Apelul Alianţei Părinţilor către medicii ginecologi
pixabay
Stimată Doamnă Doctor,
Stimate Domnule Doctor,
Vă rugăm să vă acordaţi câteva minute de întoarcere a privirii către oglinda dinlăuntru – conştiinţa – care este glasul lui Dumnezeu în om.
Inevitabil, toţi ne confruntăm, în cele din urmă, cu întrebări referitoare la relaţia noastră cu semenii şi cu Dumnezeu – interogaţie necesară pentru definirea propriei identităţi şi a valorilor la care ne raportăm.
Dacă în urmă cu trei decenii momentul în care începe viaţa unui copil putea fi considerat incert, în prezent tehnologia medicală de vârf a spulberat orice îndoială: ea începe în momentul concepţiei.
Eufemismul “întrerupere de sarcină”, folosit curent în profesia dumneavoastră, perverteşte simţul responsabilităţii şi înăbuşă facultatea interioară care apreciază justeţea morală a propriei conduite. “Sarcina” nu este un dispozitiv a cărui funcţionare poate fi întreruptă şi, eventual, reluată. “Sarcina” este un copil şi vieţii acelui copil i se pune capăt prin avort. Dacă nu doriţi să-l numiţi copil când are doar câteva grame, numiţi-l om! Statutul de om este definit prin apartenenţa la specia umană şi nu depinde de mărime.
Ignorarea repetată a glasului conştiinţei duce la atrofierea ei. Unii oameni se simt vinovaţi dacă au omorât nişte pui de pisică. Alţii nu se mai simt vinovaţi nici dacă ani la rând au inventariat membre, coloane vertebrale şi capete umane pentru a se asigura că au extras în întregime corpul fragmentat al copilului.
Cu siguranţă, nu aţi prescrie unei femei însărcinate medicamente care pot dăuna copilului, mai ales în primele 3 luni de sarcină, când este mai vulnerabil, pentru că nu ar fi etic. Dar dacă peste două zile aceeaşi femeie ar hotărî că nu doreşte să-l nască, i-aţi face chiuretaj la cerere.
Deci, nu este etic ca acel copil nenăscut să fie vătămat cu bună ştiinţă, dar este etic ca acelaşi copil să fie omorât prin avort. De ce?
“Pentru că este decizia femeii”- puteţi spune. Aţi ucide copilul deja născut al aceleiaşi femei dacă ea v-ar cere asta? Uciderea celui încă nenăscut înseamnă acelaşi lucru. Femeia poate lua decizii pentru sine, într-adevăr, dar copilul este altcineva, cu un cod genetic diferit. Mâna dumneavoastră este cea care pune în aplicare o decizie greşită, deşi nimeni nu are drept de viaţă şi de moarte asupra altcuiva.
Doamnă doctor/domnule doctor, o femeie însărcinată înseamnă doi pacienţi, pentru că vieţile umane au valoare egală! Viaţa copilului nedorit este egală ca valoare cu viaţa copilului dorit şi egală ca valoare cu viaţa mamei lui!
“Este legal”- puteţi argumenta. Nu vă amăgiţi! Conştiinţa morală este mai importantă decât legile pentru că, de multe ori, ceea ce este legal nu este şi moral. Aveţi în jur nenumărate exemple.
Dacă valoarea vieţii umane nu este recunoscută ca atare începând de la concepţie, orice dată ulterioară nu poate fi decât arbitrară, lucru care se vede clar comparând vârstele gestaţionale diferite până la care este permis avortul în diverse ţări.
Pe umerii dumneavoastră apasă o povară uriaşă: din perspectivă socială, considerând avortul nu mai mult decât o activitate obişnuită care aduce câştig, aţi contribuit decisiv la deficitul demografic care afectează deja vizibil piaţa forţei de muncă, bugetele de pensii, asigurările de sănătate şi va avea consecinţe dramatice pe termen lung.
Din perspectiva veşniciei, suntem responsabili atât pentru răul pe care l-am făcut, cât şi pentru binele pe care-l puteam face şi nu l-am făcut.
Multe dintre femeile care vin la dumneavoastră pentru avort nu fac asta fiindcă nu-şi doresc copilul, ci pentru că sunt speriate, presate sau lăsate singure într-un moment greu. Atitudinea dumneavoastră poate schimba destine. Multe au nevoie de foarte puţin pentru a decide să-şi nască copilul, indiferent de situaţia în care se află.
Le arătaţi imaginea copilului pe monitorul ecografului? Le spuneţi că inima lui bate de la 21 de zile (când nici nu are încă aspect de inimă) şi că la 40 de zile de la concepţie bătăile inimii pot fi detectate cu stetoscopul ultrasonic (adevăruri indubitabile stabilite de medicina nucleară)? Le spuneţi că acel copil ar putea fi singurul pe care îl vor avea vreodată? Le daţi timp să se gândească?
Puteţi avea şi alte argumente care anesteziază conştiinţa:
“Dacă nu o fac eu, o face altcineva”. Probabil. Şi fiecare om este responsabil pentru faptele proprii. Un discurs despre valoarea vieţii poate să sune destul de abstract. Uneori însă, Dumnezeu hotărăşte să ne mai dea o şansă şi ne trezeşte în mod brutal. Atunci când viaţa care se pierde este a copilului propriu sau a cuiva foarte apropiat şi drag, lucrurile capătă o altă dimensiune, valoarea vieţii încetează să fie o abstracţiune. Intr-o asemenea situaţie sau în alte situaţii nefericite, întrebarea “Ce am făcut ca să merit asta?” este retorică.
“Este un serviciu de sănătate”. Nu este. O femeie însărcinată nu este o femeie bolnavă. După cum ştiţi, avortul la cerere nu este un act medical cu scop terapeutic.
“Este o obligaţie de serviciu”. Nu este. Beneficiaţi de dreptul la obiecţie pe motive de conştiinţă, drept fundamental, protejat de legislaţia naţională şi de cea europeană. Din fericire, mulţi medici ginecologi, din alte ţări şi din ţara noastră, îşi reconsideră rostul propriei vieţi şi renunţă la avort. După declaraţiile domniilor lor, niciunul nu regretă această decizie şi niciunul nu a pus în pericol siguranţa materială a familiei sale prin această decizie.
“Ajut femeia”. Oare câte dintre cele ajutate astfel au rămas sterile pe viaţă şi îşi doresc cu disperare un copil? Oare câte nu se pot ierta şi se luptă ani de zile sau toată viaţa cu depresii datorate sentimentelor de vinovăţie? Oare câte au trecut prin diverse alte complicaţii cauzatoare de suferinţă fizică sau sufletească?
Poate că unii dintre dumneavoastră aveţi un duhovnic şi vă spovediţi. Primirea iertării păcatelor prin spovedanie trebuie să fie urmată de încetarea lor. “Du-te şi nu mai păcătui”- a spus Iisus. Repetarea aceloraşi fapte pentru care s-a dobândit iertare prin spovedanie arată că nu există căinţă, că nu s-a produs nicio schimbare şi atunci nici iertarea nu există.
Poate că unii dintre dumneavoastră aveţi un duhovnic care, din raţiuni lumeşti, vă şi împărtăşeşte, încălcând canoanele. Nu vă amăgiţi! Duhul Sfânt nu este acolo, pentru că Dumnezeu nu poate fi păcălit. Căinţa şi iertarea nu se pot negocia. Există sau nu există.
Dumnezeu v-a oferit şi libertatea de a alege să fiţi ateu. Pentru unii oameni este o opţiune confortabilă deoarece “dacă Dumnezeu nu există, totul este permis” (Dostoievski). Dar dacă există?
Doamnă doctor/domnule doctor, nu v-am adresat această scrisoare pentru a vă judeca ori pentru a vă jigni, ci cu speranţa că veţi decide să faceţi un bilanţ al carierei dumneavoastră şi să o reconsideraţi din perspectiva veşniciei.
De ce ne pedepseşte Dumnezeu o veşnicie pentru păcatele unei vieţi efemere? Pentru că ne-a pus în faţă binele şi răul şi ne-a lăsat să alegem, liberi de orice constrângere. Căci cum i s-ar putea cere omului socoteală pentru o faptă pe care el n-ar fi avut libertatea să o facă, ori să nu o facă?
Doamnă doctor/domnule doctor, aveţi în faţă viaţa şi moartea. Alegeţi viaţa!
Cu consideraţie,
1 iunie 2024
Prof. Popa Olimpia
Dir. Departament Educaţie-Sănătate – Alianţa Părinţilor
Foto: pixabay.com, RitaE.
Text: aliantaparintilor.ro.
Alătură-te AP! Pentru copiii tăi.
MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet