Cumpătarea creştină

       Cumpătarea creştină este virtutea prin care credinciosul pune cuvenita măsură în toate faptele vieţii sale: în mâncare, băutură, îmbrăcăminte, în vorbe şi în toată purtarea sa. “Să umblăm cuviincios, că ziua; nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizma. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grijă de trup să nu o faceţi spre pofte” (Rom. 13, 13-14), spune Sfântul Apostol Pavel. Virtutea cumpătării cere stăpânirea poftelor. “Să vă feriţi de poftele cele trupeşti, care se războiesc împotriva sufletului” (I Petru 2, 11). Sfântul Apostol Petru mai spune că pe lângă ştiinţă, omul trebuie să aibă şi cumpătare (II Petru 1, 6). Cumpătarea nu îngăduie mai multe trebuinţe decât cele pe care le avem în firea noastră şi împiedica crearea de trebuinţe prisositoare. Prin aceasta, cumpătarea se arată foarte folositoare atât trupului, cât şi sufletului, căci ea pune frâu şi indemnului la păcat. Călcarea cumpătării se răsfrânge uneori foarte greu asupra trupului, pricinuindu-i boli îndelungate, chin şi chiar moarte. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Lipsa de înfrânare în mâncare consuma şi putrezeşte trupul omenesc şi-l roade cu suferinţe, până ce e distrus printr-o boală îndelungată”. Roadele virtuţii cumpătării sunt: blândeţea, smerenia, bună cuviinţă în vorbă şi purtare, sănătatea trupească şi sufletească.[1]

      Definiţie:

„Căci cumpătarea este cel mai mare dar al lui Dumnezeu. «El Însuşi a spus: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi»[2]; îl judecă pe acesta vrednic, datorită alegerii adevărate pe care a făcut-o.”[3]

„Cumpătarea este o pricepere nedesăvârşită; doreşte priceperea, este activă, dându-şi multă osteneală, dar nu e contemplativă; este, negreşit, ca şi dreptatea omenească;  este comună, stă mai jos decât sfinţenia, care este dreptate dumnezeiască.”[4]

„Cumpătarea este, în schimb, împo­trivirea făţişă la poftele trupului şi dedicarea mai mult pentru Dumne­zeu. Ea ocoleşte tot ce-i muritor ca şi cum în trupul ei s-ar afla însuşi Duhul lui Dumnezeu, Care ne adună de pe drum în jurul Lui”.[5]

„(…) cumpătarea, deprinderea care produce rodnicia vieţii în duh şi naşte bucuria izvorâtoare a iubirii de Dumnezeu, ce susţine dorinţa după El.”[6]

2 aprilie 2014