Interviu cu trupa DDZ (Dincolo de ziduri)
- Reporter Radu Buțu: Pentru cine aude azi prima dată de DDZ, cum v-ați caracteriza?
DDZ: Suntem o trupă rock din România care cântă românește pentru români, doar melodii scrise de noi. O să ne ții minte cu ideea asta, că vrem ca oamenii care vin și ascultă un concert de-al nostru să fie impactați de 3 mari aspecte: muzică foarte bună, valori și caracter. - Reporter: Într-o lume a divertismentului căzută, ați ales ,,să zidiți ceva bun în auditoriu.” Cum și de ce vreți să fiți ,,al luminii glas”?
DDZ: Unul din motivele pentru care cântăm altceva e că ne-am săturat să auzim muzică lipsită de valori. Nu vorbim în dreptul rock-ului, aici unde activăm noi, ci, în general, muzica e centrată pe egoism, lascivitate, senzualitate, fă ce-ți place etc. Lumea vrea doar divertisment. Da, muzica poate fi și divertisment, dar nu fără valori de apărat. Credem că putem savura o muzică bună fără elementele descrise mai înainte. - Reporter: Deși sunteți o trupă matură, cu o experiență de peste 10 ani, eu v-am descoperit anii trecuți, odată ce am dat de piesa ,,Strigăt Mut”.
Există vreo legătură între titlul piesei și filmul dr. Nathanson?
DDZ: Nu știm, nu am auzit de filmul dr. Nathanson… Numele piesei noastre ,,Strigăt mut” a derivat din povestea unui făt care urmează să fie avortat, unde am descris ultimele lui gânduri înainte de actul crud al avortului. După ce am creat această poveste, am mai căutat pe Google și am văzut că acest nume nu e unic, a mai fost folosit și în alte împrejurări. - Reporter: Iubesc piesa menționată anterior (videoclipul este, de asemenea, extraordinar), este una curajoasă, cred că poate fi un adevărat imn al mișcării pro-viață din țară. Cum a apărut și cui se adresează ea îndeosebi?
DDZ: Am vrut și vrem să fim o voce a celor neauziți. Și cum ar fi aceasta, dacă nu prin vocea neauzită a celor fără de glas? Ideea piesei a plecat de aici: Cum ar fi dacă ne-am pune pentru puțin timp în locul unui făt care e nedorit și urmează să fie omorât? Ce am avea de zis?
Deși pare că se adresează doar femeilor care se luptă cu problema aceasta, intenția noastră a fost să impacteze societatea întreagă, să se înțeleagă mai exact ce se petrece cu adevărat și să se gândească bine înainte de a acționa. - Reporter: Ați cunoscut femei în criză de sarcină? Ce le-ați sfătui?
DDZ: Nu personal, credem că, până să ajungă subiectul acesta la urechea bărbaților, trece pe la femei, dar am auzit de astfel de cazuri și am sfătui să caute ajutorul centrelor de consiliere pentru sarcini nedorite și cu mentiunea cât se poate de clară, avortul nu e deloc o soluție. Nu este deloc genul de problemă pe care o anihilezi și nu mai este… E ca și cum ai da peste rugină cu vopsea-spray, crezând că va fi ok. - Reporter: Există, oare, un drept al femeii la avort? (Îmi place că atacați în versuri ideea contestării umanității celui nenăscut. ,,Dacă nu sunt om, atunci ce sunt?”)
DDZ: Da, sigur, femeia are drepturi asupra propriei vieți, dacă vreți să punem problema așa, dar ea nu are drept asupra altei vieți, chiar dacă această nouă viață se va dezvolta în pântecul ei. Un om nu devine om abia la naștere, ci la concepție, când apare o nouă viață. Nu o spunem noi, ci medicii. - Reporter: Cîntați rock, aveți și influențe hard-rock în muzica voastră. Rock-ul, mai ales cel hard, e asociat (zic eu, pe bună dreptate) cu satanismul. Cum vedeți voi lucrurile? Există și rock creștin? Poate fi slăvit Dumnezeu prin acest fel de muzică? Poate muzica, în general, prin ceea ce transmite, să netezească drumul nostru spre rai sau spre iad?
DDZ: Este un subiect complex, care credem că merită o abordare separată pentru a putea cu adevărat să concluzionăm niște idei și pentru a fi înțelese. Dar, o să creionăm câteva: În primul rând, e impropriu termenul de rock creștin, rock-ul este un stil muzical, nu are religie,
ce îl face creștin (dacă vreți așa) sau nu sunt oamenii și mesajul ce îl poartă. Este adevărat că sunt artiști care pun un mesaj satanic în el, dar, stați liniștiți, că exact așa se întâmplă și cu muzica laică, pe care noi o subestimăm la acest capitol.
Dumnezeu poate fi slăvit sau nu prin orice activitate ce o fac. Când mănânc, când merg în drum spre școală, când frig un mic, când cânt, toate îi pot aduce slavă lui Dumnezeu, dacă sunt făcute în sfințenie. Deci, poate fi slăvit Dumnezeu printr-o muzică rock? Dacă acel om trăiește în
sfințenie și frică de Dumnezeu, da, aduce slavă lui Dumnezeu. Mai sunt de discutat și de bariere culturale și religioase la noi în țară, dar nu intrăm în subiect ca să nu lungim. - Reporter: Dacă ne-am raportat la viața veșnică, voi credeți că muza unui artist poate fi de origine divină sau demonică? Eu mă cutremur cînd văd ce e în lumea muzicală mondială, de diverse genuri. A devenit arta aceasta pornografică (prin text, clipuri, prezență scenică etc.) exclusiv pentru că așa vinde sau e doar o reflecție a societății decăzute moral foarte tare în care trăim?
DDZ: Fiecare artist își ia inspirația de undeva atunci când scrie muzică. Originea ei este, așa cum spuneți, ori demonică, ori divină. Poți vedea ușor, mai ales în zilele noastre, de unde își au originea inspirației artiștii ce compun. ,,Garbage in, garbage out”. Dacă înlăuntrul tău e gunoi, nu au ce da afară decât gunoi.
E o reflexie clară a societății decăzute moral în care trăim. Credeți că s-ar mai face muzică în felul acesta, dacă nu s-ar vinde? Lumea asta cere, prea puțin mai este despre arta muzicală, în schimb avem infuzie de senzualitate și ocult. - Reporter: Anul 2019, dar mai ales 2023, v-a adus cîteva premii. Care sunt acestea și ce au însemnat pentru voi?
DDZ: Da, au fost premii faine de-a lungul anilor acestora, dar nu ne place să le înșiruim că nu își au așa mult folosul. Mai satisfăcuți suntem atunci când, după un concert, omul vine la noi și e impactat nu doar de ceea ce a auzit, ci de ceea ce s-a stârnit în mesajul ce l-am transmis odată cu muzica. - Reporter: Cum a fost perioada pandemiei pentru voi ca trupă și ce planuri de viitor aveți?
DDZ: Perioada pandemiei nouă ne-a prins tare bine, pentru că voiam să terminăm piese pentru albumul pe care mai apoi l-am lansat și a intrat la fix, hahahhh! Planuri de viitor – deocamdată ne ocupăm de turneul de promovare a noului album, mai multe detalii pentru cei interesați sunt la noi pe pagina oficială și vedem mai apoi ce urmează. - Reporter: Ideea interviului cu voi mi-a venit cînd am descoperit altă piesă manifest ,,Țară, țară, vrem ostași”, lansată astăzi (1 mai 2024).
O văd ca pe un mesaj adresat atît lumii politice românești, cît și nouă, alegătorilor de rînd. Are vreo legătură cu alegerile de multe feluri de anul acesta?
DDZ: Da, sperăm ca noua noastră piesă să ajungă la cât mai mulți ostași care iau atitudine, atât guvernanți, cât și alegători.
Înainte de a da vina pe alții… Cum e un vers de-al nostru: ,,Fii tu ăla drept pe metrul tău pătrat.” Nu putem da vina doar pe aleși, până la urmă și ei sunt aleși de cineva. Fiecare țară are conducătorii pe care și-i merită. O schimbare în bine începe cu mine. - Reporter: Vă mulțumesc că ați acceptat invitația mea! Vă îndemn să lăsați un mesaj de final pentru cititorii R3media.ro / MagazinCritic.ro.
DDZ: Dragi cititori, România are șanse spre mai bine, doar dacă credința-n Dumnezeu este adevărată și crește.
Aveți curajul să fiți demni, umblați drepți, urâți răul și iubiți adevărul. Când începem unul cu unul să facem așa, se va schimba și țara asta.
Se poate construi și fără Dumnezeu? Da, dar nu durează! (sublinierea mea)
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet