Basmele, politica și omul de azi

Constantin Bălășoiu / 28/06/2024

Dora d`Istria (pseudonimul literar al Elenei Ghica) era de părere că dacă vrei să înțelegi un popor, studiază-i poezia populară și basmele. Și avea dreptate. Dacă te gândești la basme, fiecare are ceva să te învețe.

În Croitorașul cel viteaz, de pildă, este prețuită îndrăzneala și istețimea; în Ali Baba și cei patruzeci de hoți, este pedepsită lăcomia și prețuită cumpătarea; Califul și cadiul accentuează asupra înțelepciunii; în Cenușăreasa și Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, sunt pedepsite egoismul, invidia și răutatea și prețuite modestia și răbdarea; în Lebedele, puterea de sacrificiu; în Povestea lui Harap Alb, supunerea, bunătatea și curajul, în Capra cu trei iezi, ascultarea de părinți; în Povestea porcului, e pus preț pe curajul de a îndrepta lucrurile, oricât de mult te-ar costa. Șamd.

Pe scurt, oricâte exemple am căuta, fiecare basm se prezintă cu o învățătură detectabilă ușor. Așa îți poți face și o idee despre valorile morale care sunt prețuite într-o cultură sau alta, ca să revenim la cuvintele Dorei d`Istria.

Dar eu cred că lucrurile nu se opresc aici, iar cel puțin basmul românesc, basmul eurasiatic etc, care nu au cunoscut revoluția iluministă/ rațiunii prea devreme, și împotriva căreia s-au ridicat atunci un Hoffmann (la propriu, de pildă, în Piticul roșcovan) sau Frații Grimm (adânc preocupați de promovarea folclorului și a credințelor populare, expulzate dintr-o societate a progresului și secularizării), au reușit într-o măsură mai mare să rămână circumscrise unei lumi inspirate de spiritualitatea Bisericii. (…) – integral pe R3media.

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet