A ce miros oamenii străzii?

Oamenii străzii, bilet spre rai pentru unii, incomozi pentru alții, miros. (De ce oare trec uneori pe lîngă ei, fără măcar să le întind o mînă caldă, vorba Părintelui Arsenie Papacioc?)

De ce și a ce miros?

Miros a nopți nedormite, a ceasuri flămînzite, a sete neastîmpărată.

Ei miros a mîini întinse ce nu primesc pomană. Miros a inimi pline de dureri doar de ei și de Dumnezeu știute.

Miros a indiferența noastră. Mirosul lor, deseori neplăcut, e semnul lipsei noastre de iubire pentru cel mai necăjit decît noi, pentru cel în nevoi, cu care Însuși Hristos S-a identificat. (Spunea un părinte și așa este: La Judecată, iubirea/lipsa ei e criteriul de despărțire dintre oi și capre. Iubirea care se vede în faptele făcute pentru cel sărman, cel gol, cel flămînd, cel bolnav, cel din temniță, cel căzut între tîlhari…)

Și ce dacă miros a urină, a tutun, a băutură, a nespălat…? Ce dacă nu sunt modele de virtute sau de politețe?

O viață de zeci de ani pe străzi, sub soarele dogoritor, sub cerul liber noaptea, în ploi, vînt, frig sau zăpezi, te sălbăticește. Dacă nu au unde să se spele, să se tundă, să se bărbierească…

Minunată fapta unui frizer ce tundea și încă o face, deși a devenit afacerea sa una de succes, oameni de pe stradă. O face gratuit, redă astfel puțin din demnitatea unor suflete amărîte. Dumnezeu să-i răsplătească fapta cea bună la Judecata de Apoi!

Cît despre noi… Noi ne facem duș/baie, mirosim frumos, a îngrijit, a parfum ieftin sau scump, după buzunarul și preferințele fiecăruia.

Dar sufletul nostru, al meu, de pildă, miroase la fel?

Zi de zi, îmi dau seama că un suflet lipsit de fapte bune miroase ca un om al străzii. Au ceva în comun cele două personaje, amîndouă jucînd într-o dramă. Ambele sunt neglijate, nespălate, lăsate departe de Iubirea ce spală orice mizerie, orice duhoare, și face ca nouă o haină murdară de păcat.

Mi-aș dori ca atît sufletul meu, cît și toți cei fără adăpost, să cunoască acea dragoste care pe toate le nădăjduiește, încît tovarăș de drum să ne fie aceasta, iar orice miros urît să piară, căci raiul este al celor ce se aseamănă cu florile, iar iadul este pentru cei ce duhnesc a răutate…

Ce mare este omul în genunchi, cu ochii spre Cel ce dragoste este! Și ce frumoasă mireasmă împrăștie el în jur, a cățuie și a lumînare de ceară aprinse…

Notă: Am găsit un articol cu acest nume, de Hetti Benedek (fateom.ro). M-a inspirat să scriu cele de mai sus.

7.11.2023

• Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
• Contactați-ne oricând.
• Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
• Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!