12 Aprilie 1945: Participanții la Mișcarea Tineretului Progresist hotărăsc crearea unei organizații unitare, intitulată Tineretul Progresist din România

12 Aprilie 1945: Participanții la Mișcarea Tineretului Progresist hotărăsc crearea unei organizații unitare, intitulată Tineretul Progresist din România

Presați încă de la începutul anului 1945 de către comisarii sovietici, așa zișii ideologi ai Partidului Comunist Român erau disperați să atragă tineret către organizațiile comuniste, însă prin denumirea directă a acestora, orizontul dezvoltării acestora era unul destul de îngust, împiedicând o mare parte din tineret să adere în Uniunea Tineretului Comunist sau în Organizaţia Tineretului Comunist, informează Glasul info.

Astfel că s-au gândit că pentru cei mai naivi dintre tineri, niște paravane organizatorice din care să dispară orice referire la comunism, ar putea totuși să atragă un număr mai mare, în special de studenți și de elevi aflați în ani terminali.

Uniunea Tineretului Comunist (UTC) s-a reactivat după 23 august 1944, aflânduse sub protecţia Armatei Roşii, a autorităţilor şi a unui Partid Comunist din ce în ce mai puternic, primul secretar general fiind Nicolae Ceauşescu. Asemeni Partidului Comunist, UTC a urmat politica recomandată de Lenin, căutând să se asocieze cu alte grupări de tineret pentru a obţine sprijin de masă. Astfel, au fost create unele organizaţii în jurul 2 UTC, respectiv: Frontul Unic al Tineretului Muncitoresc, Frontul Naţional Democrat al Tineretului şi Mişcarea Tineretului Progresist din România.

În anul 1945 a fost înfiinţată organizaţia Tineretul Progresist. Pentru a da credibilitate noii organizaţii, UTC s-a autodizolvat oficial în iunie 1945. Programul Tineretului Progresist promitea promovarea intereselor generale ale tineretului, făcând doar referiri nesemnificative la principiile comuniste, activiştii fiind instruiţi să-şi disimuleze activitatea politică în spatele unor acţiuni culturale, sportive sau sindicale. În august 1946 a fost înfiinţată Federaţia Naţională a Tineretului Democrat din România (FNTDR), după modelul Federaţiei Mondiale a Tineretului Democrat (FMTD), create în octombrie 1945 de Uniunea Sovietică, special pentru a prelua o parte din funcţiile KIM.” ( Sursa: arhivelenationale.ro)

Din noua organizație intitulată Tineretul Progresist din România au făcut parte comuniștii, “tineretul plugăresc”, social-democrații, țărăniști tineri din anumite facțiuni, liberalii lui Gheorghe Tătărescu. Programul organizației era inițial unul care viza interesele majore ale tineretului, făcând rareori aluzii subtile la socialism, umanism, și se evita până la maxim menționarea directă a ideilor comuniste, transmite aceiași sursă.


  • MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.


MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoareContează pe ȘTIRI ce contează

Lasă un răspuns