Cum integrăm elevii cu CES în școlile de masă – interviu cu dir. prof. Aurora Zamfir

Proiect: Activism si voluntariat pentru persoanele cu nevoi speciale
ID proiect: KA154-YOU-000103058

16 iulie 2024

Directorul Școlii Gimnaziale ”Mihai Viteazul” Pucioasa, Aurora Zamfir, desemnat Directorul Anului pentru Inovare în 2019 de către AVE România, afirmă în interviul acordat în proiectul ”Activism și voluntariat pentru persoanele cu nevoi speciale”: ” Acesta este lucrul pe care noi, profesorii nespecializați, îl putem face: să plantăm în sufletele copiilor semințele toleranței și să convingem părinții celorlalți elevi că fiecare are șansa lui și toți putem contribui la educația emoțională a copiilor.”

Echipa proiectului Erasmus+ de participare Activism si voluntariat pentru persoanele cu nevoi speciale a desfășurat pentru tinerii între 15-30 de ani un curs de deprindere a abilităților practice și de voluntariat la Chinteni și Cluj-Napoca, între 10-13 iulie. Cursul s-a finalizat cu un eveniment de promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, organizat de echipa de proiect în Parcul Central din Cluj-Napoca lângă Casino, unde tinerii au oferit, alături de cercurile artistice și de informare, și un atelier de acordare de prim-ajutor.
La curs au participat 37 de tineri tipic sănătoși, dar și tineri cu nevoi speciale printre care tineri cu Sindromul Down, cu autism sau retard, din județele Cluj și Dâmbovița. Acest curs a presupus descoperirea diferitelor tipuri de terapie, inclusiv pictură, desen, modelaj, creație vestimentară din hârtie, teatru de păpuși, fotografie, plimbarea terapeutică, dansul și terapia cu cai la o fermă din Chinteni. Aceste activități sunt terapeutice și potrivite pentru persoanele cu nevoi speciale, dar i-au ajutat și pe tineri să se cunoască mai bine, să lege prietenii, să înțeleagă importanța stării de bine și a petrecerii timpului liber în mod constructiv si, cel mai important, să relaționeze și să lucreze cu persoanele cu dizabilități.

În pregătirea evenimentului de promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, unul din tinerii implicați în implementarea proiectului, Alexandra Nemeș, elevă la Colegiul Economic ”Iulian Pop” Cluj Napoca, a stat de vorbă cu doamna Dir. Prof. Aurora Zamfir despre problema elevilor cu CES (cerințe educaționale speciale) și despre nevoile din sistemul românesc de învățământ care să ajute la incluziunea și educația acestor elevi.

Alexandra : 1. Aveți în școală copii cu dizabilități?
Aurora Zamfir : Da, în anul școlar care tocmai s-a încheiat, în Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Pucioasa am avut 26 de copii cu diverse dizabilități.
Alexandra : 2. Ce tip de dizabilități au copiii din școala dvs?
Aurora Zamfir: Dintre cei 26 de elevi (cel mai mic, în clasa pregătitoare, iar cei mai mari, în clasa a VIII-a), o fetiță are maladia Langdon-Down; 6 copii au TSA (dintre care 3 suferă și de alte tulburări); 7 au ADHD (dintre care 6 au și alte tulburări); 18 copii au deficiență mentală și 3 au deficiență neuropsihică; 7 au dislexie/ disgrafie/ discalculie; 6 au tulburări emoționale; 3 au tulburări de limbaj, iar unul are deficiență de auz.
Alexandra : 3. Beneficiază ei de sprijin autorizat, conform nevoilor și prevederilor legale?
Aurora Zamfir: Școala noastră beneficiază, din fericire, de sprijin autorizat, din partea unui consilier școlar, a unui învățător de sprijin și a unui logoped. Consilierul școlar și logopedul sunt angajații CJRAE DB, iar învățătorul de sprijin este angajatul Școlii Gimnaziale Speciale Târgoviște. Toate cele 3 persoane au ca punct de lucru școala noastră. Până de curând, consilierul școlar și logopedul lucrau și cu preșcolari. În prezent, există preșcolari și școlari din alte școli care vin în școala noastră, pentru remedierea unor probleme de vorbire.
Alexandra : 4. Reușiți să le oferiți tot sprijinul de care au nevoie?
Aurora Zamfir: Desigur că nu, deoarece numărul acestor profesori specializați este mic (3!), raportat la numărul de 550 de elevi și mai ales în comparație cu nevoile emoționale ale elevilor noștri – nevoi din ce în ce mai crescute și mai acute. În plus, există destui elevi care au nevoie de sprijin specializat, mai ales pentru că familiile lor refuză să-i testeze. Aceștia au nevoi speciale de învățare, fără a fi certificați. De remarcat că învățătorul de sprijin lucrează voluntar și cu elevii de gimnaziu, deși grupul-țintă din fișa postului său cuprinde numai elevii din ciclul primar.
Alexandra : 5. Descrieți-mi cum procedați.
Aurora Zamfir: Sprijinul oferit de cadrele didactice conexe (consilier școlar, învățător de sprijin, logoped) este acordat în baza Certificatelor de Orientare Școlară și/sau Profesională, emise de CJRAE DB. Există un program afișat inclusiv pe ușile celor 2 cabinete (consilierul școlar și logopedul împart același cabinet, în zile și intervale orare diferite, iar învățătorul de sprijin are un alt cabinet). Ședințele de logopedie se țin strict în cabinet, unde doamna logoped are materiale specifice. Profesorul psihopedagog realizează atât consiliere individuală, cât și consiliere de grup. În al doilea caz, colaborează foarte bine cu învățătoarele și cu diriginții. Învățătorul de sprijin realizează activități de sprijin și remediere individuală…
Alexandra : 6. Dacă ați avea copii cu sindrom Down sau cu alte dizabilități neuro-divergente, școala este pregătită să le ofere sprijin?
Aurora Zamfir: După cum am spus, avem o fetiță cu sindromul Down. Ea este în permanenta atenție a consilierului școlar și a învățătorului de sprijin (deși este la ciclul gimnazial). Cele două colege sunt singura noastră speranță pentru oferirea de sprijin specializat, pentru că noi, cadrele didactice, nu ne simțim bine pregătite în acest domeniu. Faptul că fetița a terminat clasa a VI-a demonstrează că, de 7 ani, învățătoarea clasei, dirigintele, ceilalți profesori s-au străduit s-o integreze in colectivul din care face parte încă din clasa pregătitoare. Acesta este lucrul pe care noi, profesorii nespecializați, îl putem face: să plantăm în sufletele copiilor semințele toleranței și să convingem părinții celorlalți elevi că fiecare are șansa lui și toți putem contribui la educația emoțională a copiilor. De exemplu, pe mine nu m-a învățat nimeni cum să procedez cu elevul meu cu TSA – prezent la ore însoțit de mama lui. De la un curs am învățat că, pentru ca el să mă audă, să mă asculte și să răspundă la cerința mea, este necesar să mă aplec la nivelul băncii și să intru în câmpul lui vizual, astfel încât să mă vadă și să-mi acorde atenție. Acest lucru a funcționat! Fiecare dintre noi a participat la cursuri care, prin titlu și prin descriere, abordau tematica elevilor cu CES, însă… conținutul nu ne-a ajutat prea mult… De exemplu, am aflat că banca în care stă elevul meu cu TSA ar trebui să fie în față, ca să mă vadă și să mă audă mai bine. DAR în momentul în care l-am mutat în față, a reacționat rău: nu voia să stea acolo, ci în spate, lângă ușă: acolo se obișnuise, iar mama lui mi-a explicat că, atunci când nu mai rezistă, iese direct pe ușă. La orele mele nu s-a întâmplat să iasă, însă eu am înțeles, o dată în plus, că una e teoria – și cu totul alta e practica…
Alexandra : 7. De ce ați mai avea nevoie din partea ministerului sau chiar a părinților?
Aurora Zamfir: Avem nevoie, în primul rând, de mai multe cadre didactice specializate, în special de consilier psihopedagog și de profesor de sprijin. Un psiholog ar fi minunat! Apoi, avem nevoie de spații dedicate – de exemplu, cabinetul de consiliere să nu mai fie folosit și pentru logopedie. Grozav de utile ar fi o cameră senzoriala și un cabinet de fizioterapie, o sală de relaxare și una de lectură, dar și un spațiu senzorial în aer liber. Avem nevoie să știm cum să procedăm cu toți copiii certificați și necertificați, cum să le acordăm sprijin individualizat – iar în acest sens ar fi nevoie de cel puțin o persoană-resursă în fiecare clasă, în regim permanent. În stagiul de observare (Job Shadowing) la care am participat în această primăvară, la școala publică gimnazială „Wiener Mittelschule Leipziger Platz” din Viena, am observat că fiecare clasă în care există copii cu CES are un diriginte principal, un diriginte secundar și un profesor de sprijin – iar în această echipă colaborează până când elevii termină ciclul secundar inferior.
Elevii Cu CES beneficiază de o oră care se numește „Learn Coaching, în care exersează tehnici de învățare și în care lucrează efectiv în cele 2 ateliere ale școlii și realizează fie obiecte utile din lemn, metal (utilizând unelte reale), fie învață să croiască, să coasă la mașina de cusut, să calce, să împletească fire textile. Poate că astfel de ateliere și de activități ar ajuta la o posibilă orientare profesională a elevilor cu nevoi speciale, pentru a fi ulterior încadrați pe piața muncii. În plus, în școala din Viena există și realizează multe activități cu elevii și cu părinții lor un psiholog și un voluntar consilier. Psihologul antrenează în fiecare an o echipă de 7-8 elevi din clasele terminale, care și-au exprimat dorința sau au astfel de interese pentru viitorul lor profesional, să devină mentori de stare de bine. Echipa se numește „Peers” și are un spațiu alocat special. Acești elevi mediază conflictele dintre elevi și rămân după terminarea orelor să lucreze cu elevii care au diverse dificultăți în învățare, inclusiv generate de diferite diagnostice. Poate că acestea ar fi niște idei bune de pus în practică și la noi, în măsura posibilităților pe care le avem. Spre comparație: în școala noastră sunt 52 de cadre didactice și 27 de clase în care sunt incluși cei 26 de elevi certificați cu CES (și mulți alții, necertificați); în „Wiener Mittelschule Leipziger Platz” sunt 47 de cadre didactice pentru 17 clase. Părinții nu au dreptul să refuze invitația de a veni la școală, adresată de consilierul lor școlar și de psiholog; dacă aceștia consideră că în familie nu este un mediu propice pentru dezvoltarea armonioasă a unui elev, au chiar obligația să informeze directorul, iar acesta, primăria din Viena. Măsurile de protecție a minorilor sunt foarte serioase și, mai ales, se pun în practică (incluzând și amenzi care se plătesc!)
Alexandra : 8. Cine ar fi oamenii/ instituțiile resursă pentru școală, pentru școala dumneavoastră?
Aurora Zamfir: De mare folos ar fi colaborările cu ONG-uri care au voluntari pricepuți la relaționare, incluziune, care știu să promoveze drepturile copilului „pe limba lor”, care să lucreze cu grupuri mixte și să-i conștientizeze pe toți elevii și asupra responsabilităților – nu numai asupra drepturilor. O idee bună mi se pare, de exemplu, colaborarea cu facultățile de specialitate, care să trimită studenți sau chiar masteranzi în practică. Dar, din câte știu, există protocoale între facultăți și doar anumite școli, numite „de aplicație”. Acum câțiva ani, am făcut un demers prin care ne ofeream să fim școală de aplicație, dar răspunsul nu ne-a fost favorabil.
Poate, între timp, lucrurile s-au mai schimbat? Noi vom mai încerca!

Proiect finanțat prin Programul Erasmus+, proiecte de participare, coordonat de Asociația TB THINK BIG în parteneriat cu Asociația EDUCATIV și în colaborare cu Asociația Părinților Copiilor cu Sindromul Down Cluj și Colegiul Economic Iulian Pop Cluj-Napoca.

Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale ANPCDEFP. Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.

MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet