13,14,15 iunie 1990, trei zile în care toporul și ranga au zdrobit un Ideal.

Visul nu poate muri, așa cum Doina nu poate fi prinsă în pumn, nici vântul dintre brazi între gratii. Atunci în iunie 1990 regimul moscovit instaurat în România pe sângele românilor, regim condus de Ion Ilici Iliescu, Petre Roman (fiul lui Walter Roman, nume la naștere Ernő Neuländer) și Silviu Brucan (nume la naștere Saul Bruckner) a reprimat în sânge cea mai lungă demonstrație anticomunistă din istoria omenirii, 53 de zile și nopți în care tinerii au militat pentru Idealul Libertății, pentru Idealul Național, sub Icoana Maicii Domnului și a lui Mihai Eminescu. 

 În ziua de 13 iunie la comanda regimului mai sus amintit structurile conduse de Virgil Măgureanu (născut cu numele de Imre Asztalos) au orchestrat pretextul represiunii precum si represiunea în sine. Șeful Politiei Române, generalul Diamandescu a dat dispoziție pentru autoincendierea autobuzelor Ministerului de Interne. Cadre “civile” aflate în comanda lui Măgureanu au “atacat” în cea mai perfectă diversiune Televiziunea Română și Politia Capitalei. S-a desfășurat astfel tabloul unei așa zise “rebeliuni legionare”, sintagmă uzitată obsesiv de Ion Iliescu, fiu de ilegalist comunist. Puținii oameni care mai erau în Piața Universității în dimineața zilei de 13 iunie au fost arestați. Cei care au ieșit în stradă pe parcursul zilei de 13 iunie pentru a le lua apărarea celor arestați au fost reprimați brutal de forțele de ordine. Marian Munteanu, șeful Ligii Studenților, liderul Pieței Universității a făcut în acea zi apeluri repetate la non-violență, prevăzând înscenările puterii politice din acea vreme. 

A doua zi, 14 iunie, la apelul lui Ion Iliescu, pe fondul isteriei creată de TVR condusă de Răzvan Theodorescu mii de mineri au descins în București pentru ,,a face ordine” sub îndrumarea directă a “civilior” lui Virgil Măgureanu. Liderii Ligii Studentilor au fost bătuți cumplit, cu oase zdrobite, capete și dinți sfărâmați, sute de oameni băgați în dube și in spital. În cimitirul de la Străulești au apărut peste noapte peste o sută de cruci de “neidentificate”. Gloanțele, răngile, topoarele, lanțurile, pumnii și-au spus cuvântul. Măcelul a fost îngrozitor. Așa s-a vrut să se îngroape un Ideal. De atunci a început exodul tinerilor peste hotare, de atunci România este privită ca o țară de barbari. De atunci regimul satanic a început să facă “pui” dându-și seama că trebuie să nască fantome, alte “partide” alte forme, pentru a-și acoperi Crima, pentru a-și “schimba” , cosmetiza fața hâdă, pentru a perpetua. În acele Timpuri cumplite cei care “rezistă” acum, Mihai Șora, Andrei Pleșu (miniștri FĂRĂ demisie din guvernul Roman), Gabriel Liiceanu (cel care a primit cadou de la Brucan Editura Tehnică pentru a forma Humanitas) se bucurau de privilegiile “noului” regim, via vechiul regim, cel kominternist. Fața hâdă trebuia să aibă și o ,,opoziție”… “intelectuală, ,,nu-i așa”, vorba lui Saul Bruckner, cunoscut publicului larg ca Silviu Brucan. Cristian Tudor Popescu, alt “rezistent” justifica în ziarul Adevărul, ziarul puterii, crimele din 13-15 iunie, prin articolul ,,Spirala violenței”. Rădăcinile răului ce subjugă azi România se află și în acei ani. Până când nu le vom smulge, până când nu vom tăia ramurile lor, nu ne vom ridica. “Alte măşti, aceeaşi piesă, Alte guri, aceeaşi gamă,/ Amăgit atât de-adese/ Nu spera şi nu ai teamă./ Nu spera când vezi mişeii/ La izbândă făcând punte,/ Te-or întrece nătărăii,/ De ai fi cu stea în frunte; Teamă n-ai, căta-vor iarăşi/ Între dânşii să se plece,/ Nu te prinde lor tovarăş:/ Ce e val, ca valul trece”.

Pe crimă și pe minciună nu se pot clădi ziduri noi. Cine nu cunoaște istoria anilor 90, nu poate întelege cu adevărat ce se întamplă astăzi. De aceea nu trebuie să uităm. Atunci tineretul român a fost zdrobit, dar nu învins. A lăsat mărturie peste veac că și-a făcut Datoria. A scris cu sânge și suferință o pagină de Luptă din Istoria acestei Țări. 
Idealul Pieței Universității este în matca Neamului Românesc.

Mihai Tîrnoveanu