Gregor Puppinck – De ce avortul nu este un „drept al omului”
culturavietii.ro
Avortul forțează societatea să fie materialistă. Ne împiedică să avem în vedere că ființa umană are individualitate și suflet înainte de naștere și în mod independent de starea de conștiință. Acest materialism forțat este perceput ca o eliberare care nu va fi completă decât atunci când avortul va fi acceptat în totalitate: de aici refuzul de a auzi suferința femeilor care au trecut printr-un avort; și, tot ce aici, dorința de a transforma avortul într-un act cotidian.
Pe parcursul redactării Declarației Universale a Drepturilor Omului (DUDO) a avut loc o dezbatere aprinsă cu privire la momentul în care începe dreptul la viață. Comisia pentru Statutul Femeilor, prezidată de Madame Begtrup, a recomandat instituirea unor excepții în legătură cu respectarea dreptului la viață pentru a permite „prevenirea nașterii de copii cu handicap mintal” și de copii „născuți din părinți care suferă de boli psihice”. [1] Reprezentantul statului Chile a remarcat asemănarea dintre aceste propuneri și legislația regimului nazist. În schimb, Charles Malik, un libanez creștin, a propus recunoașterea „dreptului la viață și la integritate fizică pentru orice persoană, din momentul concepției, indiferent de starea fizică sau mintală a persoanei în cauză”. [2]
Acest lucru a dus la o confruntare între două concepții contrare referitoare la om și la demnitatea acestuia. Argumentând prin obiecția că mai multe țări permit efectuarea avortului atunci când viața mamei este în pericol, reprezentantul Chinei, cu susținerea Uniunii Sovietice și a Regatului Unit, s-a opus protecției explicite a vieții umane începând din momentul concepției. În cele din urmă, textul a fost păstrat „sub tăcere”, cu bună știință, în legătură cu această chestiune. [3] S-a admis, prin urmare, că Declarația Universală ar putea fi interpretată sau nu în sensul protecției vieții din momentul concepției, în funcție de preferința fiecărui stat. [4] S-a decis, astfel, ca viața umană înainte de naștere să nu beneficieze de protecție internațională explicită.
Trebuie remarcat totodată că, în 1948, Asociația Medicală Mondială [5] a luat inițiativa actualizării Jurământului lui Hippocrate prin adăugarea dispozițiilor cuprinse în Declarația de la Geneva, în spiritul Cartei Națiunilor Unite, semnată la San Francisco. Prin acest text, medicii se angajează să „manifeste cel mai profund respect pentru viața umană din momentul concepției” și să nu permită situații în care „considerentele bazate pe religie, naționalitate, rasă, apartenență politică sau statut social să intervină între îndatoririle lor și propriii pacienți”.
Începând cu acest moment, chestiunea mai sus menționată a făcut obiectul unei dezbateri aprinse, susținătorii contracepției încercând în mod constant să impună un drept universal la avort.
Conform Consiliului Europei, procesul-verbal al lucrărilor pregătitoare (travaux préparatoires) cu privire la dreptul la viață s-a pierdut. Astfel, nu mai putem cunoaște dacă chestiunea avortului a fost discutată sau în ce termeni s-a purtat această discuție. [6] Totuși, niciunul dintre statele care au participat la redactarea textului nu autorizaseră avortul la acel moment, iar cultura creștin-democrată, care era majoritară atunci, se opunea cu fermitate avortului. În 1979, exista încă o majoritate a deputaților în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei care apăra „dreptul la viață al fiecărui copil din momentul concepției”, [7] și care, câțiva ani mai târziu, sublinia că „din momentul fertilizării ovulului, viața umană se dezvoltă continuu”. [8]
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dispozițiile Convenției nu garantează nici dreptul de a recurge la un avort [9], nici dreptul de a efectua procedura avortului [10]. Convenția nu garantează nici măcar dreptul de a recurge la avort într-o altă țară fără teamă de consecințe. [11] Curtea s-a pronunțat, de asemenea, în sensul că interzicerea avortului nu reprezintă o încălcare a Convenției. [12] În cele din urmă, Curtea a subliniat că articolul 8 din Convenție, care garantează dreptul la viață privată și de familie, „nu poate… fi interpretat în sensul de a conferi dreptul la avort”. [13]
Astfel, în temeiul Convenției Europene, dreptul la avort nu există. Existența unui astfel de drept de viață și de moarte asupra unei ființe umane înainte de nașterea acesteia ar presupune negarea absolută a naturii umane a acestei ființe și, până în prezent, nu a existat o majoritate în cadrul Curții care să statueze astfel. Curtea s-a ghidat după abordarea ambiguă din DUDO, pronunțându-se în sensul că „ar fi la fel de legitim ca un stat să aleagă să considere că o ființă nenăscută ar fi o astfel de persoană și să caute să protejeze viața respectivă” [14], la fel cum statul respectiv are dreptul de a lua decizia contrară. Prin păstrarea „sub tăcere” a statutului ființei umane înainte de naștere, Curtea a evitat să se pronunțe asupra dreptului acesteia la viață, lăsând la latitudinea fiecărui stat să permită sau nu avortul.
Deși această poziție ar putea să pară echilibrată, în realitate are mai mult efectul de a tolera avortul mai degrabă decât de a proteja viața umană înainte de naștere. Curtea nu a protejat niciodată nici măcar unul dintre copiii nenăscuți dintre milioanele de copii care au făcut obiectul avortului. În schimb, a condamnat Irlanda, Polonia și Portugalia pentru legile lor restrictive în materie de avort. (…) – integral pe culturavietii.ro.
22.09.2021
[1] Propunerea Grupului de lucru al Comisiei pentru Statutul Femeilor, Lucrări pregătitoare (Travaux préparatoires), E/CN.4/SR.35, p. 1266.
[2] Lucrări pregătitoare (Travaux préparatoires), E/CN.4/AC.1/SR.35, p. 1535. Federația Internațională a Sindicatelor Creștine a înaintat, de asemenea, o propunere similară.
[3] Lucrări pregătitoare (Travaux préparatoires), E/CN.6/SR.28, p. 1355.
[4] Lucrări pregătitoare (Travaux préparatoires), E/CN.4/AC.1/SR.35, p. 1535.
[5] Asociația Medicală Mondială este o confederație de organisme profesionale, înființată în 1947 în spiritul Cartei Națiunilor Unite și al proceselor de la Nuremberg, „pentru a asigura independența medicilor și pentru a face demersuri în sensul asigurării comportamentului etic și al îngrijirii la cele mai înalte standarde posibile din partea medicilor. Acest lucru a fost deosebit de important pentru medici după cel de al doilea război mondial…” „a asigura independența doctorilor și cele mai înalte standarde posibile de etică și îngrijire – ca măsuri deosebit de importante pentru doctori după cel de al doilea război mondial“. www.wma.net.
[6] Acest lucru este spus de Curtea Europeană pe site-ul său web unde publică lucrările pregătitoare (travaux préparatoires) articol cu articol.
[7] Recomandarea 874 (1979) adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) din 4 octombrie 1979 privind o Cartă Europeană a Drepturilor Copilului.
[8] PACE, Recomandarea 1046 (1986).
[9] CEDO, Silva Monteiro Martins Ribeiro c. Portugalia, cauza nr. 16471/02, 26 octombrie 2004.
[10] CEDO, Jean-Jacques Amy c. Belgia, cauza nr. 11684/85, 5 octombrie 1988.
[11] CEDO, Jerzy Tokarczyk c. Polonia, cauza nr. 51792/99, 31 ianuarie 2002.
[12] A se vedea îndeosebi cauza A, B & C c. Irlanda [GC], solicitanții A și B care au contestat fără a avea succes interzicerea avortului pe motive de sănătate și bunăstare.
[13] CEDO, A, B & C c. Irlanda [GC], 2010, op. cit., punctul 214 ; CEDO, P. & S. c. Polonia, cauza nr. 57375/08, 30 octombrie 2012, punctul 96.
[14] CEDO, A, B & C c. Irlanda [GC], 2010, op. cit., punctul 222, confirmând hotărârea CEDO, Vo c. France [GC], cauza nr. 53924/00, 8 iulie 2004. (…)
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un like și să distribuiți pagina de Facebook