12 iunie: Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare
Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare / Trinitas TV
Un împărat oarecare al Persiei, numit de istorici Narsita, a trăit pe vremea când în Roma împărățea prea păgânul împărat Dioclețian. Acest Narsita se cunoaște din fapte, că ori era cu totul creștin, ori că nu era departe de creștinătate, căci se știe din istorie că au fost în acest fel unii din împărații Persiei. Deci acest împărat, trăind cu împărăteasa multă vreme și neavând copii de parte bărbătească, dorea foarte mult și se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu ca să-i dăruiască un fiu. Iar Dumnezeu, ascultându-i rugăciunea, după mulți ani împărăteasa a zămislit pe acest mare plăcut al lui Dumnezeu și mare viețuitor de pustie, pe prea fericitul Onufrie.
Iar diavolul, care urăște neamul omenesc, văzând binele ce avea să fie după oarecare semne și voind a face împiedicare, ș-a închipuit în chipul unui om străin; și, venind la împărat, i-a zis: „împărate, să știi că pruncul ce s-a zămislit în pântecele împărătesei tale nu este de la tine, ci de la unul din robii tăi. Dacă voiești să cunoști adevărul, să faci aceea ce-ți voi spune, adică: Când se va naște pruncul, să poruncești să se facă un foc mare și să arunci pe prunc într-însul, și de nu va arde, acesta va fi semnul că este fiul tău cu adevărat; iar de va arde, atunci să fii încredințat că este născut din desfrânare”.
Deci împăratul, încredințându-se acestor cuvinte diavolești, s-a mâniat foarte tare pe împărăteasa sa, însă ascundea în sine și se ținea ca să nu se cunoască până la vremea ce se cădea. Deci, împlinindu-se vremea nașterii împărătesei și născând un prunc de parte bărbătească, tatăl, în loc să se bucure de nașterea fiului său celui dăruit de Dumnezeu, s-a umplut de mâhnire și de întristare, a aprins un foc mare și a aruncat pe prunc în foc. Iar Atotputernicul Dumnezeu, Care păzește pe prunci cu preaminunata Sa putere, a păzit și pe acest prunc nears de foc, viu și întreg. Dar nu numai aceasta, ci încă și alt lucru de mirare era cu putință a se vedea; căci pruncul, aflându-se în foc, a ridicat către cer mânuțele sale cele mici și slabe, ca și cum s-ar ruga către Dumnezeu. Iar dacă tatăl copilului a văzut acest lucru minunat, s-a înspăimântat și a cunoscut că a fost amăgit de diavol. Deci scoțând pe prunc din foc nevătămat, îngerul Domnului s-a arătat împăratului certându-l că a crezut vicleșugul vrăjmașului celui înșelător. Și a poruncit îngerul să boteze pe prunc și să-l numească Onufrie, apoi să-l ducă în pustie unde-l va îndrepta Dumnezeu, căci pruncul va fi mare prieten și plăcut al Domnului. Deci împăratul îndată s-a sculat și, luând pruncul, s-a dus, după rânduiala lui Dumnezeu, către munții și pustietățile Egiptului.
Iar pe când mergeau, l-a întâmpinat o căprioară albă, fiind trimisă de Dumnezeu ca să hrănească pruncul cu lapte cât va merge pe cale. Ea, alergând către împărat, a căzut înaintea lui în genunchi, ca și cum i se închina și, alăturându-se celor ce mergeau, călătorea împreună cu dânșii și-l hrănea pe prunc cu laptele ei. Iar tatăl pruncului, văzând acest lucru, se mira de purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru prunc și grăia: „Acum am cunoscut că fiul meu are să fie mare prieten și plăcut al lui Dumnezeu”. Deci mergând ei pe cale multă vreme, au ajuns la hotarele Tebaidei în țara Egiptului și, venind până la cetatea ce se numea Ermopoli, au aflat o mănăstire, nu departe de cetate, la un loc osebit și frumos.
Acea mănăstire se numea a Eritului și avea o sută de monahi îmbunătățiți. Și a poruncit Dumnezeu împăratului să lase acolo pe fiul său; iar avva mănăstirii aceleia se mira de venirea împăratului din Persia la dânșii; și l-a primit cu mare cinste. Iar împăratul a povestit avvei aceluia cu de-amănuntul toate cele despre prunc și cum, cu porunca lui Dumnezeu, a venit la mănăstirea lor.
Iar avva, ascultând cu mirare cele povestite de împărat, a zis: „Cum și cine poate dintre noi să hrănească pruncul acesta care are trebuință de lapte de maică, căci în mănăstirea noastră nu poate intra nici o femeie?”. Impăratul a răspuns: „Precum până aici l-a hrănit Dumnezeu prin căprioara aceea care a venit cu noi, tot așa și de aici înainte îl va hrăni aceeași căprioară, cât va avea trebuință de lapte”. Astfel, împăratul, dând pe fiul său lui Dumnezeu și încredințându-l părintelui, s-a întors la ale sale. Iar căprioara aceea a stat pe lângă mănăstire și a hrănit pe prunc până la vârsta de trei ani.
Iar după ce s-au împlinit acei trei ani, ea s-a dus în pustie și pruncul a început a se hrăni cu hrana cea de obște. Și după ce pruncul a ajuns la vârsta de șapte anișori, adeseori se ducea la trapeză și,cerând câte o bucățică de pâine, se ducea în tinda bisericii, unde era zugrăvită icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, care ținea pe mâinile ei pe Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, apropiindu-se Onufrie de icoană, fiind fără de răutate și cu neștiință sfântă, vorbea ca și cu un viu cu pruncul Hristos zugrăvit pe icoană, Care era ținut de mâinile cele feciorești ale Pururea Fecioarei. Și grăia astfel: „Și Tu ești mic precum sunt și eu, însă eu mă duc la trapeză, cer pâine la trapezar și mănânc, iar Tu nu mănânci niciodată. Pentru ce te chinuiești așa, nemâncând nimic? Iată, primește partea mea și mănâncă”. Iar pruncul Hristos cel închipuit pe icoană, ca și cum ar fi fost viu, întindea mânuța Sa și lua pâinea din mâinile lui Onufrie, care îl vedea pe El ca și cum o mânca.
O minune ca aceasta făcându-se nu o dată, nici de două ori, ci de multe ori, și trapezarul văzând pe prunc luând pâinea adeseori, a început a-l pândi să vadă ce face cu pâinea și unde o duce. Deci, văzându-l ducându-se cu pâinea la biserică, a mers după dânsul mai de departe și, ajungând la ușa tindei, a văzut făcându-se minunea cea mai sus-arătată și s-a înspăimântat foarte. După aceea, ducându-se, a vestit avvei și tuturor celorlalți monahi mai sporiți în fapte bune, care, auzind o minune ca aceasta, s-au înspăimântat cu totul.
Atunci avva a învățat pe trapezar, astfel: „Când pruncul Onufrie va mai cere pâine de la tine, să nu-i dai, ci să-i zici: «Du-te de cere pâine de la Acela Căruia i-ai dat de multe ori»”. Iar trapezarul, ascultând pe avva, a făcut așa precum i-a poruncit. Deci dimineața, venind Onufrie și cerând pâine după obicei, trapezarul nu i-a dat, ci a zis: „Du-te de cere pâine de la Acela Căruia tu i-ai tot dat de multe ori”. Deci pruncul, fiind flămând, s-a dus plângând către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a zis către pruncul Hristos, Cel închipuit pe icoană: „Trapezarul nu voiește să-mi dea pâine de la el, și-mi este foame; dă-mi Tu de la Tine, că și eu Ți-am dat de multe ori!”.
Și îndată pruncul Hristos i-a dat o pâine mare, frumoasă, curată, albă ca zăpada și caldă. Pâinea era atât de mare, încât abia putea să o ducă pruncul cel de șapte ani. Deci Onufrie luând pâinea din mâinile lui Hristos, o ducea cu mare osteneală. Și venind cu ea la avva, se lăuda copilărește, zicând: „Iată, pruncul Hristos mi-a dat o pâine!”. Iar avva, minunându-se foarte mult de o minune ca aceea, a chemat pe toți monahii și le-a arătat acea pâine minunată și a poruncit trapezarului să povestească înaintea tuturor ce a văzut. Apoi și Onufrie, fiind întrebat de ei, a spus că a luat acea pâine din mâinile lui Hristos însuși. Și toți au început a preamări cu mare glas pe Dumnezeu, Care a făcut niște minuni ca acestea prin pruncul Onufrie. După aceea, ei au împărțit pâinea în mai multe părți pentru binecuvântarea și sfințirea tuturor monahilor. Integral pe: Doxologia
- Contactați-ne oricând. Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
- Apărăm Credința și Patria. Susținem Monarhia, Familia, Cultura, Tradiția și Viața de la concepție la moartea naturală.
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu