Castru roman din Răcari (jud. Dolj)

          Răcari (j. Dolj).[1] Lagărul se află la 100 m S de calea ferată Craiova – Turnu-Severin,  pe un mic platou şi în apropiere de Jiu. Are formă dreptunghiulară cu colţurile rotunjite, fiind lung de 173,20 m şi lat de 141,50 m. Îl menţionează prima dată Aug. Treb. Laurian, identificat de el cu Admutrium, fiindcă “distanţă de la Egeta, cea însemnată de Tabula Peutingeriană, consună binişor cu pusăciunea locului acestuia”, localizare acceptată de Tocilescu. La mijlocul secolului III, castrul suferă o distrugere puternică printr-o incendiere totală, probabil de pe urma invaziei caprice din 245-247, dar este refăcut imediat după aceea, când sunt reconstruite porţile în ale căror zidării s-au găsit fragmente arhitectonice şi o incripţie de la Caracalla.[2] Primele săpături le-a făcut Bolliac şi apoi Tocilescu în anul 1897, prin delegaţii săi Polonic, Zay Guglielmo şi I. M. Ştefănescu. În 1913, Pârvan a publicat numai o parte din obiectele descoperite de Tocilescu la Răcari şi bănuia că aici ar fi locul oraşului Malva. Ultimele săpături s-au făcut de Gr. Florescu în anii 1928 şi 1929. S-a resăpat pe urmele lui Tocilescu, luându-se planuri şi date utile, care lămuresc functionarea şi epoca construcţiei. Castrul era înconjurat cu un şanţ lat de 7,30 m şi adânc de 3 m, separate de incintă printr-o bermă lată de 2 m. Zidul de înconjur, lucrat din piatră şi puţină cărămidă. Era gros de 1,00 m şi se păstra pe o înălţime de 0,50-1,00 m. Vălul din spatele lui avea 2 m înăţime şi era lat jos de 8 m, cu drumul de rond larg de 3 m, iar la poalele lui via sagularis nu trecea de 3 m laţime.

      După calculul lui Polonic şi Florescu, zidul incintei cu crenele cu tot ajungea 1a o înălţime de cel mult 3,50 m. În colţurile lagărului e câte un turn pătrat ce închide 0 cameră (2,85 x 2,85 m) cu zidăria groasă de 0,80 m. În faţa lor, zidul cel mare se îngroaşă pe 0 lungime de 4,40 m şi iese în afară cu 0,15 m.  Intrarea în turnuri e largă de 0,95 m. La mijlocul curtinelor mari ale laturilor lungi, zidul iese de asemenea în afară cu 0 jumătate de turn. Zidurile perpendiculare de aici sunt lungi de 1,50 m, groase de 0,75 m şi depărtate cu 2,85 m. Între ele putea fi creat un postament pentru maşinile balistice care înlocuiau turnurile. Porta praetoria cade la E şi celelalte în locul obişnuit. Toate sunt absolut identice ca formă şi mărime. Au deschiderea de 3,45 m şi sunt formate din câte două turnuri pătrate puse înapoia zidului exterior îngroşat în faţa lor cu 0,15 m. Zidăria interioară a turnurilor e groasă de 0,90 m; camerele lor au dimensiunile de 3,60 x 2, 70 m şi intrări largi de 1 m. Închiderile aşezate mai spre interior sunt duble, cu doi pilaştri (0,20xO, 80 m), între care s-a aflat şi pragul de piatră (îna1t de 7 cm) lucrat cu blocuri luate de la alte construcţii mai vechi. Intrarea dinafară e retrasă spre interior cu 2,10 m. Turnurile erau unite prin bolţi de lemn şi suportau încă un etaj (Florescu). Intrarea era pavată cu un strat de pietriş gros de 0,15 m. În afară de drumurile obişnuite, s-a precizat aici şi via quintana. Pe sub porţi existau canale  de scurgere. Porţile fuseseră baricadate cu ziduri târzii. La porţi, stratul de incendiu avea grosimea de 0,20 m. Sondajele din 1898 au preeizat două Epoci în construcţia drumului via principalis, prin straturi de pietriş şi dărâmături. Pretoriul, lung de 37 m şi lat de 34 m, se prezintă dintre cele mai interesante că arhitectură. Din via prineipalis, printr-o intrare largă de şapte metri se trece în curtea pretoriului (atrium) de mărimea 15 X 18,50 m. Pe laturile de S, E şi V, curtea e mărginită de un coriclor larg de 2,50 m. De-a lungul lui se găsesc 18 camere puţin deosebite ca marime (2,70 X 3,50 şi  1,10 X 3,30 m). EJe alcătuiau armamentarium. Într-un colţ al curţii fu aflată baza de piatră a unei statui de bronz, iar în celelalte, puţuri cu apă, unde de asemenea s-au găsit fragmente de statui de bronz imperiale (una ecvestra). Statuile datează din prima jumătate a sec. al III-lea e. n. şi au aparţinut unor împăraţi supuşi după moarte acelei damnatio memoriae (fig. 80). În centrul pretoriului e sala sacră (peristylum), de mărimea 8 X 32,50 m şi un şir de coloane spre atrium, cu intrările neprecizate. Un şir de camere apare pe latura de V (în număr de şapte). La mijloc este capela de formă absidală,  cu trei contraforturi exterioare şi largă de 5,90 m. În dreapta şi stânga ei sunt alte două camere (4,65×5,00 rn), două coridoare (1,60x5m) şi la colţuri două camere (officia) mai mari (5,10 X 5 m). În afară de coridoare şi capelă, toate camerele aveau instalaţii de hypocaust pentru încălzirea etajului ce se întindea peste tot pretoriul (afară de curte). Caloriferul era format din galerii despărţite prin pilaştri de cărămidă etajată (pilae), pe care stă un alt rând de cărămizi mari, puse, orizontal şi acoperite cu un strat gros de ciment. Căldura şi fumul treceau prin pereţi şi tencuială, unde erau aşezate cărămizi în formă de şa (tegulae mammatae). Toată instalaţia de încălzit era sub nivelul clădirii şi se încălzea prin praefurnia p1asate în camerele de la colţuri. Pardoseala hypocastrului era lucrată în opus signinum. Săpăturile lui Tocileseu au găsit în pretoriu urme de tencuială pictată eu albastru, alb, galben şi roşu (figuri omeneşti şi linii drepte). În manuserisele lui Tocilescu mai găsim menţionată în stânga preto- riului şi o magazie (horreum). Are forma obişnuită, lungă de 20 m, lată de 9 m, prevăzută pe laturile lungi cu şapte contraforturi, pe cele scurte cu patru, de mărimea 0,65 X 0,70 m şi distanţaţi unul de altul cu 2,25-2,90 m. În horreum s-a aflat o monedă de la Severus Alexander. Aeest horreum apare prea mic faţă de mărirnea castrului, ceea ce presupune existenţa unui al doilea, în partea opusă. Dintre castrele de piatră ale Daciei inferioare, numai cel de la Slăveni este mai mare faţă de cel de la Răcari. Planul este asemănător cu cel de la Drobeta. El a suferit mai multe refaceri (castrul de pământ în epoca cuceririi Daciei, de piatră sub Hadrian, distrus şi incendiat în prima jumătate a sec. al III-lea e.n. etc.). Se pare că distrugerea lui a fost opera carpilor, în 245-247, ca la Romula, Sucidava, statio Aquensis s. a. Castrul a fost construit din piatră de râu şi cărămidă. Locuinţele soldaţilor erau din lemn şi fuseseră incendiate. Lagărul a fost zidit sub Traian-Hadrian probabil de numerus Mauro-Rum Σ… şi ocupat de aceeaşi trupă (SE, 432). Gostar (în SCIV, 1954, P. 607) presupune că la Răcari ar fi de localizat Saldae, deoarece a treia literă din ştampila NMΣ ar fi de fapt un .S. Castrul avea mare însemnătate strategică, fiind în numa provinciei şi în lungul văii Jiului. Călăreţii mauri stăpâneau câmpia doljană prin diferite posturi mai mici, cum era cel de la Pelendava (Craiova). În jurul castrului de la Răcari există urmele unei aşezări civile întinsă pe o suprafaţă de circa 9 ha. Un lucru foarte preţios din punct de vedere istoric, cunoscut până acum numai din rapoartele de săpături ale lui Tocileseu-Polonic, este locuirea castrului de către populaţii locale şi după părăsirea Daciei. Castrul este mai întâi restaurat în prima jumătate a sec. al III-lea e. n., de când, în zidăria porţii de S, s-a folosit un fragment de inscripţie dedicată lui Caracalla (SE, 427) şi un monument epigrafic din sec. al II-lea e. n. (SE, 428). La evacuarea provinciei, castrul este incendiat şi dărâmat (“strat de arsură, gros de 20 cm, intact, cu cioburi, monede, fiare, bronzuri” etc. – scrie Polonic). Mai târziu, se ridică peste zidul ruinat un val de pământ amestecat cu vechile dărâmături şi înalt până la 2,50 m. Şanţul a fost lărgit de la 8 la 12 m. Porţile vechi ale castrului sunt de asemenea bloaate au ziduri barbare târzii. În interior se construise bordeie şi bărăci de lemn. Din aceste locuinţe târzii, săpăturile lui Tocilescu au recoltat un bogat material arheologic din sec. IV-VI e. n., mult timp inedit la MNA. Sunt destule fibule, bronzuri şi cioburi caracteristice acestor epoci târzii. Jaloanele cele mai preţioase rămân însă monedele din castru. Ele încep cu Vespasian şi se termină cu Decius, pentru epoca de stăpânire romană în Dacia. Apoi emisiunile reapar cu sec. al IV-lea e. n. şi constatăm monede de bronz de la: Diocleţian, Constantin cel Mare, Constantin II, Constantius II, Valens, Theodosius II şi Justin I. Aceste monede au fost folosite de populaţiile. Care ocupau castrul în sec. IV-VI e. n. O stăpânire romană aici, în sec. al IV-lea e. n., nu este posibilă, deoarece cetatea se găseşte la N de Brazda lui Novac. În epoca târzie de locuire, castrul fusese divizat pe mijloc cu un val de pământ. Întreruperea monedelor sub Theodosius II poate fi pusă şi aici în legătură cu invaziile lui Attila. De reţinut faptul că în castrul de la Răcari  (ca şi la Jidava) s-au aflat vârfuri de săgeţi de fier din sec. XIV -XV, când el fusese amenajat ca tabără provizorie de către voievozii munteni. Din castrul de la Răcari săpăturile au scos la iveală foarte multe obiecte, ca arme (vârfuri de pilum, de săgeţi, lănci etc.), cuţite, foarfece, pinteni, dălţi, priboaie, un vârf de fier pentru plug – toate de fier. S-au mai găsit încă multe piese ornamentale din bronz: aplice, pandantive, clopoţei ş.a.

     Din epoca de locuire târzie a castrului, mai importante sunt o lampă specifică ca formă sec. IV-VI e. n. un cercel şi un vârf de fibulă digitată, ambele din bronz şi datând din sec. al VI-lea e. n. Alături de ceramică şi monedele de bronz aceste descoperiri arată că după părăsirea Daciei castrul fusese ocupat şi locuit de populaţia autohtonă. În anii 1991-1992, Muzeul Militar Central a desfăşurat alte investigaţii arheologice în castru, efectuate manu militari ; colectivul de cercetare a fost alcătuit din C.M. Vlădescu, R. Avram, O. Stoica şi L. Amon. Două secţiuni magistrale au fost trasate peste perimetrul castrului pe direcţia est-vest şi respectiv, nord-sud, în vederea cercetării elementelor de fortificare. Au fost puse în evidenţă şanţul ( fossa ), berma, zidul ( murus ), valul (agger), drumurile interioare, precum şi câteva barăci militare aflate în interiorul castrului. Sumare date despre aceste săpături au fost publicate în anul 1996[3] (Revista Muzeului Militar National. Supliment 1, 1996, p. 7) şi 1998 (Vlădescu, Avram, Stoica, Amon 1998, p. 80-85).  Începând cu anul 2003, cercetările au fost reluate de Eugen S. Teodor de la Muzeul Naţional de Istorie, împreună cu Dorel Bondoc de la Muzeul Olteniei. Până la data redactării acestui material au fost cercetate mici sectoare din praetentura dextra (S.1) şi praetentura sinistra (S.2), care au vizat sistemul de fortificare al castrului. Multe din rezultatele obţinute diferă substanţial de cele cunoscute anterior.

5 aprilie 2014

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici.

MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează