Cristian Curte – Șocul referendumului
Un volum alcătuit din 14 interviuri cu 14 intelectuali publici care s-au exprimat în favoarea organizării Referendumului pentru căsătorie de acum un an: Teodor Baconschi, Vasile Bănescu, Radu Carp, Pavel Chirilă, Răzvan Codrescu, Mihai Gheorghiu, Sorin Lavric, Mihail Neamțu, Preot Constantin Necula, Costion Nicolescu, Adrian Papahagi, Preot Radu Preda, Claudiu Târziu și Marius Vasileanu.
Cei 14 analizează necesitatea acestei inițiative cetățenești – fără precedent ca amploare și ca forță de despărțire a apelor în societatea românească -, cauzele pentru care Referendumul a eșuat și consecințele acestui efect, pe termen scurt și mediu.
Concluziile sînt pe măsura așteptărilor autorului, mărturisite în Prefață: ”Am încercat, pînă la urmă, plecînd de la referendum, să aflu cum stăm, acum, în mileniul III, în fața lui Hristos. Și, mai ales, ce putem să facem pentru El în aceste vremuri care, deși unora le pot părea libere și glorioase, mie, unuia, îmi stîrnesc îngrijorări.” (editurarost.ro)
14 ianuarie 2023
- Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
- Contactați-ne oricând.
- Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un ,,Like” și să distribuiți pagina de Facebook (conținut exclusiv).
- Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Contează pe ȘTIRI ce contează!