1 iunie 1946. Este executat, la Jilava, mareșalul Ion Antonescu

Foto: ADEVĂRUL / Ion Antonescu, personalitate controversată Arhivă

Mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului român între 6 septembrie 1940 și 23 august 1944, era executat prin împușcare, în Valea Piersicilor, din incinta Fortului 13 Jilava. Ion Antonescu fusese fost condamnat la moarte de către un așa numit Tribunal al Poporului. Tribunalele Poporului au fost instanțe de judecată create de ocupația sovietică, forme hibride de justiție, aflate în contradicție cu Constituția și cu principiile elementare ale Dreptului, menite să condamne elitele politice, culturale și militare ale României. Lui Antonescu i s-a imputat, in primul rând, că „a săvârșit cea mai mare crimă petrecută în istoria poporului român, alăturându-se Germaniei hitleriste la agresiunea contra popoarelor din Rusia Sovietică, care doreau o colaborare pașnică cu poporul român”, dar și crime de război împotriva populației evreiești.

Conform proiectului, locul procurorului era luat de „acuzatorii publici”, numiți direct de Ministrul justiției. Judecătorii Tribunalului erau numiți pe criterii politice câte cinci din partea fiecărei formațiuni reprezentate în „guvernul de largă concentrare democratică”.

Astfel, în completele de judecată au apărut oameni care n-aveau nicio legătură cu magistratura: Vasile Niță muncitor, reprezentant al PCR, Ion Păuna – muncitor, reprezentant al PSD, Jovita Dumbravă – plugar, membru al Frontului Plugarilor, Constantin Tiulescu – muncitor din partea Confederației Generale a Muncii. În mai 1946, profesorul Constantin Lăpușneanu, din partea PNȚ, a fost înlocuit cu Teodora Iorgulescu, de profesie casnică.

Un alt acuzator șef, Dumitru Săracu, era de meserie chelner.
Printre acuzatori publici se afla Alexandrina Sidorovici, soția evreului comunist Silviu Brucan (născut Brukner), acesta conducând în cotidianul Scânteia o intensă campanie în care se cerea în mod imperativ condamnarea la moarte a membrilor guvernului Antonescu.


  • Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
  • Apărăm Credința și Patria. Susținem Monarhia, Familia, Cultura, Tradiția și Viața de la concepție la moartea naturală.

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu

Lasă un răspuns