. Ce se poate face din P.E. referitor la dreptul la viață al celor nenăscuți?
Parlamentul European poate face multe lucruri în sensul susținerii natalității în statele membre UE. Poate aloca mai multe fonduri pentru educație, informare și pentru sprijin financiar pentru femeile însărcinate, care provin din familii sărace, și care ar dori să avorteze din motive financiare.

3. Este un pericol pentru România ideologia de gen sau educația sexuală comprehensivă? Cum ar putea fi combătute, din moment ce lobby-ul LGBTQIA+ e tot mai agresiv și bine finanțat?
Nu cred că se poate pune problema în acest fel. Este normală și firească educarea populației și în materie de educație sexuală, pentru a preveni și reduce transmiterea bolilor venerice și a sarcinilor nedorite.
Trebuie găsit un echilibru și să nu cădem în extreme cu privire la ideologia de gen și în a susține în mod discreționar drepturile unei minorități. Logic că nu poți merge să faci educație sexuală la copii de grădiniță și la cei din clasele primare. Educația sexuală este necesară, dar trebuie făcută la vârsta potrivită și cu implicarea părinților, profesorilor și medicilor.

4. Se mai poate face azi politică respectînd principiile biblice/valorile creștine? Ce riscuri sau obstacole există? Este libertatea religioasă sau de gîndire în pericol?
Da, se mai poate face azi politică în România, respectând principiile biblice și valorile creștine. Românii trebuie să fie atenți la fiecare partid pe care vor să-l voteze, să se documenteze și să afle cât mai multe lucruri despre acea formațiune politică pentru a da un vot asumat, în cunoștință de cauză. În România, libertatea religioasă există, statul român recunoaște o multitudine de culte religioase. Din acest punct de vedere, România este o țară tolerantă în privința libertății religioase. Românii se pot exprima liber și religios și cu propriile idei, fără a fi cenzurați. De noi toți, depinde, ca aceste libertăți să rămână în continuare, literă de lege în România.

5. Care ar fi 3 priorități ale partidului dvs. odată ce va avea eurodeputați?
1. Aderarea completă și de îndată a României la Spațiul Schengen.
2. Subvenții egale pentru agricultură, în toate țările UE.
3. Accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la UE.

Actualizare 05.05: Am primit răspuns și de la dl Petre Costea, președintele A.R.N. (membru al Alianței A.U.R.) și candidat la europarlamentare pe listele A.U.R.

1. Cum vă poziționați vizavi de avort?

#1 Sunt pro-viață. De 20 de ani promovez dreptul la viață al copiilor nenăscuți din momentul concepției.

2. Ce se poate face din P.E. referitor la dreptul la viață al celor nenăscuți?

#2 Promovarea noțiunii că copiii nenăscuți aparțin speciei Homo Sapiens și că au dreptul la viață din momentul concepției. Promovarea se poate face în comisiile relevante și prin rezoluțiile care vor fi negociate ori votate.

3. Este un pericol pentru România ideologia de gen sau educația sexuală comprehensivă? Cum ar putea fi combătute, din moment ce lobby-ul LGBTQIA+ e tot mai agresiv și bine finanțat?

#3 Ideologia de gen este un mare pericol pentru România și întreaga lume. Este o ideologie nocivă, iar educația sexuală comprehensivă este și ea un pericol. Ea deformează naturalețea și dezvoltarea normală a sexualității copiilor și adolescenților. Este de fapt o îndoctrinare în ideologii sexuale, nu educație în sine.

4. Se mai poate face azi politică respectînd principiile biblice/valorile creștine? Ce riscuri sau obstacole există? Este libertatea religioasă sau de gîndire în pericol?

#4 Politica trebuie facută din principii biblice. Din acest motiv candidez. Se poate. Politica implică integritate, respect față de autoritatea legii și urmărirea binelui cetății, toate acestea fiind principii aflate în Sfintele Scripturi. Fără îndoială libertatea religioasă și de gândire sunt în pericol. Libertatea religioasă e deseori în conflict cu drepturile pozitive, adică cele legiferate de autoritățile seculare. Conflictele sunt inevitabile și din nefericire libertatea religioasă este aceea care pierde în conflictul cu drepturile pozitive.

5. Care ar fi 3 priorități ale partidului dvs. odată ce va avea eurodeputați?

#5 Prioritățile: (1) drepturile parentale; (2) lansarea și dezvoltarea unei culturi pro-viață în Uniunea Europeană; (3) respect pentru democrație, libertate și statul de drept.


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Lasă un răspuns