Atunci când vrei…

Atunci când obișnuiești să te tot uiți înapoi, trecutul te prinde de mână și nu îți mai dă drumul. Se agață de tine cu rădăcini pe care nu le mai poți tăia, te sufocă, îți infectează prezentul și nu mai poți înainta spre viitor.

Atunci când te apleci de fiecare dată să îți ridici de jos o bucată de suflet putred, trebuie să știi că acesta nu se va lipi la loc și riști să îți plângi de milă, pierzând frumosul din jurul tău, care chiar ți-ar putea regenera partea de suflet neafectată încă de urât.

Atunci când îți tot lași durerea să te macine, nu mai poți vedea frumosul din jurul tău și nu-ți mai poți oferi nici ție nici celorlalți un zâmbet pentru că nu mai știi să-l folosești, nu-l mai simți, nu-l mai poți crea.

Atunci când te dezobișnuiești voluntar să apreciezi ceea ce e bun în oameni, te transformi, te schimbi… și nu neapărat în bine.

Atunci când nu te mai desprinzi din cercul vicios în care intri, pierzi. Pierzi momente, pierzi fondul sufletesc, pierzi oameni și pe astea nu le mai poți recupera cu niciun regret ulterior, iar timpul dus nu se mai întoarce.

Atunci când alegi să vezi răul din jurul tău, iar binele să-l faci invizibil, fereastra sufletului ți se umple de noroi, fereastra curată care te ajuta să vezi cândva lumea strălucind în razele soarelui, aducând totodată speranța, va deveni murdară, pătată și îți va reflecta viața în tonuri plumburii.

Vezi tu, oamenii nu sunt ideali, au părți bune și părți rele. Aceeași persoană poate fi pentru cineva un monstru, iar pentru altcineva pâinea lui Dumnezeu. Depinde de ceilalți ce aleg să vadă într-un om: părțile bune sau părțile rele. Ceea ce trebuie să știi este însă faptul că un om nu e doar bun, așa cum nu e vreodată doar rău. Este un întreg format din calități și defecte și nu poate fi definit decât ca întreg. Ai identificat la cineva o calitate? Bravo! Acea calitate nu înseamnă însă că a definit o persoană. Ai identificat un defect? Tot bravo, dar iarăși nu înseamnă că acel defect definește individul respectiv. Etichetele stau pe oameni doar dacă ei le acceptă, în niciun caz nu stau acolo din dorința și efortul celor care le-au pus. Dacă mi se spune azi că sunt rea e ok, dar n-o să-mi pun țărână în cap pentru că știu că nu sunt doar rea și atât. Nu mă definește. La fel de bine poate să mi se spună că sunt cea mai bună din univers. N-o să-mi dau comandă de statuie pentru că iarăși știu că nu mă rezum la a fi bună. Eu sunt o întreagă serie de adjective și doar toate la un loc mă pot defini ca persoană. Etichetele sporadice… vor pica de la sine. Asta e valabil pentru orice persoană.

Atunci când alegi să îi pui cuiva o etichetă, mai ales una negativă, gândește-te că nu o definești, gândește-te că acea etichetă nu va sta lipită pentru că, mai devreme sau mai târziu, persoana respectivă se va trezi. E ca și cum ai găsi o pană de cioară pe jos și ai afirma că deții cioara. Ei bine, nu. Cioara zboară liniștită, iar tu ai, într-adevăr, o pană a ciorii, dar cioara aia nu înseamnă doar o pană, ci zeci-sute de pene la un loc (habar n-am câte pene are o cioară).

Întâlnim în viață mulți oameni, depinde de noi ce vedem în ei, pentru că fiecare are și bun și rău. La fel ca în cazul fețelor unei monede, calitățile nu pot fi separate de defecte. Moneda nu mai are nicio valoare tăiată în două, nu-i așa? Nici omul dacă încerci să-l faci ideal sau dacă visezi la omul doar bun.

Atunci când te gândești să modelezi o persoană după gusturile, principiile, valorile și dorințele proprii, ia aminte la faptul că astfel îi vei anula valoarea ei și nimeni nu îți va permite asta, creându-se o pondere mai mare a răului din ea pentru a se putea apăra de intervențiile exterioare.

Oamenii reacționează la atacuri. Unii se vor apăra atacând la rândul lor, alții se vor îndepărta, alții doar își vor ridica un scut pe care nu îl vor mai lăsa vreodată jos. Gândește-te dacă merită… dacă merită să pierzi oameni care au ceva bun de oferit, doar pentru faptul că tu îți dorești mai mult într-un acum.

La fel de bine, oamenii nu se schimbă pentru ei, pentru alții sau pentru univers. Oamenii se schimbă datorită experiențelor proprii prin care trec, așa că anulează tendința de a judeca un om fără să fi mers vreodată în pantofii lui, doar pentru că „știi tu cum stă treaba”. Știm cu toții cum stă treaba, nu? Și cu toate astea nu vrem vreodată să încercăm să cărăm în spate crucea altcuiva.

O poveste citită demult vorbește despre un om care s-a văitat că poartă crucea cea mai grea și că își dorește alta. Divinitatea, ascultându-i cererea, l-a invitat să-și aleagă o altă cruce, a unui alt om și l-a poftit într-o încăpere imensă. Numai că, omul nostru supărat pe viață, oricât s-a uitat, oricât a mers, oricâte cruci a analizat… toate erau mult mai mari și mai grele decât cea pe care o purta el. Bineînțeles că și-a păstrat propria cruce.

E ușor să-i judecăm pe alții, să-i arătăm cu degetul, să-i învinovățim, să le găsim soluții în viețile lor. Niciodată, însă, cei care judecă nu vor reuși să meargă încălțați cu pantofii celor pe care i-au judecat. Iar oamenii cu adevărat puternici sunt cei care pot respinge judecățile celorlalți, cunoscându-se pe ei înșiși cu certitudine. Tind să cred că acești oameni sunt cei care merită apreciați și nu cei care vorbesc despre morală îmbrățișând imoralitatea cu frenezie la cea mai mică ocazie. De asemenea, oamenii puternici se desprind de trecut și văd ce au mai bun în prezent, fără teama unui viitor incert și fără să lase durerile să le lovească permanent cu ciocanul în suflet. Până la urmă, viitorul e pentru cei care își trăiesc prezentul.

Atunci când vrei să trăiești, alege să trăiești frumos și fă asta pierzând orice, mai puțin strălucirea din ochi și oameni!

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo – Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet